Declaraţiile Preşedintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, după întâlnirea cu premierul Republicii Moldova, domnul Pavel Filip

Marţi, 26 ianuarie a.c., Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, s-a întâlnit cu Prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Pavel Filip. La sfârşitul întrevederii, Preşedintele Senatului a declarat:

M-am bucurat şi apreciez latura simbolică a acestei vizite şi anume că prima deplasare peste hotare a premierului moldovean împreună cu o parte consistentă a cabinetului său se face în România. Cred că şi pentru noi acest lucru trebuie să capete, dincolo de semnificaţia simbolică, un conţinut mult mai important decât până acum, de responsabilitate.
În perioada care a trecut, am făcut câteva remarci publice în care îmi exprimam dezamăgirea faţă slaba implicare a României în soluţionarea crizei politice de la Chişinău. În final, sigur că soluţionarea crizei s-a făcut fără ajutorul României, dar acesta nu este, aş spune, lucru care să ne bucure. Ne bucură soluţionarea crizei, dar nu faptul că România a stat destul de retrasă, în expectativă.
Astăzi, a trebuit să abordăm şi lucrurile de viitor, ce planuri avem pentru viitor, ce vrea să facă Guvernul Moldovei. Prim-ministrul ne-a făcut o prezentare. Aţi văzut că a făcut şi declaraţii după întâlnirea cu premierul Dacian Cioloş cu privire la intenţiile Guvernului.
I-am expus, în numele Senatului, dorinţa noastră de a-i sprijini pentru a continua acest drum dificil, acest parcurs european, care presupune reforme, câteodată complicate, dureroase dar necesare pentru a putea compatibiliza sistemele politice şi economice dintre Moldova şi Uniunea Europeană. Şi i-am asigurat de sprijinul nostru.

Vreau să fac o referire specială la faptul că Parlamentul României va analiza cu prioritate solicitarea de reexaminare trimisă de Preşedinte în legătură cu împrumutul de 150 de milioane de euro pe care Guvernul României l-a acordat Moldovei. Cred că presiunile politice, sociale din Moldova şi dificultăţile economice sunt atât de mari, încât acest ajutor va fi mai mult decât binevenit, le va da o scurtă perioadă de respiro în care să negocieze cu organismele internaţionale, cu Fondul Monetar, cu Comisia Europeană, cu Banca Mondială poate, pentru programe de reformă care să restabilească echilibrele economice şi, într-un fel, să detensioneze situaţia socială şi politică din Moldova.

Cred că ajutorul nostru este important, aş spune este esenţial, Moldova trebuie să simtă că în România are un partener onest şi statornic şi sigur că pledez pentru ca România să facă eforturi consistente şi vizibile, concrete, în acest sens, dincolo de declaraţiile politice frumoase care se fac în astfel de ocazii.
Vă mulţumesc.

În continuare, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor:
Reporter: Domnule preşedinte, ne puteţi spune dacă aţi primit solicitarea pentru urmărirea penală a senatorului Gabriel Oprea?
Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu: Da. Vă pot spune. Ieri, a fost primită solicitarea din partea persoanei care a fost delegată de Procurorul General să trimită dosarul către Senat. Astăzi, am luat legătura cu colegii mei, m-am consultat cu câţiva dintre membrii Biroului permanent şi mâine, la ora unsprezece, am convocat Biroul Permanent care, aşa după cum ştiţi, are obligaţia să repartizeze dosarul la Comisia juridică. Urmează întrunirea Comisiei juridice, raportul pe care îl vor face îl vor înainta Biroului permanent şi, după aceea, solicitarea va fi înaintată plenului.
Reporter: Când e cel mai probabil?

Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu: Noi ne întrunim săptămâna viitoare, reîncepem activitatea parlamentară, marţi se întruneşte Comisia juridică, deci de marţi încolo. Dar nu pot să dau o dată pentru raportul Comisiei juridice. Aşa cum ştiţi, nu durează foarte mult. Dosarul va fi cu tratat cu toată disponibilitatea. Nu vreau să folosesc termenul celeritate pentru că nu mi se pare acesta cel mai important criteriu.
Reporter: Aş vrea să vă întreb care au fost argumentele pentru care aţi decis să întruniţi, până la urmă, mâine, Biroul permanent. Ieri, spuneaţi că ar trebui să se discute, cel mai probabil, în sesiunea parlamentară.

Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu: Da, e adevărat, dar aşa cum v-am spus de ieri, am menţionat că doresc să fac o consultare cu colegii. Şi din consultarea cu colegii, văzând că este disponibilitate de timp, ca să nu existe cumva tot felul de comentarii legate de o posibilă tergiversare, am luat această hotărâre. Vă pot spune că dacă ne-am fi întrunit luni în cadrul Biroului permanent, probabil calendarul ar fi fost, în mare, acelaşi.
Reporter: Vă întrebam pentru că, din câte ştiţi şi dumneavoastră, probabil, cei de la PSD au şedinţă de partid importantă şi, probabil, nu vor fi aici.
Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu: Eu v-am spus că m-am consultat cu colegii din Biroul permanent. Deci, cei care sunt în Biroul permanent – şi sigur că va trebui să asigurăm cvorumul - vor fi aici.
Reporter: În ceea ce priveşte ALDE. Aţi luat o decizie cum vă veţi poziţiona?
Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu: De ieri până azi nu am luat nicio decizie, mai ales că ieri am încheiat şedinţa la ora patru. Dosarul a venit ulterior.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarație de avere. Averea și interesele unuia dintre cei mai importanți directori din Consiliul Județean Constanța. Cu câți bani și-a împrumutat SRL-ul? (DOCUMENTE)

27 Oct 2022 3708

Declarații de avere! Mircea Marius Banias, fost senator, în prezent deputat – averea și interesele! Din 2013 până în prezent (DOCUMENTE)

11 Aug 2022 2888

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

20 Jun 2022 997

Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

06 Jun 2022 1455

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 1305

Oficial! Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat!

07 Dec 2021 1469

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1685

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 2154

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1695

Oficial DNA! Călin Popescu-Tăriceanu, urmărit penal pentru luare de mită

15 Jan 2021 1757

Iohannis dă undă verde pentru urmărirea penală a lui Tăriceanu, acuzat de DNA de luare de mită

13 Jan 2021 1610

Senatul a adoptat proiectul privind prelungirea mandatelor aleşilor locali

12 Jun 2020 2649

Șase deputați ALDE au trecut la PSD. Anunțul făcut de Varujan Vosganian

03 Jun 2020 3073

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2517

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1928