Un ofiţer de poliţie, reţinut pentru loviri cauzatoare de moarte

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin ordonanţa din 9 decembrie 2015, reţinerea suspectului Daniel-Ion Disagă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
 
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în data de 9 august 2014, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla în biroul de investigaţii criminale din sediul Poliţiei oraşului Gătaia, Disagă Daniel-Ion, ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Timiş, i-a aplicat victimei I.G., aflată sub influenţa alcoolului, o lovitură de pumn în zona bărbiei, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe podea, iar în cădere s-a lovit cu capul de mobilierul din zonă, precum şi de parchet, suferind în acest mod un traumatism cranio - cerebral închis soldat cu hemoragie cerebrală, leziuni traumatice ce au condus apoi în scurt timp la decesul acesteia.     
 
În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de sprijinul tehnic al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă – Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Timiş.
 
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții în Timiș și Caraș-Severin pentru evaziune fiscală și spălare de bani

13 Nov 2023 674

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 696

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 705

Timiș O persoană a fost arestată preventiv pentru tentativă de omor

06 Oct 2023 869

Caz de trafic de migranți în Timiș!

21 Sep 2023 815

A transportat 12 migranți cu o autoutilitară! Iată pentru ce sumă

18 Sep 2023 781

Cetățean român, cercetat pentru trafic de migranți! Câți bani a cerut pentru a trece ilegal granița peste 30 de cetățeni străini

08 Sep 2023 879

Arestați preventiv în Timișoara! Acuzații de trafic de migranți și lipsire de libertate în mod ilegal

30 Aug 2023 638

Bărbat din județul Timiș urmărit judiciar după ce a ascuns într-o autoutilitară patru migranți

24 Aug 2023 713

Timiș Bărbat cercetat pentru trafic de migranți

02 Aug 2023 759

S-a cerut anularea sintagmei „dăunează esteticii“, din Regulamentul de gospodărire a Constanței. Procesul, judecat în Timiș

31 Jan 2023 1072

Judecătorii din Timiș, chemați să decidă dacă e bun Regulamentul de gospodărire a Constanței, adoptat de administrația Chițac

14 Jan 2023 2172

Trafic de migranți în Timiș. Un polițist a fost lovit cu mașina și proiectat pe capotă în timpul unei urmăriri

27 Apr 2022 1345

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea. Vizate, persoane care ar fi obținut certificate false de vaccinare anti-Covid19

27 Jan 2022 1305

Un poliţist a refuzat 800 de euro mită

17 Jul 2019 1862