Sport

Echipa fanilor, tot prima în clasamentul Ligii a IV-a SSC Farul - Gloria Albeşti, meci cu goluri multe. Şi frumoase! (galerie foto)

Etapa a noua a Ligii a IV-a de fotbal a judeţului Constanţa i-a adus, ieri, echipei înfiinţate de fani ai FC Farul, Suporter Spirit Club Farul Constanţa, a noua victorie, iar formaţia pregătită de Ion Barbu, Gică Mina (antrenori) şi Viorel Farcaş (director tehnic) se află în continuare pe primul loc în clasament.
 
SSC Farul a învins pe teren propriu Gloria Albeşti cu 8-1 (3-1), golurile gazdelor fiind marcate de Mazilu (3), C. Ciobanu (2), Al. Grigoraş, I. Florea şi Beşleagă. Formaţia suporterilor este la egalitate de puncte, 27, în ierarhie cu CS Agigea (care, ieri, a realizat şi ea a noua victorie stagională),  însă constănţenii au avantajul unui golaveraj mai bun, care a şi crescut în urma meciurilor de ieri (faţă de ultima etapă), în prezent fiind +39 la +29. 

Reuşite de generic

SSC Farul a avut în meciul de ieri următoarea formulă de start: Vl. Neagu - Fl. Pătraşcu, Răvoiu, Bumbac - V. Şicu, Ochia, I. Florea, C. Ciobanu - D. Popa - Al. Grigoraş, Mazilu. Au mai jucat Măgureanu, Beşleagă, Meleandră şi Dimofte. „A fost un meci frumos, fără durităţi, cu goluri foarte frumoase. Patru dintre ele le-am marcat cu şuturi din afara careului, două ajungând la vinclu. Ne bucură că punctăm şi astfel. E un avantaj că am lărgit registrul ofensiv, iar, de la golurile pe care le înscriam din faze fixe, am ajuns şi la reuşitele din acţiune, spectaculoase”, a declarat Viorel Farcaş. „S-au înscris cel puţin patru goluri de generic, la care portarul nu avea ce să facă. Au fost şuturi de excepţie. Ne menţinem pe primul loc în clasament şi suntem în grafic”, a spus şi Marcel Lică, preşedintele SSC Farul. 

Celelalte rezultate

Partida de juniori dintre SSC Farul şi Gloria Albeşti s-a terminat la egalitate, 1-1. Celelalte meciuri s-au jucat tot ieri şi s-au încheiat cu rezultatele: CS Eforie - CS Mihail Kogălniceanu 3-1 la seniori, 1-8 la juniori, CS Năvodari - Victoria Mihai Viteazu 1-0 (4-0), CS Agigea - Ştiinţa Poarta Albă 4-0 (4-0), Unirea Topraisar - Voinţa Valu lui Traian 1-2 (7-1), CSO Ovidiu - Portul Constanţa 1-2 (2-5), Viitorul Fântânele - Gloria Băneasa 5-1 (3-0), CFR Constanţa - Farul Tuzla 6-1 (4-1) şi Sparta Techirghiol - Avântul Comana 7-2 (2-1).

Clasamentele

la seniori - 1. SSC Farul - 27p (44-5), 2. Agigea - 27p (40-11), 3. Năvodari - 24p, 4. Fântânele - 22p, 5. Eforie - 19p, 6. Albeşti - 17p, 7. Mihai Viteazu - 16p, 8. Valu lui Traian - 15p, 9. Techirghiol - 12p, 10. Ovidiu - 11p, 11. Poarta Albă - 10p, 12. Mihail Kogălniceanu - 9p, 13. Portul - 7p, 14. CFR Constanţa - 6p, 15. Comana - 5p, 16. Topraisar - 4p, 17. Tuzla - 3p, 18. Băneasa - 3p; 
 
la juniori - 1. Năvodari - 24p (92-8), 2. Mihail Kogălniceanu - 24p (46-13), 3. Portul - 22p, 4. Mihai Viteazu - 21p, 5. Agigea - 19p, 6. Fântânele - 19p, 7. Ovidiu - 18p, 8. SSC Farul - 16p, 9. Topraisar - 15p, 10. Albeşti - 13p, 11. Techirghiol - 12p, 12. Comana - 9p, 13. Băneasa - 9p, 14. CFR - 7p, 15. Valu lui Traian - 6p, 16. Poarta Albă - 6p, 17. Eforie - 0p, 18. Tuzla - 0p.

Startul a fost dat de George Drogeanu

Startul partidei SSC Farul - Gloria Albeşti a fost dat de fosta glorie a FC Farul George Drogeanu. În etapa viitoare, formaţia constănţeană va juca în deplasare cu Voinţa Valu lui Traian, sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 14.00 (juniorii) şi 16.00 (seniorii).

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Formaţia ialomiţeană a ratat şi un penalty SSC Farul, învinsă de Abatorul Slobozia. Ce a declarat antrenorul Petre Grigoraş (galerie foto+video)

22 Jan 2018 23

Imagini de la eveniment SSC Farul, înfrângere în amicalul cu Abatorul Slobozia. Constănțenii au testat şi trei fotbalişti străini (galerie foto+video)

20 Jan 2018 1942

„Marinarii“ au efectuat vizita medicală Meciul SSC Farul - Abatorul Slobozia se joacă pe stadionul „Farul“ (galerie foto)

20 Jan 2018 975

Alin Cârstocea a semnat contractul cu SSC Farul Constanţa

19 Jan 2018 594

SSC Farul a demarat pregătirea. Ce jucători ţinteşte Petre Grigoraş - „Obiectivul e atât de clar, încât nu avem timp de experimente“ (galerie foto)

16 Jan 2018 1461

Se apropie data-limită pentru plată Strategie nouă în privinţa licitaţiei pentru semnele identitare ale FC Farul

16 Jan 2018 1979

Imagini de la eveniment S-a reunit SSC Farul Constanţa. Primul transfer. Sâmbătă, e programat un meci amical (galerie foto)

15 Jan 2018 1110

SSC Farul Constanţa încheie astăzi vacanţa. Mai mulţi jucători noi, prezenţi la reunire

15 Jan 2018 2204

Obiectivul din retur al echipei din Cernavodă Tratative SSC Farul - Axiopolis pentru Richardo Mihalache. Ce spun cluburile

12 Jan 2018 1610

Când se reuneşte echipa fanilor Fotbalistul Costel Niţescu şi-a reziliat contractul cu SSC Farul Constanţa

10 Jan 2018 1781

Cel mai bun an pentru Academia Farul Bogdan Chiriță - „Deși mulți ne vedeau desființați în vară, am reușit să facem performanță“

06 Jan 2018 2172

Ionuț Florea, cel mai bun jucător SSC Farul Constanța, învingătoare la ediția a cincea a Memorialului „Aliș Osman Sami“ (galerie foto)

06 Jan 2018 1748

„Sentimentele noastre sunt deja la apogeu!“ Pentru 2018, SSC Farul Constanța și-a stabilit trei obiective de bază

03 Jan 2018 2550

Jurnal de vacanță. „Impresionantă cultura mayașă!“ Vlad Neagu, fotbalist la SSC Farul, și-a petrecut luna de miere în Mexic (galerie foto)

30 Dec 2017 1699

Ce spun clubul şi fostul campion olimpic Ion Draica, revocat din funcţia de preşedinte de onoare al SSC Farul Constanţa

23 Dec 2017 2059

Cine a câștigat licitația pentru semnele identitare ale FC Farul și cu ce sumă

19 Dec 2017 1368

Imagini de la eveniment SSC Farul Constanța a marcat finalul de an, alături de prieteni, colaboratori şi apropiați (galerie foto)

16 Dec 2017 1363

UPDATE. „Ne vrem identitatea înapoi!“ Licitaţie pentru marca şi palmaresul FC Farul. SSC Farul a deschis un cont pentru donaţii

16 Dec 2017 1104

Care e preţul de pornire şi cine poate participa Marca şi palmaresul FC Farul sunt scoase la licitaţie!

15 Dec 2017 6488

Erkal Memet, noul președinte al Consiliului Director al SSC Farul Constanța

09 Dec 2017 6706

Sâmbătă, la SSC Farul sunt alegeri pentru Consiliul Director. Nouă persoane înscrise

09 Dec 2017 1143

Lista finală a candidaţilor înscrişi la alegerile pentru Consiliul Director al SSC Farul Constanţa

08 Dec 2017 943

Grigoraş, Stănescu şi Dragu, primii în topul „tunarilor“ SSC Farul În cinci meciuri jucate, Adrian Pătulea a marcat de şapte ori! (galerie foto)

05 Dec 2017 1437

Senatorul Ştefan Mihu, Denis Alibec şi alţi foşti fotbalişti ai FC Farul, printre membrii cotizanţi ai SSC Farul (galerie foto)

24 Nov 2017 1975

Ultima minge a fost cu ghinion Petre Grigoraş, antrenorul SSC Farul, s-a accidentat şi va fi operat!

24 Nov 2017 2494

SSC Farul Constanţa a învins la scor şi Sportul Chiscani. Pe ce loc au încheiat „marinarii“ turul Ligii a 3-a

17 Nov 2017 1024

SSC Farul încheie astăzi meciurile din 2017 din Liga a 3-a Petre Grigoraş se aşteaptă la un retur mult mai greu ca turul

17 Nov 2017 858

SSC Farul întâlneşte Sportul Chiscani Petre Grigoraş - „E greu să le ceri să devină într-un timp scurt super-profesionişti ca Messi“

16 Nov 2017 1415

SSC Farul întâlneşte penultima clasată, Sportul Chiscani Petre Grigoraş - „Sperăm să ne facem jocul uşor“

15 Nov 2017 853

Aniversări în familia Farul Constanţa Astăzi e ziua de naştere a lui Petre Grigoraş şi a lui Lucian Marinof

15 Nov 2017 794

Ultima etapă din tur Când dispută SSC Farul Constanţa partida cu Sportul Chiscani. Axiopolis Cernavodă, meci cu Metalul Buzău

15 Nov 2017 1204

SSC Farul a urcat pe locul doi în Liga a 3-a „Marinarii“ au învins cu 8-1 CSM Olteniţa, după ce, în minutul 58, scorul era 1-1! (galerie foto+video)

13 Nov 2017 1866

„Fii puternic, că treci peste!“ Clipe de panică la meciul SSC Farul - CSM Oltenița. Fotbalist prăbușit pe teren (galerie foto + video)

11 Nov 2017 2445

Imagini de la eveniment. Scor-fluviu SSC Farul, de la 1-1 la 8-1 cu CSM Oltenița! Vasile Șicu, triplă. Raphael Stănescu, gol din corner! (galerie foto+video)

11 Nov 2017 3315

Axiopolis Cernavodă întâlneşte FC Voluntari II Meciul SSC Farul - CSM Olteniţa, arbitrat de Cristina Elena Părăluţă

11 Nov 2017 1780

SSC Farul joacă sâmbătă la Techirghiol Petre Grigoraş atrage atenţia că meciul cu CSM Olteniţa nu trebuie tratat cu uşurinţă

10 Nov 2017 1463

SSC Farul Constanța are trei jucători indisponibili pentru meciul cu CSM Oltenița

09 Nov 2017 971

Sondaj de opinie Fanii sunt optimişti. Cred că SSC Farul va promova în Liga a 2-a la finele sezonului 2017/2018

06 Nov 2017 2033

Un nou succes! Axiopolis Cernavodă e la egalitate cu liderul Progresul 1944 Spartac. SSC Farul completează podiumul

04 Nov 2017 1233

SSC Farul Constanţa a urcat pe locul întâi în clasamentul seriei secunde a Ligii a 3-a

03 Nov 2017 2814

SSC Farul Constanţa, victorie clară în deplasare cu FCSB II. S-au marcat cinci goluri!

03 Nov 2017 971

Meci foarte greu. „Marinarii“ sunt într-o situaţie delicată SSC Farul şi echipa secundă a FCSB se duelează astăzi în Liga a 3-a

03 Nov 2017 1146

Duel cu jucători de la FCSB. SSC Farul, cu indisponibilităţi Petre Grigoraş - „Misiune infernală, dar nu trebuie să ne lamentăm“

02 Nov 2017 1547

UPDATE. Imagini de la eveniment Demolarea spălătoriei auto „La Stadion“ din Constanţa a continuat astăzi. Ce spun SSC Farul şi Giani Nedelcu (galerie foto+video)

01 Nov 2017 2822

SSC Farul, scor de tenis cu Înainte Modelu Petre Grigoraş - „Victorie fără drept de apel. Atitudinea băieţilor, foarte bună“

30 Oct 2017 1184

Sondaj de opinie Credeţi că SSC Farul Constanţa va promova în Liga a 2-a la finele campionatului 2017/2018?

30 Oct 2017 3022

Axiopolis Cernavodă, pe locul doi în Liga a 3-a, la egalitate cu liderul. SSC Farul, la două puncte în spate

28 Oct 2017 1445

Condusă cu 5-0 de SSC Farul în minutul 49, Înainte Modelu a început să marcheze. Care credeți că a fost scorul final?

28 Oct 2017 3455

Fruntașe ale Ligii a 3-a SSC Farul Constanța și Axiopolis Cernavodă joacă sâmbătă acasă și vizează noi victorii

28 Oct 2017 2153

Anunț în privința drepturilor salariale Jucători ai SSC Farul, nevoiți să care apa în camere cu găleata. Ce s-a întâmplat

27 Oct 2017 1765