Un jandarm și doi polițiști, din Medgidia, trimiși în judecată după o bătaie în noaptea de Crăciun

Jandarmeria  - Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța  
  • Dosarul a fost instrumentat de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
  • Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Procurorii din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au finalizatc ercetarea specifică în dosarul în care jandarm și doi polițiști, din Medgidia, au fost implicați, în urmă cu câțiva ani, într-o bătaie, în noapte de Crăciun. Un alt cetățean implicat, victimă în acest dosar penal, a avut nevoie de 12 zile de ingrijiri medicale, conform unor surse judiciare.
 
Ca urmare a finalizării cercetărilor, atât jandarmul, cât și doi polițiști au fost trimiși în judecată.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare instanței competente, respectiv Tribunalul Constanța.
 
Cauza are ca obiect „purtarea abuzivă (art.296 NCP)“. 
 
Până la acest moment nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, părțile cauzei sunt: plt.maj C.I.- inculpat, ag. sef pr. pol P.C. – inculpat, ag.pol. P.D. – inculpat și G.M. - parte vătămată.
 
Într-un alt dosar, un militar din Constanța, unul salariat al Bazei NATO Polonia și un civil au fost trimiși în judecată, după o bătaie în zona Gării CFR din municipiul Constanța, evenimentul fiind înregistrat la începutul lunii iunie 2016!  
 
Conform anchetatorilor, victima ar fi fost lovită cu pumnii în zona feţei, cauzându-i acestuia vătămări corporale pentru a căror vindecare au fost necesare aproape 20 zile de îngrijiri medicale.

 
În cauză, Tribunalul Constanța au constatat că actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind identificate elemente de nelegalitate nici în ceea ce priveşte administrarea probelor. Magistrații au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti privindu-i pe inculpaţi şi a dispus începerea judecăţii.
 

Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Un militar din Constanța, unul salariat al Bazei NATO Polonia și un civil, trimiși în judecată. Date din anchetă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achitare definitivă în cazul lui Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă

25 Apr 2024 680

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 771

Pedeapsă definitivă în cazul profesoarei din Ovidiu acuzată de purtare abuzivă!

30 Jul 2023 1188

Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă, achitat pentru purtare abuzivă!

05 Jul 2023 2127

Cazul profesoarei din Ovidiu, acuzată de purtare abuzivă, a ajuns la Curtea de Apel Constanța

17 Mar 2023 1334

O profesoară din Ovidiu, pedepsită pentru purtare abuzivă! „Inculpata a acționat împotriva unui minor în vârstă de 10 ani“

22 Feb 2023 2459

Constanța. Un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă! Dosarul se va rejudeca!

18 Feb 2023 1479

Constanța. Militari filați și testați cu detectorul de minciuni după o bătaie în gară! Tribunalul a încetat procesul penal

16 Dec 2022 1806

Fostul șef al Penitenciarului Baia Mare, arestat! Este acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual

23 Nov 2022 1175

Folosire abuzivă a funcției în scop sexual DNA anunță că l-a reținut pe fostul șef al Penitenciarului Baia Mare

22 Nov 2022 2468

Detalii din dosar Un jandarm și doi polițiști din Constanța, trimiși în judecată pentru purtare abuzivă! Începe procesul

08 Nov 2022 1983

Începe procesul celor doi polițiști locali din județul Constanța, acuzați că ar fi bătut un cetățean, în timp ce îl conduceau la sediul Poliței

18 Sep 2022 1279

Doi polițiști locali din județul Constanța, trimiși în judecată pentru că ar fi bătut un cetățean, în timp ce îl conduceau la sediul Poliței

21 Apr 2022 2609

Dosar penal pentru purtare abuzivă. Un polițist din Prahova ar fi agresat un minor în sediul secției de poliție

19 Mar 2022 1792

Totul a fost filmat Motivarea judecătorilor în cazul profesorului din Tulcea condamnat definitiv pentru că a bătut patru copii

16 Feb 2022 1958