Ziua in judet

Primăria Grădina investeşte în sport şi în proiecte sociale. Care este ultimul parteneriat încheiat de administraţie

Grădina este o comună liniştită şi primitoare, situată la doar câţiva kilometri depărtare de Constanţa. Bugetul bine calculat nu permite comunităţii să se dezvolte pe cât de mult şi-ar dori, iar din partea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) localitatea nu primeşte prea mult ajutor, ci atât cât să se menţină pe linia de plutire.
 
În aceste condiţii, eforturile depuse de primarul Gabriela Iacobici, învestită cu încredere de cetăţeni pentru cel de-al treilea mandat, sunt uriaşe. De altfel, şefa administraţiei publice locale ştie că fără o mână de fier şi o echipă harnică este greu să dezvolţi o comunitate mică.
 
În această perioadă, se lucrează la construcţia unei săli de parastase şi a unei case mortuare, ambele obiective fiind amplasate în curtea cimitirului din comună. Autorităţile au obţinut în luna septembrie toate avizele necesare demarării lucrărilor şi au făcut o alocare bugetară de 100.000 de euro, exact costul investiţiei, pentru a duce la bun sfârşit lucrările.
 
Pentru că atenţia sa se îndreaptă către copii, tineri, bătrâni şi persoane defavorizate, Gabriela Iacobici doreşte ca anul viitor să poată da în folosinţă mai multe locuinţe sociale moderne persoanelor defavorizate din comună, care cu greu îşi pot achiziţiona un loc căruia să îi spună „acasă“. Viitoarele locuinţe ar putea avea un dormitor, o baie şi o bucătărie şi ar urma să fie construite în localităţile Grădina şi Cheia.
 
„Din păcate, proiectul a rămas pentru anul 2017, întrucât în acest an nu mai avem cum să ne încadrăm în bugetul disponibil. Oricum, nu ne dorim să fie doar nişte lucrări de mântuială. Vrem ca aceste locuinţe să fie un vis devenit realitate pentru persoanele defavorizate din comuna noastră“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
 
De curând, autorităţile locale din Grădina au investit 200.000 de euro din bugetul local pentru construcţia unui teren de sport şi a unui parc în aer liber, ambele obiective fiind amplasate în vecinătatea Centrului Civic din satul Cheia. De altfel, reprezentanţii autorităţilor anunţă că vor investi în continuare în sport şi au în plan chiar construirea unei săli de sport. Imobilul ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 210 metri pătraţi, în curtea şcolii din localitatea de reşedinţă a comunei Grădina.

Mai mult decât atât, într-una dintre şedinţele din luna noiembrie a Consiliului Local Grădina, administraţia a adoptat două proiecte de hotărâre privind Centrul de prevenire a abandonului din comună. Primul proiect a vizat încheierea unor parteneriate între Primăria Grădina pentru serviciul social de zi şi Centrul de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa. Celălalt proiect a stabilit regulamentul de organizare şi funcţionare a activităţii de voluntariat din cadrul centrului respectiv, ştiut fiind că bugetul redus nu permite angajarea unui personal suficient şi care să răspundă nevoilor.

Copilaşii care beneficiază de serviciile oferite aici provin din familii în care media venitului pe membru de familie nu este mai mare de 500 de lei/lună. Potrivit gospodarului-şef, 38 de copii vor putea petrece în centru opt ore zilnic şi vor participa la acţiuni culturale, educative.
Reamintim că obiectivul a fost realizat cu fonduri europene în valoare de 1.506.1225,03 lei, sumă la care s-a adăugat însă şi contribuţia Guvernului României, de 230.348,53 de lei.

În ceea ce priveşte sărbătoarea de 1 Decembrie, întreaga comunitate din Grădina a fost invitată să asiste la spectacolul pus în scenă de elevii Şcolii Gimnaziale nr. 1. „Am considerat că nu este nevoie să invităm artişti de muzică populară sau uşoară, ca să cheltuim bani. A fost suficient faptul că cei mici au cântat şi au dansat pentru cetăţenii comunei, pe melodii închinate Zilei Naţionale a României”, a conchis primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Gabriela Iacobici, despre reţeaua de apă din comuna Grădina, care va fi extinsă şi modernizată (document)

15 Jul 2017 1218

Primăria comunei Grădina angajează

10 Jul 2017 614

Va fi distracţie mare de Ziua Comunei Grădina! Printre invitaţi, Mihai Trăistariu

27 Apr 2017 4742

Un fost consilier local din comuna Grădina a decedat

28 Oct 2016 2287

Primăria Grădina angajează educator și asistent social

09 Oct 2016 1341

Continuă investiţiile Primarul Gabriela Iacobici vrea locuinţe sociale în comuna Grădina

08 Sep 2016 1028

Primăria Grădina face angajări

24 Jul 2016 1567

Centrul de agrement de la Cheia, inaugurat de primarul Gabriela Iacobici, alături de zeci de copii

07 Jul 2016 2295

O nouă etapă în dezvoltarea oraşului Techirghiol Primarul Iulian Soceanu şi consilierii locali au depus jurământul

27 Jun 2016 2017

Comuna Grădina, la ceas aniversar Terenul de sport din Cheia a fost finalizat (galerie foto)

04 May 2016 1302

Spectacol pe 3 mai, de ziua comunei De Paşte, copiii din comuna Grădina vor primi pachete cu dulciuri

07 Apr 2016 1514

Proiectul „Arta grădinăritului la Marea Neagră“, la final Grădina Botanică din Techirghiol, construită pe bani europeni

29 Mar 2016 2129

Pregătiri în toi pentru Ziua Femeii la Grădina Copiii, aşteptaţi să se înscrie gratuit la cursuri de canto şi de dans

03 Mar 2016 1334

Primarul Gabriela Iacobici, alături de enoriaşii din satul Cheia la agapa frăţească prilejuită de hramul bisericii

01 Feb 2016 1547

Teren de sport în valoare de 200.000 de euro, la Grădina Centrul de prevenire a abandonului, inaugurat, dar încă nefuncţional

28 Jan 2016 1290

Gabriela Iacobici - „Nu ne vom opri aici“ Centrul de prevenire a abandonului, un proiect de suflet finalizat la Grădina (galerie foto)

12 Dec 2015 1685

Bucurii pentru prichindei şi pentru bunici Elevii din comuna Grădina, trimişi în tabără. Octogenarii, premiaţi

20 Aug 2015 2504

A fost inaugurat terenul de sport De ziua lor, copiii din Cheia s-au bucurat de darul primarului Gabriela Iacobici (galerie foto)

02 Jun 2015 897

Primăria Techirghiol dă peste 3 milioane de lei pentru amenajarea unei grădini botanice (documente)

06 Nov 2014 2808

Istoria scrisă şi cea nevăzută a comunei Grădina Monografia localităţii, lansată odată cu debutul anului şcolar

18 Sep 2014 3285

Primăria le-a pregătit o surpriză Cei mai buni elevi din comuna Grădina pleacă în tabără, la Păltinoasa

11 Aug 2014 1655

Rezervaţia Naturală Cheile Dobrogei, în pericol Comuna Grădina nu va mai putea efectua lucrări de igienizare a spaţiilor verzi

17 Jul 2014 1415

Primăria Grădina caută inspector pentru Compartimentul Agricol

23 Jun 2014 1251

Nemulţumiri pe aleea Garofiţei Constănţeni supăraţi că au rămas fără doi pomi, care au fost tăiaţi (galerie foto)

14 Jun 2014 2145

Cine păstrează are! Teren de sport cu gazon artificial la Grădina

29 May 2014 1160

Planuri mari şi pregătiri de primăvară Iepuraşul de Paşte a ajuns şi în comuna constănţeană Grădina

09 Apr 2014 1429

Cu paşi mărunţi, dar vioi Grădina începe să devină o frumoasă comună europeană

20 Mar 2014 1544

PRIMĂRIA GRADINA

29 Jan 2014 3456

Primăria Grădina concesionează terenuri. Vezi ce se poate construi

28 Jan 2013 2677

Wilmark si Leonard Doroftei, alaturi de candidatul independent la Primaria Mangaliei, Teodor Munteanu

08 Jun 2012 893

Primaria Navodari - Luni, 10 Octombrie 2011

10 Oct 2011 1163

Primaria orasului Murfatlar, organizeaza in perioada 8 - 12 septembrie ,,Zilele Murfatlarului", eveniment ce se desfasoara an de an

08 Sep 2010 2390

Primaria Gradina restructureaza si angajeaza

10 Aug 2010 1157

Cariera Cheia - marul discordiei Primaria Gradina s-a certat cu RAJDP?!

21 Jul 2010 1695

Primarita din Gradina nu are timp sa-si scoata declaratia de avere din contabilitate

10 Mar 2010 1735

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a convocat la Primaria Gradina Grupul de Suport Tehnic pentru Situatii de Urgenta in Caz de Inundatii

14 Feb 2010 622

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FOLCLOR PENTRU COPII SI TINERI INTERPRETI “DOBROGE, MANDRA GRADINA“

11 Jun 2009 674

Furnizare samanta de gazon, necesara refacerii peluzelor degradate si actiunii Flori de mai-31.03.09

31 Mar 2009 714

Festivalul „Dobroge, mandra gradina” devine unul international - 23.03.2009

23 Mar 2009 786

Serviciul proiectare - Construire parcare multietajata Gradina de Vara Albatros-05.08.2008

15 Aug 2008 655

Serviciul de proiectare pt. etapele SF+PT+DDE+CS - 05.08.2008

05 Aug 2008 833

Primaria Gradina isca patimi in familia Iacobici

08 Apr 2008 2920

PNTCD a gasit alti cinci "primari"

22 Feb 2008 664

Julio Iglesias s-a indragostit de litoralul romanesc

28 Jul 2007 823

Viceprimarul din Gradina, in greva foamei

27 Jul 2007 399

Viceprimarul din Gradina, in greva foamei

26 Jul 2007 535

Fostii taranisti, cu gandul la Primaria Techirghiol

25 Aug 2005 761

Ion Melcea, noul primar al comunei Gradina

12 Apr 2005 606

Turismul electoral si mituirea alegatorilor, ingredientele PSD in lupta pentru primaria Gradina

11 Apr 2005 845

PPCD se pregateste pentru alegerile din comuna Fantanele

07 Apr 2005 651