Se reia o campanie devenită tradiţie Vezi mesajul primarului Gheorghe Frigioi de sărbători!

Nu este sărbătoare care să nu fie întâmpinată cu bucurie la Crucea. De Crăciun, cele 1.200 de familii din comună vor primi cadouri cu o destinaţie precisă, fiind menite ca localnicii să aibă spor în casă şi mai ales spor la bucate. Fiecare familie va primi, începând de săptămâna viitoare, câte un bax de ulei, de zahăr şi de făină. Cadourile vor fi împărţite de primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, de viceprimarul Ion Butoi şi de toţi ceilalţi reprezentanţi ai autorităţii locale, care vor merge, din poartă în poartă, la casele localnicilor pentru a le oferi darurile şi pentru a le ura personal sărbători fericite. Copiii nu au fost uitaţi nici ei.

Cei 500 de copii din localitate vor primi cadouri separat. Întreaga campanie derulată în comuna Crucea de sărbători se desfăşoară cu bani provenind de la sponsori, a precizat primarul Gheorghe Frigioi. „Aceste campanii nu se desfăşoară doar pe perioada electorală, ci în fiecare an, atât de Paşte, cât şi de Crăciun”, a ţinut să sublinieze şeful autorităţii locale. Întrebat ce urare le face localnicilor şi, în general, românilor de sărbători, şeful autorităţii locale a răspuns: „Urarea pe care o fac este o urare de sănătate, noroc şi înţelegere. Să dispară duşmănia! Este prea multă, într-o ţară săracă. Ţara este bogată în duşmănie, în loc să fie bogată în oameni bogaţi”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Daruri pentru peste 40 de persoane din Amzacea, din partea marinarilor militari (GALERIE FOTO)

01 May 2024 370

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 722

Ce cadouri se fac de Florii? Idei pentru a-i surprinde plăcut pe sărbătoriții zilei

27 Apr 2024 545

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 600

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 815

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 592

Ce cadouri se pot face sărbătoriților de Florii?

13 Apr 2024 551

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 719

Loteria Română lansează lozul răzuibil „Milioane de cadouri“. Iată ce sume puteți câștiga

12 Mar 2024 711

Horoscop pentru săptămâna 11 - 17 martie 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 838

De Ziua Internațională a Femeii Cele mai multe comenzi de flori de 8 Martie sunt făcute în București, Cluj-Napoca și Constanța

07 Mar 2024 636

Horoscop pentru duminică, 03 martie 2024. Privește atent la relațiile cu ceilalți!

03 Mar 2024 1105

Horoscop pentru sâmbătă, 02 martie 2024. Se întrezăresc cheltuieli importante pentru una dintre zodii

02 Mar 2024 837

Idei de cadouri originale și personalizate pentru toate mămicile, de Ziua Femeii 2024

20 Feb 2024 578

Horoscop pentru joi, 15 februarie 2024. Ziua este marcată de prieteni pentru una din zodii

15 Feb 2024 845