Politic

Deputatul Turcescu nu renunţă nici el la înfiinţarea unui spital regional La rectificarea bugetară, UPU Constanţa a primit fonduri suplimentare! (document)

În luna iunie, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PMP Constanţa Robert-Nicolae Turcescu a pus în discuţie problema subfinanţării Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, al cărei buget aprobat în 2017 pentru Titlul II - cheltuieli materiale este de 6.491 mii de lei, ceea ce înseamnă 54,09% din bugetul solicitat (12.000 mii de lei) şi 61,38% din bugetul anului 2016 (10.575 mii de lei) aprobat pentru aceeaşi destinaţie.

„Spitalul Judeţean Constanţa este într-o stare deplorabilă din cauza subfinanţării şi nu va putea face faţă unui flux sporit de pacienţi. Doar în weekendul trecut au ajuns pe litoral peste 130.000 de turişti din toată ţara. Subfinanţarea acestei unităţi medicale este o crimă cu premeditare! Este necesară suplimentarea bugetului Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa, cel puţin la nivelul execuţiei bugetare a anului 2016, astfel încât să permită desfăşurarea în condiţii normale a actului medical şi trimestrializarea acestuia să ţină cont de specificul zonei şi al activităţii UPU Constanţa, şi anume creşterea numărului de pacienţi în timpul sezonului estival“, a precizat la acel moment, deputatul PMP Robert Turcescu.

Guvernul a răspuns la interpelarea deputatului PMP 

Recent, parlamentarul constănţean a primit un răspuns la interpelarea sa pe tema subfinanţării UPU Constanţa chiar de la premierul Mihai Tudose. „Guvernul a decis să aloce la rectificarea bugetară sumele care aduc bugetul UPU Constanţa la valoarea execuţiei bugetare din anul 2016. Nu e mult, dar nu e nici puţin, având în vedere că, iniţial, bugetul acestei unităţi pe 2017 era doar la nivelul a 61% faţă de bugetul din 2016“, se arată în răspunsul la această interpelare. 
 
La rândul său, managerul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, Cătălin Grasa, susţine că Unitatea de Primiri Urgenţe avea nevoie ca de aer de aceste sume de bani, primite la rectificare, altfel activitatea fiind pusă în pericol, până la sfârşitul anului.

Deputatul PMP, Robert Turcescu mai afirmă că va continua demersurile pentru alocarea sumelor necesare unităţilor sanitare constănţene, dar şi pentru realizarea unui spital regional pe raza judeţului Constanţa.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interpelarea senatorului Chiţac adresată ministrului Tineretului şi Sportului, Marius Dunca. Subiectul - soarta stadionului Farul! (document)

08 Jun 2017 1264

A solicitat sprijin şi a primit o palmă Turcescu şi Ţuţuianu, dispută pe tema bugetului Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean (document)

01 Jun 2017 1178

UPDATE. Declaraţie politicã a deputatul USR Ion Stelian „Techirghiol, o nouã «Roşia Montanã» a României?”

31 May 2017 1739

UPDATE. Primul parlamentar de Constanţa. Interpelare pe tema nămolului din lacul Techirghiol

29 May 2017 12327

UPDATE. Parlamentarii de Constanţa au alte probleme Deputat de Galaţi, interpelare la premier pentru nămolul de Techirghiol

29 May 2017 7711

Interpelare pe tema podului de la Agigea adresată ministrului Transporturilor

12 Oct 2016 967

Senatorul Christian Gigi Chiru i-a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Ioan-Dragoș Tudorache, privind situația din Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu

06 Oct 2016 852

Concursul pentru directori de şcoli, subiect de interpelare. Un deputat de Constanţa îi sugerează ministrului să dispună verificări în teritoriu (document)

03 Oct 2016 2396

O deputată vrea ca românii să primească 200 de euro ca să își facă baie în casă

21 Apr 2016 642

Mihai Tararache - „Oprirea serviciului de radioterapie a generat o situație similară cu a unei crime cu premeditare“

11 Apr 2016 1177

„Panama Papers” Interpelare adresată de către deputatul PSD Aurelia Cristea

08 Apr 2016 952

O nouă interpelare privind aparatul de radioterapie de la Spitalul Județean Constanța, depusă la Parlament

07 Apr 2016 847

Interpelare în Parlament privind expirarea licenţei aparatului de radioterapie de la Spitalul Judeţean Constanţa

07 Apr 2016 692

Comunicat de presă - Senatorul Christian Gigi Chiru

05 Apr 2016 588

Propunere de includere a Cazinoului pe lista monumentelor UNESCO

05 Apr 2016 746

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 16 martie 2016

16 Mar 2016 490

La sugestia senatorului Alexandru Mazăre Ministerul Educaţiei analizează pregătirea asistenţilor medicali!?

08 Feb 2016 1494

Răspunsuri tehnocrate Cioloş îl pasează pe Mazăre şefului de cabinet (document)

30 Jan 2016 2136

Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, s-a adresat Secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland

28 Jan 2016 391

Comunicat de presa - Domnul senator Viorel-Riceard Badea, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, s-a adresat Președintelui Bulgariei, Rossen Plevneliev -27.01.2016

27 Jan 2016 437

Comunicat de presa - Solicitarea senatorului Titus Corlațean, legata de situatia familiei Botnariu din Norvegia, marti 22 decembrie 2015

22 Dec 2015 716

Iniţiativă la final de mandat Alexandru Mazăre îi dă „teme“ premierului Cioloş

16 Dec 2015 2775

Florin GHEORGHE l-a interpelat pe noul ministru al educaţiei pe marginea investiţiilor în infrastructura şcolară din Municipiul Constanţa

15 Dec 2015 582

Comunicat de presă Deputatul Gheorghe Florin intervine în problema contractelor de consultanţă juridică plătite de administraţia publică din banii cetăţenilor

23 Oct 2015 795

Efectele unei interpelări parlamentare pentru Primăria Constanţa Registrul spaţiilor verzi, de interes pentru MDRAP (document)

03 Sep 2015 2000

Conflict între profesorii de la „Dan Barbilian“ şi directorul Mihaela Stan, soţia viceprimarului municipiului Constanţa (document)

19 Jun 2015 3877

Deputatul Florin Gheorghe „Corpul de control al Ministrului Educaţiei trebuie să verifice situaţia de la Şcoala Dan Barbilian din Constanţa” (document)

17 Jun 2015 1116

Deputatul PNL Mihai Tararache, interpelare pe tema cheltuielilor inutile ale ANAF

25 May 2015 784

Senatorul Gigi Chiru îl interpelează pe Victor Ponta în legătură cu destianţia banilor încasaţi de ANAF de pe litoral

12 May 2015 801

Senatorul Christian Gigi Chiru i-a adresat o interpelare primului-ministru Victor Ponta referitoare la destinaţia banilor încasaţi de ANAF pe litoral

12 May 2015 467

Senatorul Christian Gigi Chiru doreşte înfiinţarea unui spital de pediatrie în Constanţa

05 May 2015 697

Înfiinţarea unui spital de pediatrie în Constanţa

05 May 2015 612

Deputat Bogdan Diaconu Interpelare cu privire la depozitul de deșeuri industriale de la Năvodari

28 Apr 2015 790

Deputatul Florin Gheorghe a interpelat ministrul Apărării pe tema comercializării dronelor civile

22 Mar 2015 957

Bogdan Diaconu solicită lui Bogdan Aurescu să se implice „la cel mai înalt nivel” pentru a opri distribuirea documentarului difuzat de Channel 4

22 Feb 2015 659

Comunicat - Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor - 16.02.2015

16 Feb 2015 587

Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 16 octombrie 2014

16 Oct 2014 670

Senatorul Gigi Chiru l-a interpelat pe ministrul Ioan Rus cu privire la legalitatea încredinţării Aeroportului Tuzla unui privat

03 Sep 2014 1307

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR

24 Jun 2014 649

Florin Gheorghe “Guvernul Ponta, împărţeală pentru baroni”

24 Jun 2014 921

Deputatul Florin Gheorghe l-a interpelat pe ministrul Transporturilor pe tema investiţiilor olandeze în Portul Constanţa

30 Apr 2014 1398

Deputatul Mihai Tararache l-a interpelat pe ministrul Transporturilor „Vă atrag atenţia că Portul Constanţa este cel mai important motor economic al oraşului Constanţa” (video)

07 Apr 2014 1355

Deputatul Mihai Tararache a depus o interpelare referitoare la Universitatea Ovidius

25 Mar 2014 1684

„Victor Ponta minte când spune că îl preocupă situaţia din învăţământ”

17 Jan 2014 652

Interviu cu senatorul PDL Gigi Chiru „Unde este Mazăre când oamenii au nevoie de el?”

25 May 2013 1106

Interviu online cu senatorul PDL Gigi Chiru Tema este - „File de retrocedare. Care a fost soarta documentelor depuse de Chiru la DNA?”

23 May 2013 1525

Pericolul gazelor de şist, lipsit de interes pentru Guvernul USL

17 May 2013 609

Întrebări pentru Cazanciuc Chiru atacă dosarul retrocedărilor la ministrul Justiţiei

16 May 2013 1722

Comunicat Presedinte PDL Constanta senator Christian Gigi Chiru 15 Mai 2013

15 May 2013 691

Urmează o nouă interpelare Chiru, nemulţumit de răspunsul lui Fenechiu pe tema Portului (documente)

14 May 2013 1009