Raport şi audit OMV Petrom. Unde forează compania în Marea Neagră

OMV Petrom a făcut public raportul situaţiei financiare încheiat pentru anul 2018, în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară adoptate de Uniunea Europeană şi Raportul Auditorului Independent.
În 2018, date fiind estimările managementului privind preţul ţiţeiului Brent pe termen lung şi volumele de producţie, a fost realizată o analiză a evenimentelor declanşatoare, urmată de efectuarea unui test de depreciere acolo unde au fost identificaţi indicato ricare să determine ajustări de depreciere sau reversarea unor astfel de ajustări.
 
Ipotezele privind evoluţia preţurilor pe termen lung, după 2024, rezultă din preţul de 75 USD/baril pentru ţiţeiul Brent, actualizat pe durata de viaţă rămasă a fiecărui activ.
 
În anul 2018, date fiind estimările managementului despre evoluţia pe termen lung a pieţei de energie în ceea ce priveşte marjele din activitatea de energie electrică (reprezentând diferenţa dintre preţul la electricitate şi costul gazelor naturale şi al certificatelor CO2) şi producţia netă de electricitate (reprezentând cantitatea de energie electrică produsă), s-a concluzionat că nu există indicatori care să determine efectuarea unui test de depreciere pentru centrala electrică cu ciclu combinat de la Brazi.
 
La 31 decembrie 2017, Grupul OMV Petrom a efectuat un test de depreciere pentru centrala electrică cu ciclu combinat de la Brazi, determinat de revizuirea ipotezelor de piaţă şi operaţionale pe termen lung, care a condus la recunoaşterea unei ajustări suplimentare de depreciere în sumă de 75,09 milioane RON.
 
OMV Petrom SA a încheiat un contract cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited („Exxon”) în scopul de a explora şi a dezvolta blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, având un interes de participare de 50%. Începând cu august 2011, ExxonMobil a fost desemnat operator (anterior OMV Petrom SA a fost operator). OMV Petrom SA a încheiat un contract cu Hunt Oil Company of Romania SRL (“Hunt”) în scopul de a explora şi dezvolta blocurile onshore Adjud şi Urziceni Est şi are un interes de participare de 50%.
 
Începând cu octombrie 2013, Hunt a fost desemnat operator (anterior OMV Petrom S.A. a fost operator). În cursul anului 2013, OMV Petrom SA a încheiat patru contracte cu Repsol în scopul de a explora şi a dezvolta patru blocuri onshore (Băicoi V, Târgovişte VI, Piteşti XII şi Târgu Jiu XIII) pentru zona cu adâncime mai mare de 2.500 -3.000 m şi are un interes de participare de 51%. OMV Petrom SA a fost desemnat operator.
 
În 2018, Repsol a notificat Petrom cu privire la intenţia sa de a se retrage din contractele de concesiune şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a aprobat preluarea de către OMV Petrom a participaţiei Repsol în cele patru licenţe de explorare onshore.
 
În urma aprobării Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, OMV Petrom a devenit unic titular şi operator al celor patru blocuri de explorare. În cursul anului 2012, OMV Petrom SA a semnat un contract de transfer cu ExxonMobil, Sterling Resources Ltd. şi Petro Ventures Europe B.V. pentru achiziţia drepturilor de explorare şi producţie de hidrocarburi din porţiunea de apă adâncă a perimetrului Midia XV (“Midia Deep”). În urma finalizării contractului de transfer în cursul anului 2014, cotele de participare în perimetrul Midia Deep erau: ExxonMobil 42,5%, OMV Petrom 42,5% şi Gas Plus 15%, iar ExxonMobil a fost desemnat operatorul operaţiunilor petroliere.

 
În cursul anului 2016, deţinătorii drepturilor au solicitat Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale din România renunţarea la contractul de concesiune, care a fost aprobată la începutul anului 2017.
 

Partea OMV Petrom SA în angajamentele de investiţii agregate aferente acestor operaţiuni este în sumă de 45,84 milioane RON la 31 decembrie 2018 (2017: 117,30 milioane RON), în principal referitoare la activităţile de foraj offshore.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 724

Renovată la standarde nZeb Grădinița Zig-Zag, inaugurată azi în orașul Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 679

Primăria Medgidia cumpără carburant auto de la OMV Petrom! Iată despre ce cantitate este vorba

21 Apr 2024 433

Certificat de urbanism eliberat pentru OMV Petrom Marketing. Este vizată o investiție în municipiul Constanța

09 Apr 2024 535

Primăria Constanța în proces cu OMV Petrom Marketing SRL pentru readucerea unui teren în proprietate (DOCUMENT)

05 Apr 2024 791

Constanța Peste 16.000 arbori și arbuști, plantați în pădurea urbană de pe bulevardul Aurel Vlaicu

18 Mar 2024 685

Confruntare legală OMV Petrom Marketing SRL și SC Tisgal SRL împotriva Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea

13 Mar 2024 844

Acțiune de control în mai multe stații ale OMV Petrom! Ce nereguli au găsit comisarii ANPC (GALERIE FOTO)

12 Mar 2024 929

Greenpeace atacă în instanță PUZ-ul emis pentru proiectul Neptun Deep

07 Feb 2024 830

OMV Petrom semnează cea mai mare achiziție de proiecte verzi din România

03 Jan 2024 789

Protest al angajaților OMV Petrom la Constanța! Ce nemulțumiri au salariații (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Dec 2023 2300

Academia Hagi a câștigat ambele trofee la Cupa „Micilor Campioni“ OMV Petrom (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Dec 2023 1388

Academia Hagi 14 echipe participă, la Techirghiol, la Cupa „Micilor Campioni“ OMV Petrom

30 Nov 2023 1799

Constanța Gimnastele Alexia Vânoagă și Miruna Botez, medaliate la „Top Gym“, concurs internațional în Belgia (DOCUMENTE)

27 Nov 2023 984

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, anunț public în privința unui proiect al OMV Petrom SA derulat la Tuzla

26 Nov 2023 1036