Palaz despre parcul acvatic din Eforie Consiliul local a încălcat mai multe acte normative

Prefectul județului Constanța a atacat în contencios administrativ Hotărârea 134/2011 a Consiliului Local Eforie, privind modificarea suprafeței și a formei terenului care face obiectul HCL 344/2003, prin care se aproba asocierea dintre Consiliul Local Eforie și SC Rom Tour Impex SRL în vederea realizării unui parc de distracții acvatic pe un teren în suprafață de 18767,3 mp, proprietatea orașului Eforie. "În primul rând, proiectul de hotărâre nu a fost pus la dispoziția secretarului orașului Eforie și comisiilor de specialitate ale consiliului local, spre a fi analizat, cu cel puțin 5 zile înainte de ședința de consiliu, așa cum prevede legea. Prin urmare, proiectul a fost prezentat și supus dezbaterii și aprobării fără a fi însoțit de raportul compartimentului de resort și fără avizul comisiei de specialitate. În al doilea rând, este vorba despre o hotărâre la a cărei dezbatere a participat și un consilier local care a și votat, în condițiile în care este acționar al SC Rom Tour Impex SRL. Acestea sunt doar câteva dintre încălcările actelor normative, care ne îndreptățesc să solicităm anularea actului administrativ în cauză.", a declarat Claudiu-Iorga Palaz


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 392

Firme Constanța Ce decizii au adoptat acționarii Tar 02 Special SA în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

02 May 2024 296

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 283

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 388

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 665

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 428

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 343

LIVE TEXT Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Ordinea de zi, suplimentată cu încă un proiect (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1004

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 596

Actul privind Europa interoperabilă pentru servicii publice mai bine conectate pentru cetățeni și întreprinderi a intrat în vigoare

11 Apr 2024 487

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 430

Consiliul Județean Constanța are o nouă Comisie de Disciplină. Cine face parte din structură? (DOCUMENT)

10 Apr 2024 1636

Romgaz și SOCAR vor construi Terminalul LNG la Marea Neagră. Anunțul Ministrului Energiei (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 700

Trei, Doamne, și toate trei PUZ-ul final pentru parcarea de la Casa de Cultură, pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Constanța!

02 Apr 2024 1176

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1403