15 Jan, 2014 19:43
3120
Natalia TIMUS
La câteva ore după ce preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost audiat de procurorii DNA, Radu Mazăre a reacţionat dur împotriva procurorilor pe care îi acuză că acţionează la ordinele şefilor SRI şi se comportă ca Securitatea dinainte de 1989. Social-democratul susţine că generalul Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI conduce de fapt instituţia şi nu directorul George Maior.
“Aşa ceva nu îmi puteam imagina, atâta ticăloşie, fără suflet şi fără Dumnezeu, nu îmi puteam imagina. Nicuşor Constantinescu are un diagnostic medical foarte, foarte grav, confirmat de analize medicale făcute acum două săptămâni în Germania. Avocatul lui a fost la procuror acum două zile, i-a arătat rezultatele şi i-a spus că Nicuşor Constantinescu urmează să plece în SUA să facă o intervenţie chirurgicală. Procurorul a modificat în ordonanţa de interdicţie de astăzi că Nicu s-a dus la Ambasada Americii să-şi ia viză ca să fugă”, a declarat pentru gândul Mazăre. Procurorii i-au interzis şefului CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să părăsească ţara. Acesta a declarat că va depune o plângere penală împotriva procurorilor.
Articolul intergal pe:
Gandul.info
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: