Intimidare deasupra Mării Negre Un avion rusesc a zburat la numai 3 metri de unul american

 
Un avion rusesc s-a apropiat la trei metri de un avion american în spaţiul aerian al Mării Negre. Avionul rusesc a zburat alături de avionul american, la aceeaşi altitudine, s-a depărtat şi apoi l-a urmărit, după care a părăsit zona, afirmă aceşti oficiali, precizând că incidentul a avut loc pe 30 mai, informează România TV.

Avionul american nu a efectuat manevre să-l evite. Alte detalii nu erau disponibile imediat, precizează CNN, care adaugă că oficiali militari nu au fost în măsură să precizeze dacă autorităţile americane au protestat sau nu pe cale diplomatică.

Incidentul a avut loc la doar câteva săptămâni în urma altui incident implicând Rusia şi Statele Unite în spaţiu aerian al Europei. Un avion american de tip RC-135U, care efectua un zbor pe o rută de rutină în spaţiul aerian internaţional, a fost interceptat de un avion rusesc de tip Su-27 Flanker în mod "periculos şi neprofesionist", au denunţat autorităţile americane, scrie zf.ro, citat de România TV

Marina americană (US Navy) a publicat luna aceasta, într-un gest mai puţin obişnuit, o înregistrare video care a surprins un avion rusesc de tip Su-24 survolând, pe Marea Neagră, distrugătorul USS Ross.




Sursa: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

19 Apr 2024 464

Un avion militar rusesc cu zeci de prizonieri ucraineni la bord s-a prăbuşit!

24 Jan 2024 941

Aeronavă ce efectua misiuni de patrulare de rutină sub egida Frontex deasupra Mării Negre, interceptată de un avion rusesc de vânătoare

07 May 2023 1360

SUA a făcut publice imaginile! Un avion de vânătoare rusesc care forțează doborârea dronei americane MQ-9 Reaper deasupra Mării Negre (VIDEO)

16 Mar 2023 1377

Versiuni contradictorii ale Rusiei şi Statelor Unite după prăbuşirea unei drone americane în Marea Neagră

15 Mar 2023 1073

Un avion de vânătoare rusesc s-a prăbuşit peste o casă în Siberia

23 Oct 2022 1539

Rusia Avion militar prăbușit peste un bloc de locuințe. 13 persoane, printre care trei copii au murit

18 Oct 2022 2054

Avioanele NATO de la Kogălniceanu au zburat de patru ori în ultimele 20 de zile. „Reacționăm când orice avion rusesc zboară în Marea Neagră”

09 Apr 2022 6420

Momentul în care un avion rusesc este doborât lângă Cernihiv, surprins într-o filmare. Pilotul a fost prins de ucraineni (VIDEO)

05 Mar 2022 2224

Cel mai mare avion de transport din lume, fabricat în Ucraina, distrus de tirurile ruseşti

27 Feb 2022 1999

Forţele ruse au tras focuri de avertisment asupra unui distrugător britanic în Marea Neagră

23 Jun 2021 2825

Un avion de luptă rusesc, interceptat peste Marea Neagră

10 Aug 2020 1270

Incident periculos deasupra Mării Negre. Implicate un avion american și unul rusesc

31 Jan 2019 4636

Alertă deasupra Mării Negre. Un avion rusesc a interceptat o aeronavă militară americană (video)

05 Nov 2018 3050

Alertă. Avioanele canadiene de la baza Mihail Kogălniceanu au interceptat un avion militar rusesc deasupra Mării Negre (galerie foto)

20 Oct 2018 8340