Se fac percheziţii Mascaţii au descins în Bucureşti şi în 4 judeţe!

În această dimineaţă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov efectuează 10 percheziții, în municipiul București și județele Ilfov, Ialomița, Argeș și Prahova, pentru documentarea activități infracționale a membrilor unei grupări care, în perioada septembrie-decembrie a acestui an, ar fi săvârșit mai multe furturi din autovehicule și tâlhării.
 
Cei în cauză, 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, ar fi comis mai multe furturi de bunuri transportate în autotrenuri, în timpul deplasării, pe rutele de transport rutier, prin ruperea sigiliilor și tăierea prelatei vehiculului, precum și furturi din autoturisme, prin metoda înțepării anvelopei, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
 
În cazul furturilor din autotrenuri, cei în cauză sunt bănuiți că ar fi încadrat, în trafic, cu propriile autoturisme, autovehiculul vizat, iar în mers, una dintre persoane ar fi urcat de pe capota autoturismului în autotren și ar fi sustras bunuri.
 
De asemenea, pentru a-și acoperi activitatea infracțională, cei în cauză ar fi oferit diverse sume de bani polițiștilor, aceștia refuzând mita.
 
Din investigații, a reieșit că faptele ar fi fost săvârșite în special în județul Ilfov, pe Drumul Național Centura Bucureștiului, dar și în județele Argeș și Ialomița.

Sursă foto: redesteptarea.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 480

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 731

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 717

Descinderi la Medgidia! Service ilegal descoperit de polițiști la locuința unui bărbat suspectat de evaziune fiscală

09 Mar 2024 865

UPDATE Percheziții într-un dosar penal de furt calificat, la Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 959

Percheziții în Constanța și Agigea într-un dosar penal de furt calificat. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

14 Feb 2024 1032

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 693

Poliția Română Percheziții și dosare penale pentru investigarea infracțiunilor economice

14 Jan 2024 752

Oficial de la IPJ Constanța. China Mall, în Constanța și Ilfov Percheziții într-un dosar penal cu prejudiciu de peste 6.000.000 de lei (VIDEO)

28 Dec 2023 1636

Surse! Percheziții la China Mall, în Constanța și Ilfov! Polițiștii acuză - prejudiciu de peste 6.000.000 de lei! (FOTO+VIDEO)

27 Dec 2023 4000

Știri Constanța Percheziții într-un dosar de furt calificat. Ce au constatat polițiștii?

20 Dec 2023 1344

Geantă cu droguri abandonată pe o stradă din Constanța! Doi suspecți, reținuți de polițiști (GALERIE FOTO)

14 Dec 2023 1305

Percheziții într-un dosar penal de furt și furt calificat la Constanța. Iată ce au constatat polițiștii

08 Dec 2023 960

IGPR Percheziții într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune (FOTO)

08 Dec 2023 859

Poliția Română Percheziții și dosare penale pentru investigarea infracțiunilor economice

02 Dec 2023 1063