UPDATE 1. Cum a ajuns Poliţia de la o tâlhărie la o tranzacţie uriaşă cu medicamente oncologice


Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus, ieri, în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară şi 16 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La data de 18 decembrie 2016, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a sesizat Poliţia Sectorului 4 cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe un bulevard din sectorul 4, a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie calificată, comisă de mai multe persoane necunoscute, după care a fost lipsit de libertate şi condus cu un autoturism pe malul Lacului Floreasca, sector 1, de unde a reuşit să fugă.

Ulterior, victima a revenit cu trei declaraţii prin care a negat cele sesizate iniţial, afirmând faptul că în seara respectivă a consumat alcool şi nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat.

În urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi şi conduşi pentru audieri la sediul Poliţiei Sectorului 4, opt bărbaţi, despre care s-a stabilit faptul că aveau ca preocupare comercializarea ilicită de medicamente oncologice şi că se cunoşteau cu victima, între ei existând un conflict bazat chiar pe acest fapt, legat de tranzacţii anterioare.

Totodată, au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării sumele de 16.500 euro, 12.800 lei și 33 cutii medicamente oncologice, în valoare totală de aproximativ 86.000 lei, bunuri ce nu au putut fi justificate.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat faptul că, la data de 18 decembrie 2016, victima a stabilit o întâlnire cu un bărbat, în vederea tranzacționării de medicamente oncologice. Cel cu care trebuia să se întâlnească a venit însoţit de alţi şase bărbaţi care, la momentul apariţiei victimei, au prins-o şi au lovit-o, în mod repetat, după care i-au sustras două telefoane şi peste 3.000 de lei. Ulterior, partea vătămată a fost urcată cu forţa într-o maşină şi dusă în zona Lacului Floreasca, de unde a reuşit să fugă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi favorizarea infractorului, cu cei nouă în cauză în stare de reţinere, inclusiv partea vătămată, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.


UPDATE 1, ora 18.06

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au dispus, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Andrei Gabriel Dulcă, Viorel Nicolae şi Iulian Gafton sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tălhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice; Liviu Nicolae, Iulian Drăgan, Laurențiu Covătaru, Mario Ciurea și Marian Pârvu pentru complicitate la infracțiunea de loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice şi complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

Citește și

Oficial de la procurori despre cum au ajuns oamenii legii de la o tâlhărie la o tranzacţie uriaşă cu medicamente oncologice


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 202

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 479

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 490

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 595

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 453

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 638

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 619

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 843

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 267

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 551

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 527

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 522

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 382

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 258

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 549