Prima decizie definitivă în dosarul privind retrocedarea unui teren de 25 de hectare din Constanţa (rechizitoriu)

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au luat prima decizie definitivă în dosarul în care mai multe persoane au fost deferite Justiţiei pentru retrocedarea unui teren de 25 de hectare situat în municipiul Constanţa.
 
Ieri, Curtea Supremă a decis menţinerea sub control judiciar a trei dintre inculpaţii cauzei, respectiv: Alin Horaţiu Dima, expert evaluator, judecat din 2008 în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, Crinuța Nicoleta Dumitrean, fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și al Comisiei Centrale de Despăgubiri, dar şi omul de afaceri Horia Simu.
 
În cauză, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost audiat la DNA, el fiind citat în calitate de martor.
 
Numele lui Alin Horaţiu Dima apare şi în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, unde sunt judecate, din 2008, mai multe persoane, printre care se află Radu Ştefan Mazăre şi Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Tehnici de retrocedare a 25 hectare din zona Brătianu - Anadalchioi (rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren în Mamaia, disputat de Habitat și Ambient SA și Primăria Constanța! Judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru deliberări

07 May 2024 478

Judecătorii explică de ce administrația Chițac nu poate recupera 4,38 de milioane de dolari, prejudiciu calculat în Dosarul Retrocedărilor din Constanța (MOTIVARE)

07 May 2024 558

Procesul pe terenul din Faleză Nord, pentru care fusese amendat primarul Făgădău, ajuns la Curtea Supremă!

06 May 2024 500

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 737

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 642

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 3672

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3795

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3815

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3742

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 728

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3342

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 775

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 825

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 874

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 968