Băgaţi în arest pentru afaceri murdare

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus, la cererea procurorilor, arestarea preventivă a trei persoane suspectate de comiterea mai multe infracţiuni, printre care şi înşelăciune.
 
Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, unul dintre cei arestaţi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în forma continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Asta în timp ce al doilea individ este suspectat de înşelăciune şi uz de fals.
În sarcina celui de-al treilea individ s-a reţinut infracţiunea de înşelăciune.
Din materialul probator administrat a rezultat în sarcina inculpaţilor că, la data de 12 februarie, şi-au declinat în mod nereal calitatea de reprezentanţi ai unei societăţi din municipiul Bucureşti, inducând astfel în eroare o altă societate comercială din Bucureşti, cu ocazia achiziţionării de diverse tipuri de cabluri, creând un prejudiciu în valoare de 25.319 lei.

De asemenea, în sarcina primului inculpat s-a reţinut că, în perioada ianuarie - februarie, şi-a declinat în mod nereal calitatea de reprezentant legal al aceleiaşi societăţi din municipiul Bucureşti, în scopul de a induce în eroare o societate comercială din municipiul Bucureşti prin solicitarea achiziţionării de bunuri în valoare de aproximativ 27.000 de euro. După cum precizam şi mai sus, magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus, la cererea procurorilor, arestarea preventivă a celor trei persoane, însă hotărârea poate fi atacată la Tribunalul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contestația pe legea electorală, respinsă și în apel Feliciei Ovanesian poate candida!

02 May 2024 458

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 568

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1605

AUR atacă în instanță amenda primită de la Poliția Locală Constanța pentru încălcarea prevederilor Legii 50/1991

11 Feb 2024 848

Cazul femeii tăiate pe față în Sala 1 a Judecătoriei Constanța a ajuns la Curtea de Apel Constanța!

30 Jan 2024 724

A „dat“ norocul peste el! Constănțean trimis în judecată după ce și-a însușit un telefon Iphone 11 găsit într-un microbuz

28 Jan 2024 1034

Femeie tăiată pe față în Sala 1 a Judecătoriei Constanța! Condamnare (FOTO+VIDEO)

04 Jan 2024 1898

Reținere „bombă“ la Constanța! Femeie decedată în urma unui incendiu provocat

22 Dec 2023 1348

Definitiv Primăria Constanța, obligată la daune morale pentru un copil mușcat de câine!

10 Nov 2023 1206

Rezilierea contractului de la Delfinariu se mută în instanță Manelli Impresa cheamă în judecată Consiliul Județean Constanța pentru răspundere delictuală!

25 Sep 2023 1233

Tentativă de viol în Agigea! Femeie atacată într-o stație de autobuz

17 Jul 2023 1623

Scene șocante la Judecătoria Constanța! Înjurături ca la ușa cortului. Prima condamnare

30 Jun 2023 3062

Doi șoferi, condamnați definitiv după o tragedie rutieră în județul Constanța! (FOTO+VIDEO)

25 May 2023 1707

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2347

Arestare de ultim moment la Constanța!

26 Apr 2023 12915