Un dosar instrumentat de către DNA Constanţa, bun de judecat! Cine este inculpatul şi de ce este acuzat

Tribunalul Constanţa a dispus începerea judecăţii lui Mihai Octavian Gabur, suspectat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Bărbatul a fost deferit Justiţiei de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, la începutul lunii august.
 
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 22/P/2017 al DNA Serviciul Teritorial Constanţa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Mihai Octavian Gabur, necunoscut cu antecedente penale, trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor de - folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. 35 alin.1 C.p. (două acte materiale, corespunzătoare depunerii la Autoritatea Contractantă a cererilor de rambursare nr. 2 şi 3) şi art. 5 alin. 1 C.pen“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în cursul anului 2011, inculpatul Gabur Mihai Octavian, în calitate de manager al unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, a depus la Ministerul Fondurilor Europene - autoritate contractantă - documente cu caracter inexact (două cereri de rambursare), prin care a solicitat plata cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale necesare desfăşurării cursurilor din proiect, în condiţiile în care o parte dintre acestea nu au fost folosite în acest scop“.
 
„Totodată, inculpatul a anexat la cererile respective mai multe documente cu conţinut nereal (condică formatori, rapoarte lunare justificative privind consumul de materiale etc.). Aceste demersuri au avut ca urmare obţinerea pe nedrept de către societatea administrată de inculpatul Gabur Mihai Octavian, din bugetul Uniunii Europene, a sumei de 685.479 de lei. Până în prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) nu a comunicat organelor de urmărire penală dacă se constituie sau nu parte civilă în cauză. În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătoare a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Gabur Mihai Octavian“, conform actului de sesizare a instanţei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte! Este vizat dosarul lui Mihai Octavian Gabur, fost director al companiei Navrom

04 Feb 2024 934

Dosar DNA Constanța Judecătorii au încetat procesul penal faţă de Gabur Mihai-Octavian, fost director Navrom

21 Dec 2023 1007

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul lui Mihai-Octavian Gabur, fost director Navrom!

10 Nov 2023 851

Dosarul lui Mihai-Octavian Gabur, fost director al companiei Navrom, repus pe rol în vederea reluării dezbaterilor privind prescripţia

18 Sep 2023 1037

Mihai-Octavian Gabur, fost director al companiei Navrom, condamnat într-un dosar al DNA! Apelul, amânat pentru la anul

08 Oct 2022 1761

Fonduri nerambursabile Condamnare cu suspendare într-un dosar al DNA Constanța

29 Apr 2022 1376

Un dosar al procurorilor DNA Constanţa se va rejudeca!

29 Apr 2020 1808

Managerul unui proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, condamnat la Constanţa

30 Jan 2020 1681

Trei elevi români premiați la Olimpiada Internațională de Geografie

08 Aug 2017 3212