Articole de top

Politistii SPR au vanat soferii masinilor de lux

Politistii de la Rutiera au pus gand rau soferilor. Sambata dimineata, cand toti tinerii ies bauti din cluburi si, firesc, urca la volan pentru a ajunge acasa, oamenii legii au iesit la vanat.

Au fost vizate, in special, autoturismele de lux. Prada a fost impresionanta. La ora 4.30, politistii din cadrul Serviciului Politiei Rutiere erau deja in Mamaia. In decurs de o ora si jumatate au pus mana pe noua soferi, carora le-au retinut permisele pentru alcool, si au intocmit si un dosar penal, tot pentru consum de bauturi alcoolice. La ora 6.00, dat fiind ca traficul era aglomerat si le era greu sa actioneze si, in plus, se dusese vestea ca au impanzit statiunea, s-au retras. Au revenit insa in forta la ora 7.30, cand toata lumea credea ca au plecat de tot. Inspectorul Ciprian Sobaru, seful Biroului Siguranta Circulatiei in Mediul Urban, a precizat ca, dupa aceasta ora, actiunea s-a desfasurat, ce e drept, la o intensitate mai mica, dar au fost retinute alte trei permise pentru consum de alcool si s-a intocmit dosar penal pe numele unui sofer care conducea un autoturism cu numerele de inmatriculare expirate. Actiunile de acest gen vor continua in perioada urmatoare.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Captură de zeci de mii de lei în Portul Constanţa Sud Agigea. Ce au descoperit polițiștii într-un container

18 Oct 2017 397

Constănţeanul care a dat mai multe spargeri, depistat de poliţişti

18 Oct 2017 348

Suspect reţinut de poliţiştii constănţeni după ce a tâlhărit un bărbat

17 Oct 2017 219

Laura Codruța Kovesi, nemulțumită de raportul întocmit de Inspecția Judiciară

13 Oct 2017 388

UPDATE. Constanța. Mai mulți minori suspectați că atacau și tâlhăreau oameni pe stradă, cercetați de polițiști. Doi au fost arestați preventiv

13 Oct 2017 200

Cărți pentru copii contrafăcute, confiscate de polițiștii constănțeni (galerie foto)

12 Oct 2017 264

Magistratul Cristina Constantinescu, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie la alegerile parţiale

11 Oct 2017 421

Liberalii strâng rândurile. Foştii preşedinţi, cooptaţi în Biroul Executiv. Sancţiuni pentru neplata timp de şase luni a cotizaţiilor

09 Oct 2017 512

PSD Constanţa şi-a desemnat candidaţii pentru primăriile Pantelimon şi Bărăganu

08 Oct 2017 1723

A instrumentat dosarele Beirut şi Colectiv Mihai Eduard Ilie a fost numit şef al Biroului de Criminalistică din Parchetul General al României

05 Oct 2017 819

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A. organizeaza concurs

04 Oct 2017 838

Alegeri locale parţiale în judeţul Constanţa Şedinţă de desemnare a preşedintelui biroului electoral

02 Oct 2017 469

Sute de persoane, depistate de polițiștii români în colaborare cu partenerii străini

30 Sep 2017 424

Alegeri locale parțiale în județul Constanța. Cine candidează din partea PNL

29 Sep 2017 435

Captură impresionantă de țigări de contrabandă la Crucea, județul Constanța. Țigările ascunse printre saci cu cărbuni într-o autoutilitară

29 Sep 2017 4992

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A. organizeaza concurs

28 Sep 2017 1164

Protest în fața Prefecturii Constanța. Ce revendicări au sindicaliștii (galerie foto+video)

27 Sep 2017 960

Protest în zona Prefecturii Constanţa! Vasile Zelcă - „Sunt aşteptaţi cât mai mulţi poliţişti şi personal contractual“

26 Sep 2017 726

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A. organizează concurs

25 Sep 2017 611

Șoferul din Constanța, cu o alcoolemie de 3,60 mg în sânge, va fi cercetat în stare de libertate

23 Sep 2017 1918

Șoferi beți ori sub influența substanțelor interzise depistați în trafic. Polițiștii IPJ Constanța au întocmit dosare penale

23 Sep 2017 480

UPDATE. Pericol în trafic. Un șofer beat a fost depistat pe strada Eliberării din Constanța. Bărbatul a fost reținut

22 Sep 2017 1050

Amenzi de peste 50.000 de lei, aplicate de poliţiştii locali în ultima săptămână

19 Sep 2017 963

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A. organizeaza concurs

18 Sep 2017 813

Un nou ministru în fruntea Ministerului Economiei. Cine este acesta

12 Sep 2017 595

Primăria Costinești angajează referent. Cine poate participa și când va avea loc concursul

06 Sep 2017 714

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, și viceprimarul Florin Neagu au participat la o recepție la Ambasada Chinei la București (galerie foto)

31 Aug 2017 532

Judeţul Tulcea. Prinşi în timp ce transportau 200 de kg de peşte pescuit ilegal!

30 Aug 2017 431

Decizii importante Parlamentarii, europarlamentarii şi conducerea PNL vin pe litoral

30 Aug 2017 850

SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANTA S.A. organizează concurs

28 Aug 2017 973

Un minor, la volanul unui maxi-taxi. Poliţiştii din Constanţa au deschis un dosar penal

27 Aug 2017 2174

Sute de persoane date în urmărire, depistate prin Sistemul Informatic Schengen

26 Aug 2017 513

Suspecți de braconaj piscicol depistați în Delta Dunării. Polițiștii au confiscat peștele prins, dar și barca pescarilor

26 Aug 2017 528

Biblioteca Județeană ”IN Roman” Constanța scoate la concurs mai multe posturi. Ce condiții trebuie îndeplinite

24 Aug 2017 1332

Portul Constanţa Sud Agigea Mărfuri contrafăcute descoperite de poliţiştii constănţeni

24 Aug 2017 372

Grupurile parlamentare ale PNL se reunesc la Neptun

23 Aug 2017 549

UPDATE. Constanța. Cei trei suspecți implicați în mai multe furturi din stațiunile de pe litoral, prezentați instanței cu propunere de arestare (video)

21 Aug 2017 864

Mai multe cazuri de furt în stațiunile Eforie și Costinești. Trei suspecți reținuți

20 Aug 2017 539

Un șofer băut a avariat cu autoutilitara pe care o conducea o motocicletă parcată la Vama Veche

16 Aug 2017 361

Declaraţie de avere - Luciana Izabel Mocanu Şefa Biroului de Litigii şi Negocieri Contencioase din cadrul CN APMC, cu trei bunuri imobile şi unul mobil (documente)

11 Aug 2017 2250

Declaraţie de avere - Doru Adrian Mihai Ce deţine şeful Biroului de Urmărire Trafic Maritim din cadrul CN APMC (documente)

08 Aug 2017 1517

Turistă depistată băută la volan în Stațiunea Mamaia. Alți opt șoferi au fost prinși beți la volan

05 Aug 2017 1346

Vrei să lucrezi la Centrul de Medicină Navală Constanța? Sunt două posturi vacante

04 Aug 2017 1912

DNA nu vrea ca Sandu Nelu Valentin, fost vameş din Agigea, să fie eliberat condiţionat

04 Aug 2017 711

Declarație de avere - Georgiana Puia Angajată în cadrul Biroului Relații Internaționale din CN APMC, cu o mașină și un apartament (document)

04 Aug 2017 1111

Litoral 2017. Campania ,,Siguranţa ta, prioritatea noastră” la a doua ediţie

03 Aug 2017 342

Declarație de avere - Laurențiu Teodoru Șef al Biroului de Proiecte Europene și inginer în cadrul CN APMC, cu un apartament și două autoturisme (documente)

03 Aug 2017 515

Șoferul de la Ambulanța Mangalia prins băut la volan a fost reținut. Aceeași măsură a fost luată și pentru un turist din București depistat beat în trafic

02 Aug 2017 540

Bărbat cu permis reținut, prins băut la volan în staţiunea Vama Veche

02 Aug 2017 380

Doi lideri din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, în greva foamei

02 Aug 2017 1497