Constanţa. Acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale

Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, a punerii în circulaţie de produse contrafăcute şi a activităţilor comerciale ilicite.
 
Prin urmare, au fost verificaţi 15 agenţi economici, fiind constatate patru infracţiuni şi aplicate nouă sancţiuni contravenţionale în valoare totală  de 15.000 lei. Totodată, au fost indisponobilizate bunuri, în valoare totală de 2600 lei şi confiscate alte bunuri în valoare de 360 lei.
 
La punctele de lucru a patru societăţi, din incinta unui centru comercial situat, în km 4 au fost identificate, expuse, în vederea comercializării articole de îmbrăcăminte, purtând marca şi sigla unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile în cauză, în valoare totală de 2.600 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate.
 
De asemenea, ieri, poliţiştii Secției 8 Rurale Băneasa (PP Adamclisi) au depistat un tânăr de 29 ani care avea de executat cinci luni închisoare pentru transport ilegal de vânat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1492

Percheziții în Constanța! Procurorii acuză - evaziune fiscală în domeniul construcțiilor clădirilor rezidențiale și nerezidențiale

07 Mar 2024 606

Percheziții în județul Constanța într-un caz de evaziune fiscală. Prejudiciul este de peste 1.800.000 de lei

07 Mar 2024 669

Prescripție Tribunalul Constanța a încetat procesul față de Pufleanu Dumitru și Ian Prod 2000 SRL! Dosarul, în apel

18 Jan 2024 1191

Premierul Ciolacu, despre proiectul privind consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale - „Nu iese nimeni din nicio închisoare, pentru că nicio lege nu este retroactivă“

20 Dec 2023 759

Cercetat penal, pentru evaziune fiscală. Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a pus sechestru pe bunuri

22 Nov 2023 1009

Patru mandate de percheziție, în București și Mehedinți. Cauza, evaziunea fiscală

22 Nov 2023 748

Percheziții la Constanța pentru evaziune fiscală. Declarații ale oficialilor

17 Nov 2023 928

11 percheziții în Tulcea, pentru evaziune fiscală și spălare de bani

16 Nov 2023 1039

Descinderi în mai multe județe, printre care și Constanța într-un dosar de evaziune fiscală! Prejudiciul, peste 10 milioane de lei

16 Nov 2023 904

Administratorul unei firme din Sibiu, cercetat pentru evaziune fiscală! Ce au stabilit procurorii

14 Nov 2023 1003

Percheziții în Timiș și Caraș-Severin pentru evaziune fiscală și spălare de bani

13 Nov 2023 676

Grecia Bonus pentru cetățenii care raportează evaziunea fiscală

31 Oct 2023 828

Cât va petrece după gratii un bărbat care a comis evaziune fiscală

26 Oct 2023 1161

Percheziții într-un dosar de evaluare fiscală și înșelăciune calificată la Constanța. Ce au constatat polițiștii (VIDEO)

12 Oct 2023 1166