Mesajele de Paşti ale politicienilor - îndemnuri la iertare şi speranţă, pe Facebook

Politicienii constănţeni nu au pierdut ocazia nici anul acesta şi au transmis pe Facebook, mesaje de Paşti, în care le urează oamenilor ca Învierea Domnului să le dăruiască sănătate, lumină şi pace în suflet.

În timp ce primarul Constanţei, Decebal Făgădău a transmis simplu “Paşte Fericit”, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu a compus o urare ceva mai elaborată: “Urez locuitorilor judeţului Constanţa, primăvară frumoasă şi un Paşte liniştit. Îmi doresc să petrecem aceste momente alături de cei dragi şi să ne bucurăm împreună cu familia de această sărbătoare sfântă”.

Şi deputatul USR, Ion Stelian – Cristian a transmis urări prin intermediul reţelelor de socializare : “ Cu toții avem nevoie de simboluri, iar creștinismul ne oferă unul dintre cele mai optimiste și puternice simboluri: cel al învierii, al unei noi șanse, al unei recompense divine. Este liniștitor sa crezi cu tarie că după un drum greu prin întuneric, presărat cu obstacole, necazuri, nedreptăți, vei ajunge, în final, la lumină!Hristos a înviat! Să fiți iubiți!”.
Senatorul PSD, Ştefan Mihu le-a urat prietenilor săi : “Sărbători cu lumină în suflet şi bucurie !!! Sănătate maximă tuturor ! Hristos a Înviat”!
Şi deputatul PSD, Cristina Dumitrache, le-a urat alegătorilor săi, “Sărbători cu bine şi un Paşte Fericit”!

Şi politicienii care dau ora exact a folosit aceeaşi reteţă – reţeaua de socializare! 

Fostul premier Dacian Cioloş a postat, la rândul său, un mesaj: ”Lumina Învierii să ne aducă pacea în inimi, bunătatea şi inspiraţia de a construi doar din preaplinul armoniei sufletului. Paşte Fericit alături de cei dragi, oriunde v-aţi afla!”.
"S‎fânta sărbătoare a Învierii să vă fie cu bucurie alături de cei dragi!”, este mesajul postat pe Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
”Vă doresc un Paşte liniştit!”, este mesajul transmis de liderul PSD Liviu Dragnea.
Liderul PNL Raluca Turcan le doreşte românilor ca sărbătoarea să îi găsească în mijlocul familiei: ”Vă doresc ca această sărbătoare minunată să vă găsească în mijlocul familiei, alături de cei dragi şi să vă aducă numai iubire, bucurie şi pace sufletească. Hristos a înviat!”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 954

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 924

MONSSON a conectat la rețeaua națională cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România

09 Apr 2024 605

Primarul Vergil Chițac „Mi-am mobilizat echipa și am încercat să rezolvăm în cel mai scurt timp posibil nemulțumirile constănțenilor“

30 Mar 2024 704

ISU Harghita4 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT în localitățile Sândominic și Cristuru Secuiesc

27 Mar 2024 328

„Drum lin către stele, în eternitate, George Nicolescu!“ Mesaje de condoleanțe transmise după decesul artistului care a lansat celebrul cântec „Eternitate“

26 Mar 2024 725

Primarul Vergil Chițac „Fiecare mesaj de susținere mă determină să continui să lupt pentru schimbarea la față a Constanței“

24 Mar 2024 923

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 655

Prefectul județului Constanța, mesaj de condoleanțe după decesul președintelui CJ Vrancea - „Cătălin Toma s-a dus. Drum lin, camarade“

17 Feb 2024 848

Atacuri cu drone la granița României cu Ucraina! Exploziile s-au auzit la Tulcea. Localnicii avertizați prin Ro Alert

10 Feb 2024 879

„Tineri în floarea vieți! Păcat“ Mesaje de condoleanțe pentru tinerii decedați în accidentul de pe DN2A din județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 4043

CNAIR Rovinieta și peajul pot fi achiziționate prin serviciul SMS al operatorului RCS & RDS

06 Feb 2024 778

CNAIR Se suspendă emiterea rovinietelor și a peajelor prin serviciul SMS al operatorului RCS & RDS

05 Feb 2024 1302

Lumea muzicii populare în doliu Interpreta Victoriţa Cică a murit la 50 de ani

04 Feb 2024 3775

„Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet nevinovat“ Mesaje de condoleanțe pentru tânărul de 23 de ani decedat în accidentul de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 5004