Editorial Incompatibilitatea vãzutã prin prisma fondurilor europene

În Parlament se lucreazã pe mai multe fronturi pentru a se schimba legile, astfel încât sã li se permitã primarilor sã facã parte din Adunãrile Generale ale Asociaţilor din cadrul societãţilor comerciale. În acest sens, se urmãreşte sã fie eliminatã incompatibilitatea primarilor, viceprimarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene care sunt şi reprezentanţi în societãţile comerciale locale ori regionale de utilitãţi. Cum o lege nu se aplicã retroactiv, miza nu este sã fie absolviţi de vinã aleşii locali declaraţi incompatibili pânã la aceastã datã din acest motiv. Ceea ce se fabricã acum în Parlament are ca mizã viitoarele fonduri europene, aproximativ 3,5 miliarde de euro, bani care vor fi alocaţi ţãrii noastre prin programul sectorial de Mediu în perioada 2014 - 2020. Fondurile vor fi împãrţite, pe proiecte, în primii doi ani, prin operatorii regionali din subordinea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitarã (ADI), din care fac parte şefii de autoritate localã. La fel de important în aceastã ecuaţie este faptul cã pânã la viitoarele alegeri locale, în urmãtorii doi ani, pot fi atraşi şi banii rãmaşi necheltuiţi din perioada 2007 - 2013, când România a primit 4,5 miliarde de euro pentru Mediu. Dacã va fi eliminatã incompatibilitatea, primarii vor putea împãrţi banii pentru proiectele regionale cu fonduri europene fãrã ca Agenţia Naţionalã de Integritate (ANI) sã mai constate conflictul de interese. ANI a avertizat deja cã un astfel de demers „va afecta negativ imaginea României în Mecanismul de Control şi Verificare (MCV)”. Dacã aşa vor sta lucrurile, cu siguranţã cã vom primi din nou o notã proastã în ceea ce priveşte progresele pe care România le face pentru reforma sistemului judiciar, înlãturarea corupţiei şi a crimei organizate. Se pare însã cã parlamentarii nu se tem de aceastã chestiune. Cum spuneam, demersurile lor legislative nu-i vor salva pe actualii primari, care nu au şanse sã câştige în lupta cu incompatibilitatea, ci se vor adresa viitorilor primari, pe care actuala guvernare insistã sã-i menţinã în AGA societãţilor comerciale, în ciuda flagrantului conflict de interese. Nu este doar ilegal, ci şi imoral ceea ce se întâmplã în Parlament, dacã stãm sã ne gândim cã actualii primari şi şefi de consilii judeţene pierd autoritãţile pe care le conduc pe o chestiune care în viitor va fi perfect legalã, legitimã. Întrebarea este de ce actuala guvernare insistã sã-i aibã pe şefii de autoritate localã şi de consilii judeţene în AGA societãţilor comerciale şi nu este de acord sã-i trimitã în aceste adunãri pe administratorii publici sau pe directorii din primãrii? Aceştia din urmã nu sunt de încredere?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul fostei șefe de la THR Marea Neagră, consilier local la Mangalia, declinat la Curtea de Apel Constanța

13 Feb 2024 1023

Curtea de Apel Constanța, verdict în cazul consilierei PNL, Gianina Ionela Topolov

12 Feb 2024 1041

ANI Secretarul General al Comunei Albești, județul Constanța, în conflict de interese

09 Nov 2023 1035

Știri Constanța Demisie din Consiliul Local Municipal Constanța

20 Oct 2023 1160

Curtea de Apel Termen în dosarul prin care Gianina Topolov contestă incompatibilitatea din Consiliul Județean Constanța

15 Oct 2023 1101

ANI acuză „Avere nejustificată“ în cazul lui Aurelian Drogeanu, șef al Secției de Drumuri Naționale Constanța! (DOCUMENTE)

26 Jul 2023 2158

Portul Tulcea se schimbă la față! Se vor monta pontoane de acostare cu pasarele de acces și amfiteatru, pentru ambarcațiuni mici (DOCUMENT)

12 Jun 2023 2066

ANI acuză - incompatibilitate Averea, interesele și firmele lui Tudor Hubati, directorul adjunct al Zonei Libere Sulina! (DOCUMENTE)

08 Jun 2023 3092

Fosta șefă de la THR Marea Neagră, în prezent consilier local la Mangalia, în proces cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2997

Popa Cristina, din comuna IC Brătianu, județul Tulcea, găsită incompatibilă de ANI

07 Jun 2023 1291

Constanța Consilierul județean Gianina Ionela Topolov, găsit în incompatibilitate de ANI

07 Jun 2023 2828

Polițist din Mangalia, în proces cu ANI. Inspectorii de integritate au spus că a fost în incompatibilitate

29 May 2023 1635

Agenția Națională de Integritate a constatat că 11 persoane se află în stare de incompatibilitate sau într-un conflict de interese de natură administrativă

20 Dec 2022 1270

ANI o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de incompatibilitate!

07 Nov 2022 1236

Un edil din Dobrogea, „primar și comerciant persoană fizică“, au spus inspectorii de integritate! Răspunsul Curții de Apel Constanța

04 Nov 2022 1230