„Dac-o mai ţinem tot aşa este Ok!" O „mână" de ajutor de la Sandu Mazăre pentru Constantin Babuş

cap_8.jpg„Comparând datele puse la dispoziţia inculpatului Cătălin Voicu de învinuitul Alexandru Mazăre vizând situaţia juridică a inculpaţilor Babuş Constantin ş.a. şi stadiul soluţionării cauzei cu cele existente în dosarul menţionat s-a constatat că sunt identice", au precizat procurorii DNA.

„MAZĂRE ALEXANDRU: CURTEA de APEL doi dintre ei i-a achitat, unu condamnat cu suspendare, doi ani cu suspendare.

VOICU CĂTĂLIN: Îhî.

MAZĂRE ALEXANDRU: Dac-o mai ţinem tot aşa este Ok!

VOICU CĂTĂLIN: Da, sigur, fără probleme. Las-o la mine, mă duc eu şi

vorbim..."

Babus_Alexandru_Mazare_149.jpgAşa cum am arătat în ediţiile anterioare, procesul „mită la Primărie", în care sunt judecaţi directorii din Primăria Constanţa Constantin Babuş şi Ionel Pilat, alături de Marius Tărcatu, pentru fapte de corupţie, va fi reluat la Curtea de Apel Constanţa, fiind pentru a treia oară când dosarul este judecat de această instanţă. În contextul în care în urmă cu aproximativ două săptămâni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat achitarea celor trei capi din administraţia publică locală şi a trimis dosarul spre rejudecare, ZIUA de Constanţa vă prezintă discuţiile pe care procurorii DNA spun că senatorul Alexandru Mazăre le-ar fi purtat cu senatorul Cătălin Voicu, privind acest dosar. Discuţii care, arată DNA, au fost interceptate şi pentru care senatorul Mazăre este cercetat pentru cumpărare de influenţă. Fragmentul redat mai jos face parte din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA în dosarul cu numărul 310/P/2009 şi publicat pe site-ul www.tvr.ro. „Cercetările efectuate", au spus procurorii, „au condus la identificarea a două dintre dosarele penale pentru care învinuitul Mazăre Alexandru i-a cerut inculpatului Cătălin Voicu să-şi trafice influenţa pe lângă magistraţi". La primul dintre cauze am făcut referire în ediţia de ieri a cotidianului nostru. Discuţia redată astăzi se referă, conform DNA, la „dosarul nr. 29/118/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, având ca obiect recursurile declarate de inculpaţii Babuş Constantin, Marius Tărcatu, Pilat Ionel şi partea vătămată Burcin Dumitru, precum şi de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 43/P/22.04.2009 a Curţii de Apel Constanţa". „Comparând datele puse la dispoziţia inculpatului Cătălin Voicu de învinuitul Alexandru Mazăre vizând situaţia juridică a inculpaţilor Babuş Constantin ş.a. şi stadiul soluţionării cauzei cu cele existente în dosarul menţionat s-a constatat că sunt identice. Facem precizarea că în faza urmăririi penale cauza a fost instrumentată de D.N.A.- Structura Centrală sub nr. 106/P/2005".

„MAZĂRE ALEXANDRU: Bun, şi-avem şi cazul ăsta. Aia, a doua care am

depus-o cu domnu preşedinte COSTINIU, e pe douăzeci şi cinci februarie.

VOICU CĂTĂLIN: Da.

MAZĂRE ALEXANDRU: Acum eu mai am o chestie...două chestii...

VOICU CĂTĂLIN: Da.

MAZĂRE ALEXANDRU: Astea-s mai de suflet.

VOICU CĂTĂLIN: [răspunde la telefonul mobil şi poartă o convorbire telefonică, redată sub formă de monolog -n.n.]: Da, domnule profesor! [...] Să trăiţi![...] Ă...[...] Vă sun, vă sun un pic mai târziu, domnule profesor. Vă rog respectuos. Da? [...] Da? [...] Bine domnule profesor! [...] Cu respect, să trăiţi, să...[...][reia dialogul ambiental - n.n.] Aşa!

MAZĂRE ALEXANDRU [vorbeşte în şoaptă - n.n.]: Nu mai ţin minte, în două mii cinci sau în două mii şase...[neinteligibil]...

VOICU CĂTĂLIN: Da.

MAZĂRE ALEXANDRU: Le-a făcut unu' de la PD-L plângere penală...

VOICU CĂTĂLIN: Aşa, aşa...

MAZĂRE ALEXANDRU: Şi i-au arestat ăştia douăzeci şi patru de ore...

VOICU CĂTĂLIN: Aşa...

MAZĂRE ALEXANDRU: Pe urmă Tribunal, Curte...

VOICU CĂTĂLIN: Da.

MAZĂRE ALEXANDRU: Şi-a ajuns la CURTEA SUPREMĂ, are termen pe trei.

VOICU CĂTĂLIN: Pe trei. Care trei, decembrie?

MAZĂRE ALEXANDRU: Da. Cerem amânare?

VOICU CĂTĂLIN: E trei decembrie?

MAZĂRE ALEXANDRU: Trei decembrie.

VOICU CĂTĂLIN: Îhî...

MAZĂRE ALEXANDRU: CURTEA de APEL doi dintre ei i-a achitat, unu

condamnat cu suspendare, doi ani cu suspendare.

VOICU CĂTĂLIN: Îhî.

MAZĂRE ALEXANDRU: Dac-o mai ţinem tot aşa este Ok!

VOICU CĂTĂLIN: Da, sigur, fără probleme. Las-o la mine, mă duc eu şi

vorbim...ă...Când pică trei?

MAZĂRE ALEXANDRU: Deci, cinci, şase-i duminică, cinci sâmbătă, vineri patru...Joi!

VOICU CĂTĂLIN: Joi trebuie, nu? Adică mâi...ă...joi...?

MAZĂRE ALEXANDRU: Săptămâna viitoare.

VOICU CĂTĂLIN: Săptămâna viitoare...Bun, las-o la mine!

MAZĂRE ALEXANDRU: Da...

VOICU CĂTĂLIN: Şi te rog să fii de acord să nu vorbim luni sau marţi ciudat.

MAZĂRE ALEXANDRU: Da?

VOICU CĂTĂLIN: Că se complică ...[neinteligibil]...

MAZĂRE ALEXANDRU: Normal!

VOICU CĂTĂLIN [vorbeşte în şoaptă - n.n.]: Eu zic să amânăm vineri, nu?

Lasă-le la mine.

MAZĂRE ALEXANDRU: Pentru că omul de la PD-L, care le-a făcut, n-au

nimic, nici probe, nimic, nimic, numai pe vorbe. Dacă, dacă trebuie ceva...

VOICU CĂTĂLIN [vorbeşte în şoaptă -n.n.]: Nu trebuie nimic...[neinteligibil]...

MAZĂRE ALEXANDRU: Nu.

VOICU CĂTĂLIN [vorbeşte în şoaptă -n.n.]:...[neinteligibil]...ştii

...[neinteligibil]... de bani e altceva. Atât!......[neinteligibil]...

MAZĂRE ALEXANDRU: Ştiu.

VOICU CĂTĂLIN: Atât, dar eu, eu...

MAZĂRE ALEXANDRU: La asta da, la asta, la prima.

VOICU CĂTĂLIN: Eu, eu la necaz niciodată, în viaţa mea, n-am să cer la nimeni."


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

verona

05 May, 2011 20:29

penibil,justitia din Constanta a ajuns pe primul loc in topul coruptiei. Joaca pig-pong cu acest dosar al celor trei directori CORUPTI din primaria Constanta.

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1481

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1931

Un an de la evenimentul care a îndoliat familia fostului primar, Radu Mazăre (FOTO+VIDEO)

13 May 2023 2427

Înalta Curte, decizie definitivă! S-a cerut revizuirea dosarului campusului social Henri Coandă, din Constanța

28 Jan 2023 2919

Frații Mazăre, cu cereri la Înalta Curte! Ce a decis Curtea Supremă

11 Oct 2022 1411

Dosarul campusului social Henri Coandă s-a putea rejudeca! Curtea Supremă a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de Alexandru Mazăre

26 Sep 2022 1290

Înalta Curte a stabilit când ar putea fi eliberați frații Alexandru și Radu Mazăre. Ce le-au spus cei doi judecătorilor

15 Sep 2022 2506

Dosarul campusului social Radu Mazăre, scăpat de proces. Fratele său, Alexandru, trei ani de detenție. Avem motivarea judecătorilor (DOCUMENT)

28 May 2022 2918

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6821

UPDATE Gabriela Victoria Mazăre înmormântată în cimitirul din Mamaia Sat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 8073

Ce s-a întâmplat la înmormântarea mamei lui Radu Mazăre. Poate fi un semn divin! (VIDEO)

16 May 2022 7232

LIVE Gabriela Victoria Mazăre condusă astăzi pe ultimul drum. Radu și Alexandru, aduși sub escortă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 5418

Răducu Mazăre, despre bunica pe care a iubit-o foarte mult "Ea a intrat în spital in ziua în care unchiul meu a primit condamnarea" (VIDEO)

16 May 2022 13674

LIVE UPDATE. Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, și fratele său, Alexandru, aduși sub escortă la înmormântarea mamei lor. Cine mai participă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 4894

Frații Radu și Alexandru Mazăre au făcut cerere la penitenciar pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor

14 May 2022 4087