Delegație a MApN și militari veterani răniți, în vizită în Afganistan

Cu prilejul Zilei Armatei României, o delegație a Ministerului Apărării Naționale, condusă de secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Ștefan Tinca, i-a vizitat pe militarii români aflați în misiune în teatrul de operații din Afganistan.

În premieră, nouă militari veterani răniți în Afganistan care erau în stare extrem de gravă în momentul evacuării medicale au revenit în acest teatru de operații pentru a se întâlni cu colegii lor aflați în prezent în misiune dar, mai ales, pentru a se putea întoarce din nou acasă conștienți și mândri că, în final, și-au încheiat misiunea.

Oficialii și veteranii au avut discuții cu militarii, au luat parte la pregătirea unei misiuni de luptă și au vizitat spitalul de tip ROL III din Kandahar. Pentru căpitanii George Olteanu și Dănuț Nicola, plutonierul adjutant principal Marius Apostol, plutonierii majori Nicușor Bica, Daniel Riza, Marius Barbu, Dumitru Paraschiva și plutonierii Ionuț Butoi și Adrian Crețu această vizită a reprezentat o dovadă de curaj și de tărie de caracter și, totodată, o etapă importantă a procesului lor de recuperare.

În prezent, în misiuni internaționale sunt 780 de militari, dintre care 629 în Afganistan.

Armata României a pierdut în teatrele de operații 28 de militari, iar peste 180 au fost răniți.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Apărării „Bucuria Învierii Domnului va găsi în sărbătoare și marea familie a Armatei României“

04 May 2024 350

MApNExercițiul multinațional SWIFT RESPONSE 24

01 May 2024 266

Cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict, ediția a XX-a, organizat la Constanța

01 May 2024 358

MApN Exercițiul multinațional Swift Response 24, una din cele mai mari operațiuni de desant aerian din Europa

30 Apr 2024 558

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului facilității navale de sprijin Deveselu

30 Apr 2024 435

MApNVideoconferință cu militarii din teatrele de operații și misiuni externe

30 Apr 2024 256

MApNRomânia sprijină populația civilă din Fâșia Gaza

29 Apr 2024 252

MApN prin UM 02311 Constanța, repară pavilioanele din Cazarma 390 Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

28 Apr 2024 483

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 334

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 262

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 295

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 577

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 543

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 297

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 934