Sinteza Interviului Online cu comisarul-şef Valentin Burlacu, comandantul IPJ Constanţa„Nu există un sistem mafiot în Constanţa"

sintezainterviu-ValentinBurlacu2.jpg„Prima dragoste nu se uită. M-aş întoarce şi mâine la DNA!"

Valentin Burlacu, şeful IPJ: „Înainte de a fi ofiţer la Departamentul Naţional Anticorupţie am fost timp de zece ani ofiţer la Inspectoratului Poliţiei Judeţene. Din acest punct de vedere, cred că am venit la comanda IPJ în cunoştinţă de cauză în iulie 2011. Aveam o imagine cât de poate de corectă despre cum funcţionează Poliţia Naţională.

Categoric, mi-a plăcut mai mult la DNA, este o parte importantă din sufletul meu pentru oamenii de acolo, pentru echipa pe care am avut-o.Câteodată, din păcate regret că nu mai pot face anchete. Îmi este practic imposibil să intru într-un dosar penal. Trebuie să mă mulţumesc doar să coordonez şi să mă asigur că lucrătorii de poliţie pot face performanţă în cazurile la care lucrează. M-aş întoarce şi mâine la DNA, dar am promis că trebuie să facem o echipă competitivă şi voi rămâne până voi termina ce mi-am propus".

„Am făcut act de prezenţă la zilele de naştere ale prefectului şi preşedintelui Consiliului Judeţean"

Valentin Burlacu, şeful IPJ: „Atât cu preşedintele CJ, Nicuşor Constantinescu, cât şi cu primarul Radu Mazăre, dar şi cu prefectul Claudiu Palaz am relaţii instituţionale foarte bune. Prin intermediul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, Consiliul Judeţean a ajutat la renovarea unor sedii ale poliţiei din judeţ şi acum punem pe picioare un proiect care vizează montarea unei reţele de camere de luat vederi la toate intrările din şi în municipiu şi la intrările şi ieşirile din judeţ. Cu domnul primar am avut o discuţie şi am găsit la dânsul disponibilitatea pentru un control comun cu Serviciul Corp control al Primăriei Constanţa. Pe domnul prefect Palaz îl cunosc dinainte de a veni la IPJ, am colaborat foarte bine în două dosare pe care le-am avut de rezolvat în cadrul DNA privind sustragerea de fonduri europene. Am avut onoarea de a fi invitat de domnul Palaz la ziua de naştere a domniei sale şi la ceva timp după acest moment am fost invitat şi la ziua domnului Nicuşor Constantinescu. La fiecare eveniment am fost însoţit de un coleg poliţist, ca să nu se interpreteze. Am făcut act de prezenţa în ambele locuri".

„Dosarul Geotop nu este finalizat"

Valentin Burlacu, şeful IPJ: „Este adevărat că în activitatea mea de ofiţer al poliţiei judiciare în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie m-am ocupat, printre altele, de dosarul «Primari - Geotop». Tot ce pot spune în acest moment este că acest dosar are implicaţii locale. Nu pot vorbi despre vinovaţi în lipsa unei sentinţe definitive. Din ce cunosc, dosarul este în lucru, deoarece termenul de finalizare a contractului era octombrie2011".

„Nu există un sistem mafiot în Constanţa"

Valentin Burlacu, şeful IPJ: „Nu este meritul meu că nu au fost evenimente majore de infracţionalitate, cu excepţia zilei de vineri (n.r. 9 martie - jaf armat la banca Intesa SanPaolo Bank), ci al echipei. Avem o echipă în măsură să dea o replica promptă în cazul încălcării legii. Evenimentele antisociale confirmă faptul că există o astfel echipa competitivă la nivelul IPJ. Sper ca şi pentru cazul din ziua de vineri să găsim cât mai repede vinovaţii. Escortăm chiar în acest moment unul dintre suspecţii principali şi îl aducem pentru audieri către sediul IPJ. Nu mă consider ţinta atacului de vineri, dar mă afectează enorm. Sper să am rezultate în acest caz începând de diseară (n.r. aseară). În legătură cu afirmaţiile unor oameni de afaceri italieni, cred că ştiu despre ce este vorba, dar insuccesul acestora în plan financiar nu este cauzat de o organizaţie care nu este specifică României, ci inabilităţilor financiare. Nu există un sistem mafiot în Constanţa".

„Am aşteptări mari profesionale de la comisarul-şef Lupşă"

Valentin Burlacu, şeful IPJ: „Am o relaţie foarte bună cu şeful Serviciului Investigaţii Criminale, comisarul-şef Gheorghe Lupşă. Din punct de vedere profesional, am mari aşteptări legate de acest om. Este cunoscut aportul dânsului în cazurile grave din judeţ - omorul de la Constanţa, bunicul aruncat în hazna, călugărul decapitat de la Cernavodă, violul din parcul Tăbăcărie. În urma sesizării cotidianului ZIUA de Constanţa privitoare la o serie de neconcordanţe apărute în declaraţiile de avere ale colegului meu, am dispus efectuarea unei anchete interne, în mod sigur sesizarea dvs. va fi declinată la Parchetul Curţii de Apel Constanţa".

Interviul integral îl puteţi citi aici .


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1304

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 1085

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2183

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 2096

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1649

Interviu online cu voleibalistul Eric Petcu, de la CSM Constanța „Inițial, a fost doar o joacă, iar în timp a devenit o pasiune“

15 Feb 2024 1826

VIDEO Vrei să devii polițist? Acum ai ocazia! Precizări importante legate de tatuaje. Interviu online cu agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța

01 Nov 2023 2531

Interviu online cu handbalistul Ayar Murtaza, de la CSM Constanța „Tata m-a îndrumat pe acest drum, e o pasiune în familie“

04 Oct 2023 2770

Interviu online cu Marius Nazîru, de la CSM Constanța „Rugby-ul te învață să te ridici, de câte ori cazi, chiar dacă uneori e mai greu“

10 Aug 2023 2322

Interviu online cu Cezar Unitu, de la CSM Constanța „Baschetul îmi ocupă majoritatea timpului și mă face mai fericit pe zi ce treceׅ“

27 Jul 2023 2617

Interviu online cu performerul Carol Popa, de la CSM Constanța „Pe o scară de la 1 la 10, ca dificultate fizică, aș clasa triatlonul pe 9“

06 Jul 2023 2617

Interviu echipa DajarMagazin.ro „Ne propunem să aducem senzația de cină la restaurant în propria casă”

05 Jul 2023 1553

Interviu online cu baschetbalista Amira Bou-Chedid, de la CSM Constanța „Pentru atingerea înaltei performanțe, munca este partea esențială“

15 Jun 2023 3283

Editorial Așa se nasc campionii!

22 May 2023 1835

Interviu online cu voleibalista Alexia Ruci, de la CSM Constanța „Îmi doresc să devin o sportivă renumită“

18 May 2023 3347