Protocolul USL Constanţa a fost încălcat, dar relaţiile sunt excelente PNL Constanţa a pierdut funcţia de vicepreşedinte al CJC pentru că „asta-i viaţa”

Parlamentarii constănţeni Gheorghe Dragomir şi Puiu Haşotti au susţinut, ieri, o conferinţă de presă, context în care au răspuns şi unor întrebări privind relaţia dintre liberali şi social democraţi în cadrul USL la nivelul judeţului Constanţa, dar şi la nivel naţional. Deputatul Colegiului 1, Gheorghe Dragomir, a răspuns, la întrebarea „Cum funcţionează USL în Constanţa?”, că „el (n.r. USL) funcţionează la nivel naţional foarte bine”. Ca pentru a salva ezitarea evidentă a liderului liberalilor constănţeni de a pune un „diagnostic” coabitării cu social democraţii, senatorul Puiu Haşotti a răspuns, la aceeaşi întrebare: „În orice caz, funcţionează mai bine decât ar vrea PDL-ul şi mai puţin bine decât am vrea noi”. Şi ca să nu existe dubii cum că PNL ar avea ceva de reproşat PSD-ului, Dragomir a revenit şi a subliniat că, „la nivelul parlamentarilor USL colaborarea este excelentă.

„N-am fost convingători”

După răspunsurile ambigue legate de relaţia cu partenerii de guvernare, alături de care, dacă ar fi să nu punem la îndoială declaraţiile deputatului Dragomir, liberalii coabitează excelent, liderul PNL Constanţa a răspuns şi întrebării privind eşecul PNL de a-şi numi un vicepreşedinte în Consiliul Judeţean Constanţa. Amintim, în acest sens, că ulterior alegerilor locale din vara anului trecut, PNL Constanţa şi-a exprimat în mod explicit dorinţa de a avea un vicepreşedinte în CJC-ul condus de Nicuşor Constantinescu şi că pentru această funcţie îl nominalizase pe consilierul judeţean Marian Cruşoveanu. Tentativa PNL de a-şi impune omul în forul decizional al judeţului a eşuat însă lamentabil, căci proiectul de hotărâre referitor la alegerea lui Cruşoveanu a întrunit doar cinci voturi din cele 33 valabil exprimate. De menţionat este că acest post de vicepreşedinte le revenea nu conform protocolului de funcţionare a USL. „Dacă depindea de mine, făceam. N-am avut o majoritate şi n-am fost convingători. Asta şi-au şi dorit (n.r. Social democraţii): să aibă o majoritate largă, cu tot ceea ce înseamnă şi partea de consilieri, şi de executiv în această instituţie, în care ceilalţi să conteze mai puţin”.

„Asta-i viaţa”

Interesant, senatorul Haşotti a explicat subtil de ce anume PNL n-a reuşit cu niciun chip să aibă un vicepreşedinte liberal în CJC: pentru că acel protocol n-a fost respectat. Dar de ce? Aşa e viaţa, susţine senatorul constănţean: „Să fie limpede ca bună ziua. În judeţele unde PSD-ul sau PNL-ul a avut jumătate plus unu din totalul consilierilor judeţeni, s-a întâmplat cam ce s-a întâmplat aici (n.r. - la Constanţa). Cu toate că protocolul spune altceva. Asta-i viaţa”.
Dragomir a „plusat” şi a condus direcţia spre Primăria Mangalia. „Şi dumnealor (n.r. social democraţii constănţeni) au renunţat la un candidat. Să nu fim nedrepţi. La Mangalia s-a retras un candidat care avea şi el şanse. Chiar dacă a fost la un pas. S-a retras în ideea de a câştiga cel pe care îl susţineam noi (n.r. Cristian Radu). Domnul Tusac n-a primit nimic în loc”, a explicat preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa. Cu alte cuvinte, Dragomir a dat de înţeles că „târgul” fost Primăria Mangalia pentru postul de vicepreşedinte al CJC. Amintim însă că social democratul Claudiu Tusac a ieşit, în alegerile locale din Mangalia, abia pe locul trei şi că oricum liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, se dezisese deja de fostul edil şef la acel moment. Aşadar, şansele lui Tusac de a mai câştiga un mandat erau practic inexistente.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 1403

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1190

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 666

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 459

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 641

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 583

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 536

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 894

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 778

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 651

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 695

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 384

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 587

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 467

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 924