Proiecte de peste opt milioane de euro la Hârşova

Harsova_Tudor_Nadrag_1.jpgŞeful autorităţii locale din oraşul Hârşova, Tudor Nădrag, susţine că în aceste zile se ocupă cu desfăşurarea a patru proiecte finanţate cu fonduri europene, proiecte ce se află în diferite stadii de implementare. În acest context, nu este de neglijat valoarea cumulată a proiectelor, care este de 8.500.000 de euro. Potrivit primarului, proiectele fac referire la montarea de panouri electronice în oraş, la instalarea de camere de supraveghere, la amenajarea unui drum de exploatare şi la asfaltarea a opt kilometri de străzi.

Panouri cu afişaj electronic în oraş

Primarul Tudor Nădrag a mărturisit că în privinţa proiectului cu panourile electronice a fost desemnat câştigătorul licitaţiei, aşa că următorul pas îl constituie montarea acestora în oraş. Cele trei trei panouri electronice cu afişaj se vor afla în vecinătatea Primăriei, în parcul de la BRD şi în apropierea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Pe tabelele de afişaj vor fi postate informaţii de interes public, precum hotărâri ale Consiliului Local, anunţuri ale Primăriei şi ale celorlalte instituţii publice, dar şi informaţii turistice prin care vor fi promovate Cetatea Carsium, situl arheologic, izvorul cu apă termală, ale cărui caracteristici chimice sunt asemănătoare cu cele de la Băile Herculane, şi ariile protejate din Hârşova.

Valoarea totală a proiectului este de 2.069.882 de lei, din care 33.402 lei reprezintă cofinanţarea eligibilă a Primăriei Hârşova, 1.341.962 de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, valoarea eligibilă din bugetul naţional fiind de 294.780 de lei.

Vor fi instalate camere video

Un alt proiect finanţat cu bani europeni nerambursabili prevede instalarea a 124 de camere de supraveghere video. Potrivit primarului, în cazul acestui proiect, în câteva zile urmează să fie anunţat numele agentului economic care se va ocupa cu montarea camerelor de supraveghere. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 3.500.000 de lei. Camerele video vor fi montate pe principalele edificii din oraş, urmând a fi monitorizate sediile primăriei, şcolilor, muzeelor şi tuturor instituţiilor publice. De asemenea, vor fi supravegheate şi principalele străzi din oraş. Obiectivele vor fi supravegheate de personalul din Primărie şi de cel de la Poliţa Locală desemnat în acest sens.

Se vor amenaja trei drumuri de exploatare

Lucrarea privind amenajarea a trei drumuri de exploatare agricolă a intrat în licitaţie publică, acesta fiind cel de-al treilea proiect cu finanţare europeană ce se va desfăşura în acest an la Hârşova. Valoarea proiectului este de 1 milion de euro.

Potrivit primarului, vor intra în asfaltare următoarele trei trasee: DN2A - Apele Termale, DN2A - Vadu Oii şi DN2A - Ferma de oi - DC 68 Hârşova - Ciobanu.

Şeful autorităţii locale susţine că cele trei trasee de exploatare vor deservi o suprafaţă agricolă de 1.200 de hectare. De asemenea, cele trei drumuri au o lungime cumulată de 7 kilometri.

Peste 6 milioane de euro pentru asfaltări

Cel de-al patrulea proiect şi cel mai important priveşte asfaltarea a 8 kilometri de drum şi este în valoarea de 6.500.000 de euro. În aceste zile se află în licitaţie publică investiţia pentru «Servicii de proiectare, faza: DALI (PT + DDE + CS + DTAC + DTOE), Expertiză drum, Studiul geotehnic, Studiul topografic, bancă de date rutiere şi cadastru, documentaţii pentru avize/acorduri la obiectivul „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane a oraşului Hârşova, judeţul Constanţa"». După această etapă, urmează să fie scoasă la licitaţie lucrarea ce presupune reabilitarea străzilor în interiorul oraşului Hârşova pe o distanţă de opt kilometri. De altfel, este vorba despre o lucrare complexă, care, pe lângă turnarea pe drumurile localităţii a două straturi de asfalt, prevede şi amenajarea de borduri, pavele, spaţii verzi şi ridicarea la nivel a canalizării şi a căminelor de apă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 643

Alegeri electorale 2024 Calistru Alexandrină, contestație înregistrată la Judecătoria Hârșova

03 May 2024 383

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 492

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 618

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 888

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 1013

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 498

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 961

Firme Constanța Asociați noi în Iusti Bistro Cafe SRL, din Hârșova

16 Apr 2024 485

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 576

Primăria Hârșova a bătut palma cu Electro Bulgaru BMS SRL! Ce prevede contractul și care este valoarea

11 Apr 2024 475

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 456

Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat să achite peste 15.000 de euro pentru medicamente! Dosarul, în rercurs la Curtea de Apel Constanța

11 Apr 2024 392

Știri Constanța Tânără din Hârșova agresată și răpită de acasă de fostul iubit și rudele acestuia. Suspecții au ajuns după gratii

06 Apr 2024 775

Big Brother, la Hârșova! Primăria va instala peste 150 de camere video pe străzile din localitate! (DOCUMENT)

05 Apr 2024 678