Actualitate

Electrocentrale Constanţa SA are un consiliu de administraţie provizoriu. Iată noua componenţă!

în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Societăţii Electrocentrale Constanţa SA, întrunită în şedinţă ordinară la sediul Ministerului Energiei, în data de 1.11.2017, ora 11.00, au fost luate mai multe decizii
 
Astfel, în prezenţa acţionarilor, reprezentând 100% din capitalul social al societăţii, cu vot „pentru“, reprezentând 100% din drepturile de vot deţinute de unicul acţionar, Statul Român, prin Ministerul Energiei, au fost revocaţi din calitatea de membri ai Consiliului de Administraţie al Electrocentrale SA Valer Iosif Mureşan, Panait Nicolae Roşu, Ion Boblea, Dan Pelcinschi şi Alexandra Elena Chican, ca efect al expirării duratei mandatului acestora la data de 29.10.2017. De asemenea, au fost numiţi în calitate de membri provizorii ai Consiliului de Administraţie ai Electrocentrale Constanţa SA, pe locurile rămase vacante ca urmare a încetării mandatului administratorilor societăţii la data de 29.10.2017, următoarele persoane: Panait-Nicolae Roşu, Ion Boblea, Niculae Păun, Marian Câciu şi Alexandra Elena Chican.
 
Durata mandatelor membrilor provizorii ai CA-ului Electrocentrale Constanţa SA este de patru luni sau până la finalizarea procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie, dacă aceasta are loc înainte de expirarea termenului de patru luni, conform prevederilor art. 641 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 111/2016.
 
Nu în ultimul rând, a fost aprobată remuneraţia membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie, sub forma unei indemnizaţii fixe brute lunare egale cu media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată în concordanţă cu obiectul principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii.
 
Ana Bucheru, reprezentantul acţionarului, a fost mandatată să semneze contractul de mandat cu membrii Consiliului de Administraţie. Preşedintele de şedinţă şi secretarul de şedinţă au fost mandataţi să semneze hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor. Deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RADET Constanța. Locuitorii din zona Doi Cocoși au rămas fără apă caldă și căldură

15 Dec 2017 293

RADET Constanța. Locuitorii din mai multe zone din Constanța au rămas fără apă caldă și căldură

14 Dec 2017 425

Anunţ RADET Constanţa O avarie a CET Palas a oprit distribuţia energiei termice în cinci zone din Constanţa

07 Dec 2017 751

Anunţ RADET Constanţa. O avarie a CET Palas a lăsat fără agent termic mai mulţi consumatori

06 Dec 2017 787

Anunţ RADET Constanţa Avarie CET Palas. Ce zone au rămas fără agent termic

05 Dec 2017 720

RADET ConstanţaAvarie CET Palas. Ce zonă este afectată de lipsa apei calde şi a căldurii

27 Nov 2017 1021

RADET ConstanţaAvarie CET Palas. Ce zone sunt afectate de lipsa apei calde şi a căldurii

22 Nov 2017 1388

RADET Constanța Avarie CET Palas. Ce zone rămân fără apă caldă și căldură

19 Nov 2017 925

RADET ConstanţaAvarie CET Palas. Ce zone sunt afectate de lipsa apei calde şi a căldurii

14 Nov 2017 3734

Nefermin SRL, obligată să achite către Electrocentrale Constanţa 15.958,80 de lei

11 Nov 2017 248

RADET Constanța. Locuitorii din cartierul Poarta 6 nu au apă caldă și căldură din cauza unei avarii

07 Nov 2017 1153

RADET Constanța. În mai multe zone din Constanța a fost întreruptă furnizarea apei calde și a căldurii din cauza unei avarii

06 Nov 2017 1721

RADET Constanța. Avarie CET în Constanța. Locuitorii din zona Piața CET au rămas fără apă caldă și căldură

06 Nov 2017 1141

RADET ConstanţaAvarie CET Palas. Ce zonă este afectată de lipsa apei calde şi a căldurii

03 Nov 2017 1859

RADET Constanţa Avarie CET Palas. Mai multe zone fără apă caldă şi căldură

01 Nov 2017 1678

Avarie CET Constanța. Unde a fost sistată furnizarea agentului termic

27 Oct 2017 1401

Fost pilot și fost primar de comună din județul Constanța, în Consiliul de Administrație al Electrocentrale Constanța SA

27 Oct 2017 2308

Mai multe zone din Constanţa, fără apă caldă

23 Oct 2017 839

RADET aruncă vina pe CET. Unde nu este apă caldă azi

12 Oct 2017 739

Una dintre firmele din dosarul lui Sorin Strutinsky, chemată la judecată de Electrocentrale Constanţa (document)

12 Oct 2017 1281

Avarie CET Constanța. Locuitorii din zona Gara CFR Constanța nu au apă caldă la robinete

10 Oct 2017 487

Locuintorii din zona Facultăţii de Medicină din Constanța au rămas fără apă caldă la robinete din cauza unei avarii

09 Oct 2017 481

Avarie CET Palas. Ce zonă este afectată

03 Oct 2017 866

Anunţ CET Palas. Mai mulţi abonaţi fără apă caldă

02 Oct 2017 834

Revizia anuală a CET Constanța la final. Când vor avea constănțenii apă caldă la robinete

29 Sep 2017 3604

Constanța. Ești racordat la rețeaua centralizată de furnizare agent termic? Patru zile nu avem apă caldă

25 Sep 2017 2328

Precizări importante În câteva ore, toată Constanța va rămâne fără apă caldă. Pentru trei zile

24 Sep 2017 4810

Anunţ CET Palas. Se opreşte apa caldă

21 Sep 2017 931

Avarie CET Palas. Mai multe străzi fără apă caldă

20 Sep 2017 890

Tot orașul Constanța rămâne fără apă caldă. Începe revizia anuală. Când se va relua furnizarea agentului termic

18 Sep 2017 7320

Constanţa. Locuitorii din zona ICIL au rămas fără apă caldă din cauza unei avarii CET Palas

11 Sep 2017 455

Avarie CET Mai multe străzi din Constanţa fără apă caldă

06 Sep 2017 939

Accident de muncă la Electrocentrale Constanţa SA. Victima, un operator reţele termoficare

03 Sep 2017 684

Avarie CET Palas. Mai multe străzi fără apă caldă

25 Aug 2017 677

Anunțul de la CET Constanța. Ce avarie majoră a fost înregistrată. Vezi dacă ești afectat

24 Aug 2017 1600

UPDATE Se opreşte apa caldă. Vor fi afectate mai multe zone din Constanţa

21 Aug 2017 2065

Se opreşte apa caldă în Constanţa. Ce zone vor fi afectate

17 Aug 2017 1911

RADET opreşte apa caldă. Care sunt zonele afectate

16 Aug 2017 1464

Mai mulţi abonaţi din municipiul Constanţa, fără apa caldă

02 Aug 2017 686

Electrocentrale Constanța SA face afaceri cu o firmă din Bacău. Ce valoare are contractul atribuit (document)

01 Aug 2017 1658

Constănţenii din Faleză Nord au rămas fără apă caldă

29 Jun 2017 694

Societatea Electrocentrale Constanta SA organizeaza concurs pentru ocuparea mai multor posturi

19 Jun 2017 3873

Mai multe străzi din Constanţa, fără apă caldă

13 Jun 2017 1017

Avarie la CET Palas Constănţenii din Faleză Nord, fără apă caldă

07 Jun 2017 721

Constanţa În ce interval orar vor avea apă caldă consumatorii din zona Pod Dorally

27 May 2017 1217

Avarie la Constanţa. Unde s-a oprit apa caldă

26 May 2017 1000

S-a oprit apa caldă în mai multe zone din Constanța

25 May 2017 887

RADET arată cu degetul către CET. Defecțiune majoră în Constanța. Ce probleme sunt și când se rezolvă

24 May 2017 2808

Atenţie constănţeni. Mâine se opreşte apa caldă în tot oraşul. Când se va relua furnizarea agentului termic

23 May 2017 779

Mai multe zone din Constanţa au rămas fără apă caldă

17 May 2017 988