Comunicat PNL Constanta

Cu ocazia publicării rezultatelor la examenul de BACALAUREAT, îmi doresc să îi felicit pe toți cei care au promovat, iar celor ce nu au reușit să absolve, să le transmit un mesaj: Vă rog să nu vă lăsați înfrânți de un eșec, pentru că în societatea constănțeană avem nevoie de tineri bine educați și luptători! Vă încurajez să depuneți toate diligențele pentru a obține pe viitor diploma de bacalaureat și să vă continuați studiile!
 
Sunt foarte mulțumit să aflu că la nivelul județului Constanța nu au existat incidente precum acte de corupție, fraudă sau abuz în serviciu în cadrul comisiilor de supraveghere și de asemenea de faptul că numărul elevilor eliminați în timpul probelor a fost foarte mic. Îi felicit pe această cale atât pe membrii comisiilor de supraveghere dar și pe elevi totodată de seriozitatea cu care au tratat acest examen.
 
Îmi exprim însă îngrijorarea pentru procentul redus al elevilor ce au absolvit acest examen, județul Constanța având o promovabilitate de 54,8% cu aproape 12 procente mai mică decât media națională de 66,41%, aflându-se la mare distanță de liderul acestui an, județul Cluj ce are o promovabilitate de 82,2%. Sunt de părere că într-un județ care are peste 140 000 elevi în sistemul educațional, acest procent ar trebui să mobilizeze instituțiile locale de învățământ și totodată Inspectoratul Școlar Județean, pentru a îmbunătății calitatea actului educațional, pentru promovarea importanței acestui examen în rândul elevilor, și pentru creșterea interesului și dorinței de promovare a elevilor a acestui examen.
 
Cu prietenie,
Mihai Tararache
Deputat de Constanta

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 489

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 488

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 617

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 731

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 617

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 646

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 359

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 556

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 447

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 860

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1396

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 577

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 594

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 943

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1669