Doi directori de la Primăria sectorului 1 Bucureşti, trimişi în judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor:
 
IORDAN RĂZVAN-MIHAI, la data faptelor director al Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită,
 
TOMA DAN, la data faptelor șef birou, ulterior director executiv adjunct în cadrul Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În cursul anilor 2006 şi 2010, inculpatul Iordan Răzvan, în calitate de director al Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București și Toma Dan, șef birou în cadrul aceleiași direcții, au pretins și primit de la un om de afaceri, sumele de 15.000 euro respectiv 30.000 euro (primită în două tranşe), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună întocmirea și semnarea proceselor verbale de recepție ale unor lucrări de construcție.
În cursul anului 2008, în aceleaşi calităţi şi în aceleaşi circumstanţe, cei doi inculpaţi au pretins şi primit, de la un alt om de afaceri, dezvoltator imobiliar, câte 70.000 euro.
 
În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin celor doi inculpaţi..
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

VIDEO Procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, i-a trimis în judecată pe Tocia Stelian, Apostol Cristian Ionuţ, Pomjan Rolland și Yovdiy Yuriy

21 Feb 2024 1765

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 964

Prescripție Tribunalul Constanța a încetat procesul față de Pufleanu Dumitru și Ian Prod 2000 SRL! Dosarul, în apel

18 Jan 2024 1202

Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru rămân sub control judiciar! Tribunalul Constanța a anulat decizia judecătoriei

19 Dec 2023 1282

"Maru", dealerul care îi furniza droguri lui Vlad Pascu, trimis în judecată

06 Dec 2023 892

Acțiune extraordinară DNA Constanța încearcă să „răstoarne“ achitarea definitivă a foștilor șefi din Centrala Nuclearoelectrica Cernavodă (DOCUMENT)

19 Nov 2023 1275

Militari, sub control judiciar la Constanța (VIDEO)

09 Nov 2023 1222

IPJ Constanța Trimiși în judecată pentru infracțiuni vamale (FOTO)

08 Sep 2023 1078

Notari publici trimiși în judecată de DNA! Rechizitoriu (DOCUMENT)

04 Aug 2023 2720

Mai mulți polițiști trimiși în judecată de DNA!

05 Jan 2023 1434

Constanța. Achitare pentru coruperea alegătorilor. Procurorii, nemulțumiți

09 Oct 2022 1229

DNA a trimis în judecată patru medici! Unul este din Tulcea. Începe procesul

09 Aug 2022 2039

Achitat în primă instanță! Dosarul unui primar din Constanța, acuzat de abuz în serviciu, suspendat

02 Jul 2022 2254

Percheziții în Mamaia! Trafic de droguri de risc și mare risc. Final de anchetă (VIDEO)

24 Jun 2022 1720

Un jandarm și doi polițiști, din Medgidia, trimiși în judecată după o bătaie în noaptea de Crăciun

11 Jun 2022 1792