Stiri calde

Nou sistem de plată a parcării în municipiul Constanța. Cum vor achita parcarea șoferii în zona Tribunalului Constanța

Primăria municipiului Constanța implementează un nou proiect pilot de plată a parcării în Constanța. Soluția are la bază două parcometre oferite în mod gratuit municipalității de către firma Avitech și produse de compania suedeză Cale, cu o tradiție de peste 60 de ani în domeniul parcărilor, informează Primăria Constanța într-un comunicat de presă. 

Acestea sunt amplasate la cele două intrări din parcarea Tribunalului și deservesc 100 de spații de parcare. Parcometrele vor permite, începând de luni 27 noiembrie 2017, plata parcării atât cu monezi, cât și cu bancnote.

Până la sfârșitul anului va fi implementată și modalitatea de plată cu ajutorul cardului, în noua tehnologie contactless, precum și o aplicație mobilă care va permite plata din mașină sau de la distanță, mai transmite sursa citată. 

Spre deosebire de parcometrele clasice, noile automate nu necesită poziționarea tichetului pe bordul autoturismelor, cetățenii nefiind nevoiți să se întoarcă la autoturism după plata parcării. Numărul de înmatriculare se introduce în parcometru la efectuarea plății.
                       
Aplicarea sancțiunilor va fi realizată de Poliția Locală cu ajutorul unei aplicații mobile cu funcția de recunoaștere a numărului de înmatriculare. Amenda va fi tiparită cu ajutorul imprimantei mobile și poziționată în parbrizul autovehiculelor care nu sunt înregistrate ca plată sau care au timpul de parcare expirat.
                        Scopul acestui proiect este acela de a reduce timpul de căutare a unui loc de parcare, decongestionarea traficului în zona respectivă, creșterea nivelului de confort, reducerea consumului de carburant și implicit reducerea emisiilor de CO2.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Litigiul în instanţă dintre asociaţia de proprietari din Tomis Nord şi Arhiepiscopia Tomisului continuă! Cine le-a cerut să renunţe la proces şi cu ce preţ (galerie foto+document)

19 Jan 2018 2728

Jardinierele de la parcarea verde de la Spitalul Județean Constanța cedează în fața vântului puternic. Au început să cadă pe trotuar

18 Jan 2018 336

Revista presei locale

17 Jan 2018 357

Parcare nouă, în zona restaurantului Dorna. Iată cine este investitorul!

16 Jan 2018 388

O mașină a fost furată din parcare la Constanța. Incredibil unde a fost găsită mașina. Suspecții, cercetați penal (galerie foto)

13 Jan 2018 1615

Persoane prinse în flagrant de jandarmii constănţeni în timp ce sustrăgeau motorină dintr-o cisternă

11 Jan 2018 536

Inedit. Spaţii de parcare dedicate în exclusivitate femeilor. În ce țară a fost luată această măsură

09 Jan 2018 204

E jale. Construcția unui imobil din Constanța a umplut străzile dintr-un cartier întreg de noroi. Pericol pentru traficul rutier (galerie foto+video)

29 Dec 2017 3926

Revista presei locale

29 Dec 2017 447

Incident în parcarea unui centru comercial. O şoferiţă care a parcat pe locul pentru persoane cu handicap a adresat injurii poliţiştilor

27 Dec 2017 2096

Apel pe facebook al unui constănţean supărat „Înapoiază-mi geanta, actele şi jucăria preferată a copilului meu“

26 Dec 2017 8139

Acțiune a polițiștilor în colaborare cu AJPIS Constanța. Șoferii care parchează pe locurile persoanelor cu handicap, sancționați (galerie foto)

19 Dec 2017 1010

Anunț important de la SPIT Constanța referitor la autorizația pentru rezervarea locului de parcar

14 Dec 2017 1655

Seaside Estate Company SRL, două acte de la municipalitate. Sunt vizate două blocuri de nouă şi 11 etaje

14 Dec 2017 295

Ansamblu rezidenţial compus dintr-un bloc de 11 etaje, unul de 18 etaje şi un imobil multifuncţional P+1, pe bulevardul Aurel Vlaicu

14 Dec 2017 2086

Revista presei locale

12 Dec 2017 514

PUD, iniţiat de Black Sea Estate SRL pentru un bloc de şase etaje pe bulevardul Mamaia

25 Nov 2017 583

Nitalexil SRL, un nou acord de la Primăria Constanţa pentru blocul de opt etaje din Mamaia

22 Nov 2017 449

Milionarul Călina, demersuri pentru blocul de nouă etaje pe care vrea să îl ridice pe bulevardul Mamaia

18 Nov 2017 2243

Bolid "aruncat" pe bulevardul Tomis. Cum a putut să parcheze un şofer constănţean

15 Nov 2017 2680

Investiţie imobiliară pe strada Barbu Catargi. SC NCCP Resort SRL, undă verde de la Primăria Constanţa

15 Nov 2017 406

NEPI Five Property Development SRL are acordul municipalităţii. City Park Mall Constanţa va suferi noi modificări

13 Nov 2017 1998

Ivanov Rezidential SRL, patru acte de la municipalitate într-o singură zi

10 Nov 2017 475

Incident în parcarea unui hipermarket din Constanţa. Două fetiţe au fost lăsate singure în maşină până mama lor a făcut piaţa (video)

08 Nov 2017 4261

Parcare pentru Casa Teleorman, fosta proprietate a lui Cristian Darie, ex-vicepreşedinte al CJC. Cine este investitorul (galerie foto + document)

08 Nov 2017 633

Colonial Servicii SRL vrea să ridice un bloc de cinci etaje în Eforie Nord

08 Nov 2017 542

Maurer Imobiliare Land Constanţa SRL, autorizaţii de construire de la Primăria Constanţa pentru două blocuri a câte trei etaje

08 Nov 2017 1403

Parcagiii ilegali riscă sancțiuni cu închisoarea de la șase luni la 15 ani

06 Nov 2017 895

Peninsula intră şi ea în era „smart city“ Parcarea pe Tomis şi Mircea cel Bătrân din Constanţa poate fi plătită atât prin SMS, cât şi cu cardul

06 Nov 2017 3991

Libri Maris SA vrea acord de mediu pentru un bloc de cinci etaje

06 Nov 2017 1827

Opt imobile a câte două etaje, pe strada Nicolae Kirculescu. Investitorul, Ivanov Rezidential SRL, a obţinut acordul municipalităţii

04 Nov 2017 595

Municipalitatea vrea să bage în reabilitare staţia de taxare din Parcarea Verde de la Spitalul Judeţean

04 Nov 2017 1156

În atenția șoferilor. Începând cu luna noiembrie la Constanța se poate achita parcarea cu cardul. Cum se poate realiza aceasta

03 Nov 2017 2081

Un nou panou de informare a fost montat într-o parcare din centrul orașului Constanța (galerie foto)

27 Oct 2017 1633

Baza de instruire CERONAV de pe aleea Universităţii va avea o parcare nouă (document)

25 Oct 2017 777

Imagini de la eveniment Mai mulți tineri s-au adunat cu mașinile în parcarea de la Poarta 1 din Constanța (galerie foto+video)

21 Oct 2017 6502

Ansamblul rezidenţial ridicat de Alezzi Beach Resort SRL, la mâna constănţenilor. Iată când va avea loc dezbaterea publică!

21 Oct 2017 1570

Tir încărcat cu tigări de contrabandă, depistat de polițiști. Șoferul a fost reținut

20 Oct 2017 696

Imagini de la eveniment Panică. Incendiu, în municipiul Constanța, lângă Liceul George Călinescu. Chiar lângă o parcare (galerie foto+video)

14 Oct 2017 7291

Inventarul locurilor de parcare din Constanţa şi staţiunea Mamaia. Cum au fost repartizate pe cartiere (documente)

11 Oct 2017 8360

Trafic îngreunat la intrare în parcarea unui hipermarket din Constanţa. Bucăţi de BCA s-au împrăştiat pe şosea (galerie foto)

05 Oct 2017 470

Imobil de patru etaje, ridicat în zona lacului Siutghiol. Sunt necesare avize de la APM Constanţa (document)

05 Oct 2017 1664

În atenţia şoferilor constănţeni A apărut un nou panou de avertizare (galerie foto+video)

04 Oct 2017 7078

Big Brother în parcarea Consiliului Judeţean

28 Sep 2017 1917

Constanţa. Un şofer a „reuşit“ să-şi parcheze maşina cum nu şi-a dorit vreodată. În faţa clubului t-shirt (galerie foto+video)

18 Sep 2017 6562

Este vizat un complex rezidenţial din Mamaia Nord Ce a solicitat de la APM Constanţa familia omului de afaceri Zelca

18 Sep 2017 2219

Aproape să-i stea inima în loc! Surpriză de proporţii în parcare. Un constănţean s-a trezit cu acoperişul unui bloc pe maşină

12 Sep 2017 7012

De când se va putea plăti, prin SMS, parcarea în Constanţa şi staţiunea Mamaia

09 Sep 2017 2523

Amenzi pentru cei care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap

08 Sep 2017 1386

Mare atenţie unde vă parcaţi maşinile! Puteţi fi acuzaţi şi condamnaţi pentru ucidere din culpă! Caz concret la Constanţa

07 Sep 2017 7155