Ziua in judet

Locuitorii satelor Crişan, Şiriu şi Băltăgeşti au transport de persoane spre Hârşova

Multe sunt doleanţele comunităţilor din mediul rural, dar asigurarea transportului la şi de la locul de muncă aflat în alte localităţi ale judeţului reprezintă una dintre problemele stringente cu care se confruntă.
 
Locuitorii din comuna Crucea şi satele arondate au primit, recent, o veste bună. Potrivit primarului Gheorghe Frigioi, începând cu data de 19 octombrie a acestui an, s-a introdus transportul de persoane cu microbuze pe câteva rute.
 
„Oamenii vor putea circula cu microbuze pe ruta Crişan - Hârşova, cu plecare de la ora 8.30. Cei din şiriu pot ajunge la Hârşova, cursa plecând din sat la ora 8.20. De asemenea, lunea şi vinerea există acum şi o cursă Băltăgeşti - Hârşova, cu plecare din sat la ora 8.45. Pentru că am fost întrebaţi cum se întorc, menţionez că se pot întoarce de la ora 11.20 de la fântână“, a menţionat şeful administraţiei publice locale din Crucea, Gheorghe Frigioi.

Alimentare cu apă potabilă

În altă ordine de idei, primarul localităţii a declarat, pentru ZIUA în judeţ, că se vor finaliza lucrările privind realizarea reţelei de alimentare cu apă din Stupina, Gălbiori, Crişan şi şiriu, localităţi arondate comunei Crucea. „Au fost montate deja rezervoarele de captare a apei, s-au făcut legăturile între puţuri, bazinele de colectare şi reţeaua de distribuţie. Totodată, la finele lunii trecute am semnat punerea în funcţiune a tuturor sistemelor de alimentare cu apă“, a precizat primarul Gheorghe Frigioi.
 
În acest context, oamenii speră că şi drumul din Crişan va fi reasfaltat, astfel încât şoferii de microbuze să poată intra în sat. Întrucât comuna Crucea a reprezentat o prioritate pentru administraţia publică locală, acum, atenţia autorităţilor se îndreaptă spre satele arondate.
 
În paralel, funcţionarii din Primărie au lucrat la documentaţia ce trebuie depusă până la finele acestei luni la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) pentru proiectele acceptate a fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2. Acestea vizează: „Înfiinţare sistem de canalizare ape uzate menajere în sat Gălbiori, com. Crucea, jud. Constanţa“, „Înfiinţare sistem de canalizare ape uzate menajere în sat Stupina, com. Crucea, jud. Constanţa“ şi „Asfaltare drumuri comunale în comuna Crucea, localităţile Crişan şi şiriu“.
 
„Supărarea mea este că nu am găsit înţelegere la unele instituţii deconcentrate, precum Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), pentru a obţine mai repede avizele imperios necesare în documentaţia pe care trebuie să o depunem pentru a putea semna, ulterior, contractele de finanţare cu MDRAPFE“, a afirmat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA anunţă lucrări de întreţinere în localităţile Mircea Vodă și Crucea. Abonaţii, fără apă potabilă

20 Apr 2018 316

Jandarmii IJJ Constanța vor asigurara ordinea publică de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Unde vor acționa militarii

12 Apr 2018 364

Oyl Company Holding AG SRL se va ocupa de asfaltarea drumurilor din comuna Crucea, județul Constanța (document)

11 Apr 2018 1082

Crucea Roșie Tulcea, ședință de bilanț al activității din anul 2017

27 Mar 2018 394

Caravana Iepurașului de Paște pornește drum. Dorinela Irimia, președinte ADER Constanța „Dorim să oferim un zâmbet la fiecare lacrimă“

20 Mar 2018 1348

UPDATECod galben în Dobrogea. Meteorologii anunță descărcări electrice, grindină și averse

15 Mar 2018 862

UPDATE. Un tir s-a răsturnat pe DN2A la ieşire din localitatea Crucea, judeţul Constanţa. Traficul este blocat în zonă

06 Mar 2018 2232

Poliţiştii în alertă. O femeie din localitatea Crucea, judeţul Constanţa a dispărut de acasă

05 Mar 2018 319

PMP Constanța a comunicat astăzi către Consiliul Local Crucea propunerea de validare în calitatea de consilier a doamnei Costea Elena

05 Mar 2018 1324

Ninsoare și vizibilitate redusă în județul Constanța. Se circulă în condiții de iarnă (galerie foto + video)

22 Feb 2018 1153

Imaginile dinaintea dezastrului. Cum s-a produs accidentul din Crucea, județul Constanța. Un TIR s-a răsturnat peste o mașină cu butelii (video)

22 Feb 2018 3439

Accident spectaculos în județul Constanța. Un tir s-a răsturnat peste o mașină cu butelii la intrare în localitatea Crucea (galerie foto+video)

22 Feb 2018 9463

UPDATE. Caz şocant în judeţul Constanţa. Un gardian de la Penitenciarul Poarta Albă şi-a încătuşat bunicul şi l-a transportat în portbagajul maşinii. Suspectul, cercetat de poliţişti

09 Feb 2018 1961

Consiliul Judeţean Constanţa scoate la licitaţie mai multe trasee de transport

03 Feb 2018 619

Obiective pentru 2018 ale administraţiei locale Crucea

25 Jan 2018 779

În 20 de localități din județul Constanța nu se poate furniza apă potabilă din cauza lipsei de energie. Lista cu localitățile afectate

19 Jan 2018 396

Echipele RAJA Constanța intervin în județ. 23 de localități fără apă potabilă

18 Jan 2018 476

Imagini LIVEApus spectaculos la Constanța după furtună (galerie foto)

18 Jan 2018 731

Cod portocaliu de vreme rea în județul Constanța. Cât va dura. Ce spun meteorologii

18 Jan 2018 1216

Trafic blocat pe DN3 Murfatlar-Ciocârlia de Sus din cauza ninsorii și a viscolului puternic (vdeo)

18 Jan 2018 586

Alertă meteo. Județul Constanța sub cod portocaliu de vreme rea. Ce localități sunt vizate de atenționarea meteo

18 Jan 2018 3939

Boboteaza la Tulcea Plutonierul major Pavel Cacenco a recuperat crucea din Dunăre (galerie foto)

06 Jan 2018 2676

Cele trei cruci, aruncate în apele Mării Negre de ÎPS Teodosie, recuperate de trei tineri curajoşi (galerie foto)

06 Jan 2018 2874

Ce trebuie să faci de pe 2 ianuarie până de Bobotează ca să îți meargă bine tot anul

02 Jan 2018 2462

Doi bărbaţi, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de distrugere, reținuți de polițiștii constănțeni

27 Dec 2017 825

Procedura de achiziție de lucrări pentru restaurarea Monumentului Eroilor – Crucea de pe vârful Caraiman, demarată de MApN

22 Dec 2017 578

ÎPS Teodosie va înmâna „Crucea Sfântului Apostol Andrei (a Dobrogei)” unor apărători ai Bisericii din perioada comunistă

17 Dec 2017 1199

Oficial de la IPJ Constanța. Cum s-a petrecut accidentul din apropiere de localitatea Crucea

15 Dec 2017 1262

UPDATE. Imagini de la eveniment. Pericol de explozie. Accident rutier grav în apropiere de Crucea, județul Constanța. O victimă încarcerată. O autobasculantă și o cisternă implicate (galerie foto+video)

15 Dec 2017 7651

Constanţa. Mai multe trasee judeţene, scoase la licitaţie. Când va avea loc procedura

13 Dec 2017 1454

La finele anului, Daruri pentru toţi copiii şi tradiţii pentru bătrânii comunei Crucea (galerie foto)

11 Dec 2017 1027

Accident spectaculos în județul Constanța. O mașină condusă de o femeie a căzut de pe un pod. De la 15 metri înălțime

10 Dec 2017 4384

Concurs! IPJ Constanţa face un anunţ important!

07 Dec 2017 2791

Prins în flagrant de polițiștii constănțeni, în timp ce tăia ilegal un copac

05 Dec 2017 442

Vrednic este? Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța, a primit Crucea Sfântului Apostol Andrei (galerie foto + video)

02 Dec 2017 1626

Cu bani prin PNDL Drumurile din comuna Crucea, localităţile Şiriu şi Crişan vor fi asfaltate

29 Nov 2017 1586

Bani de la Ministerul Dezvoltării Ce primării din judeţul Constanţa au primit finanţări (documente)

29 Nov 2017 2471

UPDATEAccident rutier la Crucea. Un pieton, rănit

20 Nov 2017 1248

Târgul educaţional dedicat învăţământului profesional şi dual „Ştiu să-mi aleg meseria“, la Cumpăna (galerie foto)

10 Nov 2017 1165

Revista presei locale

04 Nov 2017 1083

Accident, la Stupina, județul Constanța. Trei victime la spital. Una în stare gravă (galerie foto)

22 Oct 2017 4111

George Scupra este noul președinte al Ligii Aleșilor Locali a PNL Constanța

20 Oct 2017 879

Liceul Tehnologic Crucea, extins, modernizat şi dotat. Ce spune primarul Gheorghe Frigioi despre noua investiţie (document)

04 Oct 2017 2483

Atenţie şoferi. Un transport agabaritic va îngreuna traficul pe drumurile din judeţul Constanţa

02 Oct 2017 984

Accident feroviar grav în acestă dimineață. CFR trage un semnal de alarmă către șoferii inconștienți (galerie foto)

30 Sep 2017 10805

Captură impresionantă de țigări de contrabandă la Crucea, județul Constanța. Țigările ascunse printre saci cu cărbuni într-o autoutilitară

29 Sep 2017 6015

Atenție șoferi. Un transport agabaritic va îngreuna traficul pe drumuri din județul Constanța

29 Sep 2017 1697

Proiect transfrontalier SAGE, o şansă pentru locuitorii comunei Crucea

28 Sep 2017 2425

Bărbat agresat în localitatea Gârliciu, județul Constanța. Suspectul a ajuns după gratii

25 Sep 2017 604

Un transport agabaritic va îngreuna traficul pe drumurile din județul Constanța. Ce rută este afectată

20 Sep 2017 730