Activitatea secţiei de karate a CS Marea Neagră Constanţa, în regim de avarie!

 

Probleme la secţia de karate a CS Marea Neagră Constanţa. Potrivit lui shifu Florin Iordănoaia (6 Duan Kung-Fu), preşedinte şi antrenor, în perioada următoare va avea loc o şedinţă de analiză, în care se va decide ce paşi vor fi urmaţi în viitorul apropiat.
 
„Faţă de anii anteriori, când sportivii clubului erau prezenţi la marile concursuri naţionale şi chiar la multe întreceri internaţionale, în prezent, activitatea noastră se află mai mult într-un regim de «avarie»! În perioada următoare, vom face o şedinţă a Consiliului de Conducere al clubului şi vom analiza posibilităţile pe care le avem, dacă vom mai face investiţii majore în Karate şi în oameni, dacă mai merită un astfel de demers pentru anii următori“, a precizat Florin Iordănoaia.

Sport olimpic demonstrativ în 2020

Acesta a informat că disciplina Karate a fost admisă de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), în calitate de sport olimpic demonstrativ, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din anul 2020. „Această decizie vine după o perioadă foarte lungă, de când au început demersurile pentru admiterea Karate-ului la Olimpiadă. Această reuşită se datorează, în primul rând, sprijinului venit de la Comitetul Olimpic Japonez şi ajutorului direct de la Guvernul Japoniei. În felul acesta, Japonia recunoaşte implicit faptul că această disciplină a devenit cu adevărat japoneză, că nu mai este privită ca fiind «ceva din import», că nu mai este «mâna chineză», «To-De» (vechea denumire a Karate-ului). În fapt, Karate-ul este de origine chineză, de la Templul «Shaolin» trecând prin insula Okinawa, dar este asociat de zecile de milioane de practicanţi din lumea întreagă cu Japonia! Karate este în prezent identificat cu tradiţia şi cultura japoneză, este cel mai bun ambasador al acestei ţări pe întreg mapamondul“, spune Florin Iordănoaia.

Decizia CIO face dreptate

Oficialul CS Marea Neagră Constanţa este de părere că decizia CIO face dreptate karate-ului, având în vedere faptul că această disciplină sportivă este practicată în 192 de ţări şi teritorii, de pe toate continentele, sub conducerea Federaţiei Mondiale de Karate. În cadrul acestei federaţii se află cele patru stiluri majore de Karate: Shotokan, Shito-Ryu, Goju-Ryu şi Wado-Ryu.

Mişcarea din România, dezbinată

Însă „această decizie istorică găseşte mişcarea de Karate din România dezbinată, în mai multe federaţii: Federaţia Română de Karate WKF, Federaţia Română de Karate Tradiţional ITKF, Federaţia Română de Karate WUKF şi alte ramuri, care au aceeaşi origine. Federaţia Română de Karate WKF este cea mai mare din ţară, cu circa 110 cluburi sportive. Consider că, în acest moment, această federaţie nu este încă pregătită pentru a face faţă cerinţelor impuse de participarea la Olimpiadă. După 26 de ani de la legalizarea artelor marţiale în România, chiar dacă avem rezultate bune pe plan internaţional, la stilurile componente, totuşi, la probele interstiluri WKF, avem doar două medalii de bronz, una europeană şi alta mondială, la fete senioare“, punctează Florin Iordănoaia.   

Care sunt priorităţile

Potrivit antrenorului şi preşedintelui de la CS Marea Neagră Constanţa, pentru următorii opt ani se ridică o serie de probleme, pentru a putea spera într-o calificare a sportivilor români la Jocurile Olimpice din anul 2024. Priorităţile ar fi:
  • reunificarea federaţiilor de Karate din România, ceea ce ar ridica numărul cluburilor de Karate la peste 250. În acest fel ar creşte baza de selecţie a sportivilor de performanţă;
  • proiect managerial pe termen mediu (4-8 ani) şi lung (minimum 8-12 ani), cu strategii şi politici bine definite, care să vizeze pregătirea sportivilor şi participarea acestora la cât mai multe concursuri internaţionale;
  • profesionalizarea antrenorilor, a sportivilor şi a arbitrilor, crearea unei infrastructuri moderne de pregătire. Motivarea financiară a acestora, pentru a obţine performanţe la nivelul Federaţiei Europene de Karate şi apoi la nivelul Federaţiei Mondiale de Karate;
  • înfiinţarea a cel puţin unui centru olimpic de pregătire în Karate;
  • obţinerea unei finanţări constante din partea statului, într-un cuantum semnificativ, şi atragerea unor sponsori serioşi şi constanţi;
  • introducerea disciplinei Karate şi înfiinţarea de secţii la toate cluburile sportive departamentale, de la Ministerul Sportului şi al Educaţiei Naţionale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

24 ianuarie 2024 Clubul Sportiv „Marea Neagră”, 34 de ani de existenţă

24 Jan 2024 829

Demonstrație la Mangalia, cu ocazia „Zilei Mondiale a Kung-Fu”

23 Aug 2023 928

Județul Constanța Cupa Primăverii, primul concurs de Kung-Fu organizat la Siliștea

23 May 2023 1468

Kung-Fu Rezultatele obținute de sportivii din județul Constanța la Cupa „Shaolin Callatis“, de la Mangalia (GALERIE FOTO)

27 Mar 2023 1259

Mangalia Cupa „Shaolin Callatis”, primul concurs organizat la Kung-Fu după un an şi jumătate

21 Mar 2023 1151

Podiumul laureaților pe 2022 la CS Marea Neagră Constanța. Frați din Mangalia, pe primele două locuri

21 Dec 2022 1211

Sportivii de la CS Marea Neagră Constanța, medaliați la Campionatul European de Kung-Fu (GALERIE FOTO)

11 Dec 2022 1710

Ziua Mondială a Kung-Fu, sărbătorită și la Mangalia

24 Aug 2022 1401

Muzică, dans și demonstrații de arte marțiale la spectacolul caritabil „Pentru tine, Matei“, de la Medgidia

12 May 2022 1773

„Pentru tine, Matei!“ „Cupa Medgidia“ la kickboxing și Kung-Fu, întrecere cu scop umanitar, în sprijinul unui băiețel din Cuza Vodă

24 Mar 2022 2504

Kung-Fu Stagiu de iniţiere şi pregătire pentru concursuri în lupta cu bastonul şi cu două bastoane, la Mangalia

27 Jan 2022 1948

Luptătorii constănțeni, de peste zece ori pe podium la „Bulgarian Kung-Fu Open 2021” (GALERIE FOTO)

29 Nov 2021 2401

Patru luptători de pe litoral vor participa la concursul internațional „Bulgarian Kung-Fu Open 2021”

25 Nov 2021 1873

Și-a cunoscut viitoarea soție în Germania Antonio Varsami, campion mondial la karate, se căsătorește la Constanța

01 Jul 2021 5574

Elita Kick-Boxing-ului din România, prezentă la două concursuri desfășurate la Constanța

14 Jun 2021 3688