Ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia din luna aprilie

Consilului Local Municipal Medgidia s-a reunit în ședința ordinară din luna aprilie. La ședință au fost prezenți 15 din cei 19 consilieri. Pe ordinea de zi au fost șapte proiecte de hotărâri, după cum urmează:
1.      Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Centru Cultural Multietnic-Municipiul Medgidia”. Proiectul oferă posibilitatea accesării de fonduri europene pentru reabilitarea, reamenajarea și schimbarea destinației clădirii fostei Școli de fete de la Medgidia în acest centru cultural.
2.      Aprobarea proiectului „Centru Cultural Multietnic-Municipiul Medgidia”, precum și a cheltuielilor legate de acesta.Valoarea totală a proiectului (inclusiv TVA) este de 4.637.610,24 lei, din care cheltuieli eligibile 4.608.610,24 lei iar neeligibile, 29.000 lei.
3.      Acordul Consiliului Local Municipal Medgidia pentru aderarea unor unități administrativ-teritoriale la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Apă – Canal” Constanța. S-a votat aderarea comunelor Puchenii Mari, Gorgota și Tinosu din județul Prahova.
4.      Aprobarea listei de priorități pentru repartizarea locuințelor sociale/din fond locativ de stat, în anul 2014. În perioada 23.01.2013 – 01.02.2014 au fost făcute 72 de anchete sociale de către Serviciul de Asistență Socială Comunitară din cadrul Primăriei Medgidia. În urma anchetelor, comisia formată pentru repartizarea locuințelor sociale și din fondul locativ de stat a stabilit lista de priorități în funcție de mai mulți factori, precm condițiile de locuit actuale ale celor care au făcut cerea de repartizare, venitul mediu net lunar pe membru de familie sau componența familiei. Lista de priorități este formată din 96 de persoane.
5.      Aprobarea înșiruirii și completării inventarului domeniului public al municipiului Medgidia cu bunuri aferente sistemului public de alimentare cu apă și canalizare. Bunurile au o valoare de 12.832.062,855 lei.
6.      Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Reabilitare imobil Școala Gimnazială I.L. Caragiale Medgidia” str. Independenței, nr. 65A, municipiul Medgidia, județul Constanța. Investiția are în vedere asigurarea condițiilor optime de siguranță și confort ale elevilor și cadrelor didactice, refacerea terenului de sport din curtea școlii, refacerea tencuielii și anveloparea clădirii, reparații la instalația electrică, Totodată, există și posibilitatea finanțării și executării lucrărilor din fonduri guvernamentale, urmând ca administrația locală să finanțeze 2% din valoarea investiției. Valoarea totală a investiției este de 555.709,72 lei cu TVA.
7.      Aprobarea cofinanțării cu suma de 11.114, 19 lei cu TVA reprezentând 2,0% din valoarea totală a proiectului „Reabilitare imobil Școala Gimnazială I.L. Caragiale Medgidia” str. Independenței, nr. 65A, municipiul Medgidia, județul Constanța.
 
Toate proiectele au fost aprobate în cadrul ședinței.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pas important pentru construcția noului stadion din Constanța. Guvernul României a aprobat memorandumul de finanțare

30 Apr 2024 722

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 852

Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată ce se va discuta

25 Apr 2024 418

Ședință interinstituțională pentru siguranța școlară în județul Constanța

25 Apr 2024 485

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 654

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 511

Confort Urban SRL va primi în gestiune delegată mai multe străzi din Cartierul Tomis Plus din Constanța pentru asfaltare (DOCUMENT)

25 Apr 2024 361

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 481

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 366

Aprobarea raportului activității CA-ului CT BUS SA pentru trimestrul II din 2023 se află în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Apr 2024 355

Proiectul, pe masa consilierilor locali Chioșcul alimentar situat la parterul Școlii Generale nr. 15 „Grigore Antipa" din Constanța poate fi închiriat (DOCUMENT)

24 Apr 2024 372

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 716

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 622

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 521

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 730