Doar 16 primării ajutate de Consiliul Judeţean Constanţa Ce proiecte europene susţine CJC în judeţ (document)

Consilierii au aprobat la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa alocarea de sume din bugetul propriu al judeţului pe anul în curs unităţilor administrativ-teritoriale ce derulează proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, astfel încât să asigure finanţarea implementării acestora.
 
Vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, a menţionat că, la solicitarea primăriilor şi în baza documentaţiilor depuse la sediul CJC, s-a alocat din bugetul instituţiei suma de 8.361.883,52 de lei. „Suma va permite unităţilor administrativ-teritoriale să acopere cheltuielile neeligibile sau parte din cofinanţarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene şi pentru care nu mai aveau fonduri“, a spus Dragomir.
 
În acest context, beneficiare de sprijinul CJC au fost nu mai puţin de 16 primării: Agigea, Cerchezu, Crucea, Cumpăna, Deleni, Dobromir, Ghindăreşti, Hârşova, Lipniţa, Mircea Vodă, Murfatlar, Ovidiu, Pantelimon, Târguşor, Valu lui Traian şi 23 August.
Cea mai mare sumă a fost alocată Primăriei Cumpăna (1.738.396,76 de lei), pentru a acoperi cofinanţarea de 2% în proiectul privind realizarea campusului şcolar, precum şi a cheltuielilor neeligibile. Pe locul doi în topul beneficiarilor s-a situat Primăria Agigea (1.177.453,68 de lei), pentru derularea proiectului pe măsura 322 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). A urmat Primăria Hârşova (765.894,21 de lei), bani ce vor fi utilizaţi de administraţie în proiectul transfrontalier CBC România - Bulgaria (ape termale şi Ansamblul Vasile Cotovu), în reabilitarea Spitalului Orăşenesc, dar şi pentru cofinanţarea proiectului din cadrul POR 2007-2013.

Restul banilor au fost distribuiţi după cum urmează:

Primăria Cerchezu (585.326 de lei) - pentru lucrări pe măsura 322 din PNDR
Primăria Ovidiu (575.000 de lei) pentru proiectul privind realizarea debarcaderului şi a parcului de recreere;
Primăria Lipniţa (530.000 de lei) - pentru un proiect transfrontalier CBC România - Bulgaria;
Primăria Dobromir (504.963,71 de lei) - pentru un proiect ce se derulează în parteneriat cu vecinii bulgari;
Primăria Ghindăreşti (460.000 de lei) - pentru continuarea a două proiecte;
Primăria Murfatlar (430.000 de lei) - pentru lucrări la Centrul de Informare Turistică şi un proiect derulat cu Bulgaria;
Primăria Pantelimon (350.000 de lei) - cofinanţare GAL;
Primăria Crucea (282.885 de lei) - pentru lucrări pe măsura 322 şi acoperirea cofinanţării de 2% într-un proiect pe POSCCE;
Primăria Mircea Vodă (249.933,16 lei) - lucrări pe măsura 322 din PNDR;
Primăria Târguşor (240.000 de lei) - bani alocaţi tot pentru lucrări pe măsura 322 din PNDR;
Primăria 23 August (234.918 lei) - pentru cofinanţare proiecte PNDR;
Primăria Valu lui Traian (154.000 de lei) - pentru contribuţie 2% PNDR;
Primăria Deleni (83.113 lei) - pentru achitarea contribuţiei de 2% într-un proiect derulat în cadrul POSCCE.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată cine sunt cei trei potențiali candidați din partea AUR Constanța la Consiliul Județean

02 Feb 2024 2168

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

02 Feb 2024 1061

Foști prefecți, un subprefect și un vicepreședinte de Consiliu Județean dar și directori de deconcentrate, chemați în judecată de reprezentantul Guvernului în teritoriu

31 Dec 2022 4084

ZIUA-n amiaza mare Cristinel Dragomir, despre proasta gestionare a proiectelor Primăriei Constanța - „Trebuie stabilit ce vor oamenii, sunt banii lor”

21 May 2022 2065

Cristinel Dragomir, invitat la „ZIUA-n amiaza mare” Cum ar gestiona situația haosului produs de șantierele interminabile din Constanța

20 May 2022 1673

Cristinel Dragomir, invitat la „ZIUA-n amiaza mare”

19 May 2022 1832

Pe cine cazează Primăria Constanța o lună de zile la hotelul deținut de soția lui Cristinel Dragomir? (DOCUMENTE)

07 May 2022 9577

Cristinel Dragomir s-a întors în Consiliul Județean Constanța

14 Mar 2022 4539

La un an de la revenirea în primăria Constanța, Cristinel Dragomir s-a suspendat din echipa lui Vergil Chițac!

27 Oct 2021 3860

Cristinel Dragomir revine în administrația locală, în echipa primarului Vergil Chițac!

06 Nov 2020 3404

Cristinel Dragomir renunță la procesul cu ANI “Nu mai am nicio miză pentru următoarea perioadă”!

04 Nov 2020 3104

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2020

11 Aug 2020 3106

Un fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța a repus pe rolul Curții de Apel Constanța dosarul împotriva Agenției Naționale de Integritate

16 Jul 2020 1728

„La acel hotel au stat cazaţi piloţii SMURD“ Cristinel Dragomir, fost vicepreşedinte al CJC, la judecată cu ANI. Ce a decis Curtea Supremă

08 Nov 2019 2298

Fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, la judecată cu Agenţia Naţională de Integritate

05 Jul 2019 2846