Două străzi noi în municipiul Constanţa (documente)

La şedinţa CLM din 23 februarie, în atenţia consilierilor locali se vor afla şi două proiecte de hotărâre care vizează atribuirea denumirilor pentru două străzi. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii de „strada Violetelor“ căii de acces situate în prelungirea străzii cu acelaşi nume, aflată în intravilanul municipiului Constanţa, zona Billa, Doraly Mall, şi proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii de „aleea Amzacea“ pentru aleea paralelă cu strada Dezrobirii, aflată între strada Amzacea şi strada Nicolae Milescu Spătarul.
 
„Având în vedere adresa nr. 155523/04.11.2015, prin care Serviciul Cadastru din cadrul Direcţiei Patrimoniu a transmis solicitarea nr. 146726/19.10.201, înregistrată la Primăria Constanţa, referitoare la atribuirea de număr stradal imobilului pe care acesta îl deţine în proprietate, ţinând cont de faptul că, deşi în actele de proprietate terenul supus discuţiei are adresa în şoseaua Mangaliei nr. 80A, imobilul nu are acces carosabil şi/sau pietonal din şoseaua Mangaliei, ci dintr-o alee de acces care porneşte din circulaţia publică paralelă cu şoseaua Mangaliei, din care au acces carosabil şi pietonal construcţiile din perimetrul ocupat de centrul comercial Billa, Direcţia Sanitar-Veterinară Constanţa, SC Trans Atlantis SRL, SC Exclusiv Auto SRL şi SC ENB SRL şi se continuă, pe sub pod, cu strada Viorelelor, paralelă cu calea ferată, supunem spre analiză şi aprobare atribuirea denumirii de strada Viorelelor căii de acces situate în prelungirea străzii cu acelaşi nume, aflată în intravilanul municipiului Constanta, în zona Billa - Doraly Mall“, se arată în referatul proiectului de hotărâre privind atribuirea denumirii de strada Violetelor căii de acces situate în prelungirea străzii cu acelaşi nume, aflată în intravilanul municipiului Constanţa, zona Billa - Doraly Mall.
 
„Supunem spre analiză şi aprobare ca aleea dintre strada Amzacea şi strada Nicolae Milescu Spătarul să poarte denumirea de aleea Amzacea, având în vedere că denumirea străzii în prelungirea căreia se află respectiva alee se numeşte strada Amzacea. Denumirea a fost aleasă pentru continuarea logică a acestui concept şi pentru a se crea unitate în zonă prin păstrarea sentimentului de apartenenţă“, se precizează în referatul proiectului de hotărâre privind atribuirea denumirii de aleea Amzacea pentru aleea paralelă cu strada Dezrobirii, aflată între strada Amzacea şi strada Nicolae Milescu Spătarul.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza proiectele de hotărâre la care facem referire în articolul de faţă. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 736

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 612

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 453

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 437

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 336

Aprobarea raportului activității CA-ului CT BUS SA pentru trimestrul II din 2023 se află în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Apr 2024 307

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 621

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 418

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1033

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 325

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 405

Consilierii locali vor aporba principalii indicatori tehnico-economici Școala Gimnazială nr.22 „I.C. Brătianu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)

23 Apr 2024 335

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 680

Consilierii locali vor aproba lucrările de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)

22 Apr 2024 416