Avocatura.com Scurte observații critice asupra unui proiect de modificare a Codului de procedură penală (II)

 
Continuăm analiza propunerilor de modificare a Codului de procedură penală, aflate pe buzele tuturor în ultimele zile. Arătăm că publicarea primei părți a coincis în mod nefericit cu data de 1 aprilie, deși s-ar putea afirma de către persoane malițioase, că propunerea de modificare este, în parte, o glumă.
 
Modificarea propusă la punctul 6 din Proiect pare utilă, impunând o analiză de oportunitate a înlocuirii arestului la domiciliu, deoarece legiuitorul a omis în forma actuală să prevadă posibilitatea ca judecătorul sesizat cu luarea măsurii arestului la domiciliu, să ia, din oficiu, o măsură preventivă mai ușoară. Desigur că situația ar avea aplicare practică limitată, pentru că este cunoscut că inculpatul dus spre arestare domiciliară, nu se va limita în a cere respingerea propunerii, ci va cere în subsidiar luarea uneia mai ușoare.
 
Adaosul referitor la arestul la domiciliu, prin care se propune ca persoana să poată executa măsura la locuința altei persoane, este de asemenea util, în opinia noastră printre puținele propuneri juste și viabile, fiind prevăzută în alte legislații europene, cum este cea italiană. Totuși sunt necesare anumite criterii pentru înlocuirea domiciliului cu locuința unei rude sau cunoștințe.
 
O altă importantă modificare propusă se referă la definirea condițiilor în care ar putea fi dispusă măsura preventivă a arestului sever, în art. 223 C.pr.penală. Astfel, criteriile de la al. 1 lit. a-d sunt menținute (pe scurt - fuga, încercarea de influențare a martorilor, presiunile asupra persoanei vătămate, săvârșirea unei noi infracțiuni), dar se produce o modificare drastică a al. 2, sub aspectul enumerării limitative din teza I și sub aspectul limitei minime de pedeapsă ce ar permite luarea măsurii.

 
Observăm că se propune eliminarea unor infracțiuni apte generic să ducă la arestul sever pe baza suspiciunii rezonabile rezultată din probe, independent de minimul pedepsei. Astfel, se elimină infracțiunile de spălare a banilor, falsificare de monedă sau alte valori, șantaj, evaziune fiscală, corupție și infracțiunile săvârșite prin mijloace de comunicare electronică. Se poate observa o preferință pentru excluderea infracțiunilor de un anumit tip, care nu se comit prin violență de la arest.
 
Specificul infracțiunilor de mai sus, incidența crescândă a acestora în rândul clasei politice și nu numai, face propunerea cel puțin discutabilă și tocmai acesta este poate principalul motiv al criticilor intense ale proiectului, apreciat ca fiind o pavăză la arestarea politicienilor. Asta cu atât mai mult cu cât art. 218 ar urma să impună aceleași prohibiții și la luarea arestului la domiciliu, prin urmare aceste fapte fiind excluse de la ambele măsuri.
 
Referitor la limita de pedeapsă minimă propusă, aceea de 10 ani, ne întrebăm care ar fi infracțiunile ce ar rămâne în categoria celor în privința cărora s-ar putea dispune cele două măsuri pe criteriile de pericol. Enumerând exemplificativ, ar rămâne printre acestea traficul de persoane, violul, tâlhăria calificată, omorul, tortura și alte infracțiuni în formă agravată care prevăd palierul de pedeapsă  de 3-10 ani sau mai mare.
 
O eventuală discuție s-ar putea purta pe marginea urcării limitei minime de la 5 ani, cât este în prezent (și aceasta majorată de la 4, cât era până la 1 februarie 2014), la 7 ani, pentru a putea acoperi palierul de pedepse 2-7 ani, frecvent întâlnite în cod. Și pentru această limită ar fi puternice argumente contra, nefiind acoperite infracțiuni ca furtul prin efracție sau înșelăciunea, cu atât mai mult limita minimă de 10 ani este mai mult ridicolă decât realistă.
 
Se poate observa de asemenea că se propune eliminarea criteriilor de analiză a oportunității măsurii de prevenție, enumerate la finalul art. 223 al. 2, rămânându-se doar la starea de pericol concret pentru ordinea publică. Criteriile existente în prezent sunt însă utile tocmai pentru a stabili în concret starea de pericol, eliminarea lor neavând nicio justificare, fiind un regres care ar lăsa loc arbitrariului.
 
În punctul următor, inițiatorii arată însă care a fost motivul eliminării de mai sus, enunțând expres că nu vor fi avute în vedere la aprecierea stării de pericol criteriile existente în prezent, anume gravitatea faptei, modul de comitere, circumstanțele, mediul, fiind analizate doar antecedentele penale. Arătăm din nou că eliminarea criteriilor este absurdă și duce la arestare doar în baza pericolului generic al faptei.
 
Modificările ulterioare nu sunt de substanță, nepropunând schimbări semnificative, fiind majoritatea unele prin care se înlocuiește sintagma arest preventiv cu arest sever.
 
Punctul 24, ultimul, ne atrage însă atenția, limitând aplicabilitatea mandatului de aducere. În prezent, suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat înainte de a fi citat, dacă aceasta este în interesul rezolvării cauzei.
 
Măsura este uneori utilă, dacă nu este folosită în mod abuziv. Limitarea acesteia la infracțiuni deosebit de grave ar duce, în unele cazuri, la blocarea anchetelor penale și la sustragerea definitivă de la anchetă a unor persoane care au fost prealabil avertizate prin citare.
 
Se propune astfel menținerea posibilității aducerii cu mandat fără citare pentru infracțiunile cu violență, contra securității naționale, trafic de droguri, de arme, de persoane, terorism, viol, lipsire de libertate, ultraj sau ultraj judiciar.
 
Concluzionând, așa cum am afirmat și în debutul analizei, o modificare parțială a Codului de procedură penală ar fi utilă, dar forma propusă este într-o parte covârșitoare nerealistă, contrară sistemului nostru juridic și excesivă uneori prin permisivitate.
 
Avocat Adrian Stan, Baroul Timiș

Sursa: avocatura.com