Cristinel Dragomir despre pagina de Facebook creată pentru el „Fiecare este liber să se exprime cum consideră de cuviinţă, dar astea sunt răutăţi pe care nu vreau să le comentez“

Oameni cu iniţiativă din Constanţa au creat, ieri, o pagină de Facebook dedicată lui Cristinel Dragomir. Numele sub care a fost lansată pagina pe reţeaua de socializare se numeşte „Cristian Dragomir – groparul sportului constănţean”.

Contactat telefonic, Cristinel Dragomir a declarat pentru ZIUA de Constanţa că pagina respectivă este „o răutate“ şi „o manipulare“ întrucât vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC a explicat de ce Consiliul Judeţean nu mai poate finanţa sportul constănţean.

„Am văzut şi eu pagina respectivă încă de ieri, bănuiesc doar că e vorba despre o răutate şi o manipulare pentru că eu am explicat concret de ce Consiliul Judeţean nu mai poate finanţa sportul constănţean, echipele, asociaţiile şi cluburile cu care este în litigiu. Dacă cineva vrea să facă gălăgie, nu are decât să facă, dacă aşa consideră că va avea ceva de câştigat. Fiecare este liber să se exprime cum consideră de cuviinţă, dar astea sunt răutăţi pe care nu vreau să le comentez. Mă surprinde tocmai pentru că zilele trecute eu am explicat de ce, din păcate, CJC nu mai poate sprijini sportul constănţean de performanţă“, a declarat vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, pentru Ziua de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată cine sunt cei trei potențiali candidați din partea AUR Constanța la Consiliul Județean

02 Feb 2024 2181

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

02 Feb 2024 1065

Foști prefecți, un subprefect și un vicepreședinte de Consiliu Județean dar și directori de deconcentrate, chemați în judecată de reprezentantul Guvernului în teritoriu

31 Dec 2022 4091

ZIUA-n amiaza mare Cristinel Dragomir, despre proasta gestionare a proiectelor Primăriei Constanța - „Trebuie stabilit ce vor oamenii, sunt banii lor”

21 May 2022 2066

Cristinel Dragomir, invitat la „ZIUA-n amiaza mare” Cum ar gestiona situația haosului produs de șantierele interminabile din Constanța

20 May 2022 1676

Cristinel Dragomir, invitat la „ZIUA-n amiaza mare”

19 May 2022 1834

Pe cine cazează Primăria Constanța o lună de zile la hotelul deținut de soția lui Cristinel Dragomir? (DOCUMENTE)

07 May 2022 9581

Cristinel Dragomir s-a întors în Consiliul Județean Constanța

14 Mar 2022 4543

La un an de la revenirea în primăria Constanța, Cristinel Dragomir s-a suspendat din echipa lui Vergil Chițac!

27 Oct 2021 3862

Cristinel Dragomir revine în administrația locală, în echipa primarului Vergil Chițac!

06 Nov 2020 3405

Cristinel Dragomir renunță la procesul cu ANI “Nu mai am nicio miză pentru următoarea perioadă”!

04 Nov 2020 3105

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2020

11 Aug 2020 3110

Un fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța a repus pe rolul Curții de Apel Constanța dosarul împotriva Agenției Naționale de Integritate

16 Jul 2020 1728

„La acel hotel au stat cazaţi piloţii SMURD“ Cristinel Dragomir, fost vicepreşedinte al CJC, la judecată cu ANI. Ce a decis Curtea Supremă

08 Nov 2019 2300

Fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, la judecată cu Agenţia Naţională de Integritate

05 Jul 2019 2847