Prima de Craciun bate criza

cap3.jpgDe pe lista celor care nu primesc bunusuri la acest sfârşit de an, fac parte angajaţii de la Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Constanţa, Direcţia Apele Române Dobrogea Litoral. În schimb, angajaţii de la Oil Terminal par să fie cei mai norocoşi. Aceştia primesc prime de Crăciun corespunzătoare salariului mediu pe societate

Dacă anii trecuţi angajaţii din instituţiile publice încasau sume semnificative pentru un Crăciun îmbelşugat, anul acesta criza se resimte mai mult ca niciodată.

Într-un context economic şi politic aproape fără precedent, asigurarea unui spor la salariul de pe luna decembrie, pare să fie ultima problemă a conducerii instituţiilor publice din municipiul şi judeţul de la malul mării. Dacă anii trecuţi aceştia figurau pe lista celor care primeau cele mai bogate prime, anul acesta, pofta trebuie să le stea în cui.

În 2007, angajaţii din cadrul CJC-ului primeau, printr-un proiect de hotărâre de Consiliu, 176.902 de lei pentru primele angajaţilor, adică peste 1,7 miliarde lei vechi, cu aproximativ 50.000 lei mai mult decât anul trecut. Cât despre cei care urmau să primească recompensele financiare, aceştia trebuiau să îndeplinească şi o serie de criterii, nu tocmai foarte greu de îndeplinit: fără sancţiuni disciplinare în 2007, finalizarea sarcinilor de serviciu dar şi capacitatea de a depăşi şi de a rezolva obstacole sau dificultăţi apărute în activitatea curentă.

În 2008, angajaţii CJC-ului erau şi mai norocoşi. Pe lângă prima referitoare la indemnizaţia de dispozitiv pe care au primit-o, aceştia s-au mai văzut şi cu un bonus - un spor de 25% din salariul de bază. Anul acesta în schimb, angajaţii primăriei nu mai primesc nici măcar un leu, în contul destinat primelor de Crăciun. Dacă anii trecuţi proiectele de hotărâri referitoare la acest aspect se regăseau pe ordinea de zi a şedinţei CJC de peste câteva zile, niciun proiect nu face referire la premierea salariaţilor. Reprezentanţi ai instituţiei ne-au declarat că încă nu ştiu dacă în acest an vor primi bonusuri, dat fiind bugetul precar al administraţiei.

prime_craciun_bani.jpgAngajaţii primăriei, la fel de ghinionişti

Cu un an înainte şi angajaţii din primărie aveau motiv să petreacă de sărbători, liniştiţi, fără grija zilei de mâine. Consilierii locali aprobau în şedinţa din 17 decembrie, „acordarea premiului de 5% din cheltuielile cu salariile aferente anului 2008, având în vedere faptul că veniturile curente acoperă în totalitate cheltuielile de personal, inclusiv acest fond de premiere".

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cadrul primăriei Constanţa. Aşa cum ne-a declarat cel care îi ţine locul purtătorului de cuvânt al primăriei, Liviu Tramudana, aflat în concediu, nu s-a decis nimic în acest sens, însă sunt puţine şanse să se hotărască ceva în favoarea angajaţilor. „Urmează să se mai discute, dar cel mai probabil nu se vor da, cu atât mai mult cu cât nu se întrevede nicio şedinţă extraordinară în perioada rămasă până la Crăciun", a susţinut reprezentantul Primăriei.

La fel de nefericiţi în acest sens sunt şi angajaţii din cadrul DADL. Dacă în 2008 aceştia primeau totuşi nişte sume simbolice drept prime de sărbători, cuprinse între două şi patru milioane, anul acesta, noul director, Marian Mitrea, ne-a declarat că nimeni nu va mai primi nimic. „Există şi o hotărâre de Guvern în acest sens", a mai completat directorul.

La fel de incertă este şi situaţia recompenselor financiare de sărbători şi în cadrul Companiei Naţionale „Administraţia porturilor Maritime" SA Constanţa, chiar dacă nu mai sunt nici măcar două săptămâni până la Crăciun. „Nu se ştie încă dacă se vor da prime. Discuţia a rămas suspendată. Anul trecut primele au variat între patru sute şi şase sute de lei", ne-a declarat responsabilul cu relaţii publice din cadrul companiei, Monica Velicu.

Nici Regia Autonomă Judeţeană de Apă nu face excepţie de la primele care se vor da până la Crăciun. „Nu s-a decis nimic referitor la primele care s-ar putea acorda. Rămâne de văzut ce se va stabili în şedinţa care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul celeilalte între sindicat şi conducerea societăţii", a subliniat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.

Salariaţii Oil Terminal şi CN ACN, cei mai fericiţi

Dacă cei mai mulţi angajaţi din instituţiile publice sunt privaţi de sume suplimentare în prejma sărbătorilor de iarnă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cei 1.267 de lucrători de la Oil Terminal. „Chiar dacă avem o situaţie financiară mai delicată, cu o cădere în producţie, şi anul acesta, ca şi anii trecuţi, vom plăti toate drepturile salariale care decurg din contractul individual de muncă, la care se încadrează şi prima de Crăciun, corespunzătoare salariului mediu pe societate", ne-a explicat directorul Silviu Wagner.

În aceeaşi situaţie fericită se află şi angajaţii de la CN Administraţia Canalelor Navigabile SA. Aceştia vor primi, la fel ca şi anul trecut, câte 650 de lei, suma fiind fixă, fără a se face vreo diferenţiere între angajaţi.

 {mos_ri:Oil Terminal,CN ACN}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 169

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 522

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 396

Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

25 Apr 2024 321

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 487

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 435

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 712

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 720

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 227

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 404

Spectacolul în premieră „Scrisoarea unei necunoscute”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

20 Apr 2024 527

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 589

Caravana Shakespeare face popas și la Constanța

14 Apr 2024 597

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 463

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa Tenorii Alin Stoica, Ştefan von Korch şi Vlad Miriţă concertează în turneul „3 voci magnifice”

10 Apr 2024 571