CNA a adoptat un proiect de decizie privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale

Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat un proiect de decizie privind regulile de desfășurare, în audiovizual, a campaniei electorale de anul acesta pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului, anunță Agerpes.
 
Potrivit proiectului adoptat azi, posturile de radio și de televiziune private au obligația să comunice CNA implicarea lor în campanie, lista emisiunilor electorale pe care le vor realiza, intervalele de timp de difuzare a respectivelor emisiuni, precum și tarifele practicate, până cel mai târziu în ziua de 10 noiembrie, printr-o adresă.

„Este o decizie care definește mai clar decât în trecut emisiunile electorale, modul de alocare a timpilor de antenă pentru competitorii electorali, partide și candidați. Un lucru bun, cred eu, este că insistăm pentru publicarea tarifelor pentru timpii de antenă. Acestea trebuie să fie aceleași pentru toți, așa cum spune legea. De mâine (miercuri — n.r.) proiectul poate fi consultat timp de 15 zile pe site-ul nostru. La capătul acestui interval și după discuțiile cu partenerii noștri din media, din asociațiile de media interesate, o să îl definitivăm", a declarat vicepreședintele CNA, Răzvan Popescu, citat de Agerpres.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia CNA Campania electorală începe pe 10 mai pentru alegerile din iunie

04 Apr 2024 529

O nouă televiziune apare în România! Ce vedete vor apărea pe post

17 Jan 2024 970

CNA Subiectul sesizării și analizării versurilor unor melodii trap, nu a figurat pe ordinea de zi a ședințelor

10 Aug 2023 889

Monica Gubernat, numită în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului

07 Mar 2023 1187

Viorel Hrebenciuc a fost eliberat din închisoare. Fusese condamnat în dosarul Giga TV, alături de fosta șefă CNA, Laura Georgescu

06 Jul 2022 1355

Trei posturi TV, sancționate de Consiliul Național al Audiovizualului. Ce nereguli au fost constatate

28 Apr 2022 1682

CNA Reuniune a autorităţilor de reglementare în audiovizual din Flancul Estic

11 Apr 2022 1277

Posturi de televiziune din Ucraina, retransmise de canalele TVR. "Este foarte important gestul"

10 Mar 2022 1581

CNA va monitoriza emisiunile de miercuri ale televiziunilor de ştiri şi generaliste referitoare la scumpirea benzinei

10 Mar 2022 1698

Amenzi de 50.000 de lei şi 5.000 de lei date de CNA pentru România TV. O ştire punea la îndoială că Mihai Şora ar mai trăi

03 Mar 2022 1686

CNA a interzis postul de televiziune Russia Today în spațiul audiovizual românesc

28 Feb 2022 1482

Televiziunile vor trebui să informeze publicul în cazul difuzării filmelor româneşti realizate înainte de 1989. Care este motivul

01 Feb 2022 1537

CNA Inițiativa AUR privind depistarea „celor mai toxice şi false organe de presă"

27 Jan 2022 1451

Consiliul Național al Audiovizualului. Amendă record pentru un post tv din România

25 Nov 2021 1744

Ordinea de zi a şedințelor de marți, 31 august 2021, și joi, 2 septembrie 2021 - orele 1000

30 Aug 2021 903