05 Dec, 2014 11:59
1851
Rodica MITU
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi pentru toţi cei care apreciază valorile româneşti autentice, Mânăstirea Sfântul „Ioan Casian” şi Institutul Ortodox de Ştiinţe „Învierea” organizează spectacolul „La Naşterea Veşniciei”, susţinut de grupul folcloric vocal-instrumental „Fiii Putnei”. În cadrul evenimentului, cei prezenţi se vor delecta cu colinde, obiceiuri şi tradiţii din Bucovina. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 6 decembrie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură.
„Sărbătorile creștine ale Nașterii Domnului, anului nou și Bobotezei, au în viața credincioșilor o semnificație aparte. (...) Colindele prezintă o valoare neprețuită prin originea și mai ales, prin vechimea lor, ele formându-se o dată cu poporul român si cu răspândirea creștinismului pe meleagurile noastre. În colinde, simplitatea, ușurința și cursivitatea versului popular exprimă o mare bogăție de idei într-o formă plină de frumuseți artistice în care figurile de stil abundă, comparațiile se întrec una pe alta, iar epitetele și mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers”
, transmite
Părintele Iustin Petre, Stareţul Mânăstirii Sf. „Ioan Casian".
Intrarea la acest spectacol este liberă.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: