Ce se întâmplă în corpul tău când renunţi la fumat?

Un infografic având ca sursă un program de renunţat la fumat iniţiat de Universitatea Stanford explică schimbările benefice care au loc în organism odată cu renunţarea la fumat, începând chiar de la 20 de minute de pauză de la viciu.

Astfel, în primele 20 de minute în care un fumător nu aprinde o nouă ţigară, presiunea sângelui, temperatura corpului şi pulsul vor scădea la un nivel normal, potrivit infograficului realizat de huffingtonpost.co.uk, pe baza unor informaţii publicate pe stopsmoking.stanford.edu/facts.html.

În timp de opt ore, respiraţia specifică datorată fumatului dispare, nivelul de monoxid de carbon - aceeaşi substanţă chimică produsă de automobile ca reziduu - din sânge scade, iar nivelul de oxigen creşte până la nivelul normal, scrie Mediafax.ro.

În 24 de ore de la ultima ţigară riscul unui atac de cord scade, iar în 48 de ore terminaţiile nervoase încep să se regrupeze şi abilitatea de a simţi mirosul şi gustul creşte.

Riscul unui atac de cord ajunge la un nivel apropiat de cel normal abia la doi ani după renunţarea la ţigări, iar numai după 15 ani riscul unei boli cardiace devine egal cu cel al cuiva care nu a fumat niciodată.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, partener al Muzeului de Istorie a Moldovei în cadrul expoziției „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”

19 Mar 2024 552

UPDATE Contre între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și ÎPS Teodosie! Au voie sau nu fumătorii să bea Agheazmă Mare?

10 Jan 2024 1107

IPJ Olt O minoră a fumat „iarbă” și i s-a făcut rău. Ajunsă la spital, ce s-a întâmplat

13 Oct 2023 1084

#ConstanțaEsteBine O zi de paradoxuri, intensificată de energia Racului, profundă și răscolitoare

17 Jul 2023 1023

Proiect Țigările electronice ar putea fi interzise în spații publice închise

25 Jun 2023 1514

Fumatul ar putea fi interzis în mașinile în care se află minori sau femei însărcinate (DOCUMENT)

07 Mar 2023 1230

Verificări inopinante la operatori economici. S-a lăsat cu amenzi în mai multe județe din țară

20 Nov 2022 1387

Editorial Educație cu parul

03 Oct 2022 1382

Proiect Amenzi de până la 500 de lei pentru minorii care fumează în spațiile publice

02 Oct 2022 1190

Bancul zilei O zi de muncă

03 Jun 2022 1591

Cum a decis directoarea unui spital de plămâni din România să nu mai fumeze. Simptomele care au speriat-o

24 May 2022 1497

Orașul care va interzice fumatul pe plaje începând din iulie

08 Apr 2022 2875

11 martie - Ziua fără fumat

11 Mar 2022 1593

Șofer amendat cu 500 de lei pentru că fuma în mașina de serviciu

17 Feb 2022 1656

Constanța. Petrecere de nuntă la un restaurant din Mamaia, oprită de poliţişti

29 Jan 2022 4258