Replica Eforie, sat fara caini

După controlul demarat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa la postul Cumpăna, verificările ajung, din câte se pare chiar azi, la Poliţia oraşului Eforie. Acţiunile prin care IPJ evaluează activitatea din teritoriu a oamenilor legii nu sunt ceva ieşit din comun, a precizat, la un moment dat, şeful inspectoratului, Dumitru Catană. Pe de altă parte însă, controlul nu vine într-un moment tocmai fericit la Poliţia Eforie, locuitorii din zonă reclamând că în noaptea de marţi au fost sparte nu mai puţin de 12 maşini.Prin urmare, Gabriel Coteanu, şeful Poliţiei Eforie, ar urma să dea explicaţii superiorilor cu privire la cazurile rămase cu autori necunoscuţi pe raza localităţii pe care o „păstoreşte". Doar într-o noapte, maşinile parcate pe aleile Crinului şi Trandafirului din Eforie Nord au fost luate „la mână" de hoţi, mai multe dintre ele rămânând fără motoarele de sub capote. „Pentru locurile de parcare de pe aleile Crinului şi Trandafirului, astă-vară primăria ne-a luat bani, câte 500 de mii de lei vechi pe lună. Domnul viceprimar, Robert Şerban, care locuieşte în zonă, ştie mai bine. Şi, după ce ne-au luat banii, ce s-a făcut? Nimic. Mai au puţin şi intră hoţii peste noi în case", ne-a declarat C.B., un locatar nemulţumit de pe strada din imediata vecinătate - strada Traian. Acelaşi cetăţean ne-a precizat că, în afară de incidentul de dată recentă, cu maşinile lăsate fără motoare, în urmă cu o lună din zona blocurilor au dispărut băncuţele montate de locatari, dar şi ţevile care susţineau o boltă de viţă de vie. „Nici nu am mai reclamat incidentul cu băncile. Ce să facă poliţia? În noaptea când s-a petrecut furtul, am ieşit la geam, că am auzit ceva, iar un individ mi-a strigat să îmi văd de treabă dacă nu vreau să păţesc şi eu ceva. Ne e şi frică să reclamăm, iar furturile sunt la ordinea zilei", a mai spus cetăţeanul. Referitor la aceste aspecte, primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a declarat că taxa de rezervare a parcării n-are nici o legătură cu furturile din localitate, însă a admis că vorbim despre un fenomen care, de câteva luni, îi dă mari bătăi de cap, în audienţe oamenii declarându-se nemulţumiţi, în timp ce inspectorii primăriei îi tot aduc referate despre pomi, capace de canalizare, mobilier urban sau stâlpi de delimitare, care... dispar ca prin minune. „Fenomenul a luat amploare în ultimul timp. Dacă acum 5-6 luni reuşisem să ţinem sub control situaţia, pentru că făcusem angajări la Poliţia Locală şi existau patrule, după restructurările cerute de Guvernul Emil Boc am rămas cu 8 poliţişti locali. În aceste condiţii, responsabilitatea pentru siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor revine Poliţiei Naţionale. Noi am încercat să ajutăm cum am putut, în continuare ajutăm cum putem, cu Poliţia Locală. La fel, de fiecare dată când IPJ şi Poliţia Eforie ne-a solicitat, am răspuns, în plus sprijinim şi staţia de jandarmi, acum aşteptăm şi rezultate. Că sunt multe furturi, e de acum o problemă de serviciu a şefului Poliţiei Eforie. Eu, ca primar, nu pot decât să mă declar nemulţumit că sunt atât de multe furturi şi cer şefului IPJ, Dumitru Catană, şi şefului Poliţiei Eforie, să ia măsuri, pentru că sunt specialişti şi responsabilitatea în acest caz le revine. Dacă ni se va permite pe viitor să avem o structură cu mai mulţi angajaţi ai Poliţiei Locale, atunci da, ne vom asuma şi noi o parte din responsabilităţile care revin Poliţiei Naţionale", a declarat Ovidiu Brăiloiu, primarul oraşului Eforie.

http://www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR SA printr-o firmă din Constanța, răspuns negativ privind intrarea în legalitate a unei construcții

08 Jan 2023 2322

Vești bune din Italia 10 dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului au fost găsiţi în viaţă

28 Aug 2016 2947

Voceaconstantei.roCamerele Implantabile, un confort pentru pacienții aflați sub tratament chimioterapic

21 Jul 2016 3164

Poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de informare a turiştilor din Vama Veche

07 Jul 2016 3434

Sticla de Aqua Carpatica dispare

23 Jun 2016 4380

Voceaconstantei.ro Hirudoterapia, terapia cu ajutorul lipitorilor

24 Apr 2016 4937

UPDATE 5- Robert Popa, copilul dat dispărut de aseară, a recunoscut că și-a petrecut noaptea la un coleg

26 Nov 2015 4526

Propunere legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român

31 Aug 2015 2254

Andreea Marta, condamnată în dosarul prostituatelor de lux

21 Jul 2015 5292

Romania Comunista sau ultima din CEE

10 Jun 2015 2248

Astrocafe.ro Horoscopul săptămânal - 27.10.2014 – 02.11.2014

27 Oct 2014 3978

Avionul Air Algerie, disparut de pe radare, s-a prabusit. La brodul navei se afla si un roman

24 Jul 2014 3668

Inspectoratul de Poliţie Al Judeţului Constanţa - buletin de presă

26 Jun 2014 3032

Buletin de presa IPJ

05 May 2014 2943