#citeșteDobrogea: Antreprenori în Dobrogea interbelică
26 Oct, 2022 00:00
2911
Atelierele mecanice
În perioada interbelică au fost înființate ateliere mecanice care asigurau nevoile locuitorilor provinciei.
Atelierul mecanic turnătorie D. Davidsohn din Constanța, avea în anul 1937, o capacitate de 16 CP și era deservit de 9 lucrători și un capital investit de 958.000 lei. Producea piese turnate, printre care: plite pentru sobe, piese de schimb pentru mașini, bucșe și alte piese necesare reparațiilor mașinilor.
Atelierul mecanic Progresul agricol cu sediul în localitatea Cobadin, avea în 1927, 12 CP și 55 de muncitori care efectuau reparații la mașini agricole, vânturători, batoze, pluguri și atelaje.
Atelierul mecanic Reichman Robert & C. Gogonea, fusese înființat imediat după război, în 1919, având 12 mașini unelte.
La Medgidia, funcționa Fabrica de mașini - unelte Oprică Voicu, ce avea un capital de 1,5 milioane lei și o forță motrice de 27 CP și peste 50 de lucrători. Se realizau piese pentru mașinile agricole și se produceau diverse mașini agricole.
Singurul atelier mecanic din Tulcea a fost Atelierul Ștefan Cazacov, ce funcționa cu 10 lucrători, executând cazane de tablă și sobe din tablă groasă.
Fabrici de materiale de construcții
Fabrica de ciment din Cernavodă, avea un capital cifrat la valoarea de 2,5 -5 milioane lei, la momentul 1919. Producția a fost în creștere, după război ajungând la 20.000 tone în 1920 și la peste 31.000 tone în 1922, pentru ca în anul 1938 să ajungă la 91.000 tone. Numărul angajaților a fost în creștere ajungând la 182 de angajați în 1929, iar în 1939 numărul s-a ridicat la 203 angajați. Numărul angajaților a scăzut foarte mult, asemeni producției industriale, în condițiile crizei social-economice de supraproducție din anii 1929-1933.
Cărămizile erau obținute în mai multe stabilimente precum: Fabrica fraților Pușchilă din Cernavodă, care avea o producție de 600 mii de cărămizi și de 350 mii de țigle în fiecare an.
La Hârșova funcționa fabrica patronată de Duțu Papuc, unde se lucra inițial manual, iar mai apoi mecanizat, având o forță motrice de 35 CP.
Fabrica de teracote pentru încălzit se afla în proprietatea lui Mihai Anghelescu care avea 8 angajați permanent. Una dintre cele mai importante fabrici de cărămizi refractare și tuburi de bazalt se afla la Medgidia. Aceată fabrică avea în anul 1928 un număr de 25 de angajați și 6 mașini care prelucrau materialul pentru producerea lor. După 10 ani, numărul salariaților ajunsese la 110 salariați, iar forța motrice era de 80 CP.
În comuna Murfalar exista o fabrica de cretă, materia primă provenind de pe dealul Tibișir. Fabrica se afla în proprietatea lui Tache Manticatide. Aceasta vea în 1928 un capital de peste 30 mii lei și 10 lucrători permanenți.
Aceste stabilimente asigurau necesarul populației locale, surplusul fiind îndreptat către județele din țară. Mai puțin erau îndreptate către export. În târgurile din județ și din țară antreprenorii mergeau pentru prezentarea produselor și pentru încheierea unor contracte.
Mulți antreprenori vor depăși efectele crizei social-economice, revenind la producția înregistrată anterior și angajând forță de muncă suplimentară.
Surse bibliografice:
S.J.A.N.C., fond I.M.C., dosar 34/1936
N. Năsturaș, Industria ceramică în Dobrogea, în "Dobrogea economică", an III, nr. 3-5,1924
Idem, Industria în Dobrogea, f.a.
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului din 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
Citește și:
Fabrica de ciment din Cernavodă, avea un capital cifrat la valoarea de 2,5 -5 milioane lei, la momentul 1919. Producția a fost în creștere, după război ajungând la 20.000 tone în 1920 și la peste 31.000 tone în 1922, pentru ca în anul 1938 să ajungă la 91.000 tone. Numărul angajaților a fost în creștere ajungând la 182 de angajați în 1929, iar în 1939 numărul s-a ridicat la 203 angajați. Numărul angajaților a scăzut foarte mult, asemeni producției industriale, în condițiile crizei social-economice de supraproducție din anii 1929-1933.
Cărămizile erau obținute în mai multe stabilimente precum: Fabrica fraților Pușchilă din Cernavodă, care avea o producție de 600 mii de cărămizi și de 350 mii de țigle în fiecare an.
La Hârșova funcționa fabrica patronată de Duțu Papuc, unde se lucra inițial manual, iar mai apoi mecanizat, având o forță motrice de 35 CP.
Fabrica de teracote pentru încălzit se afla în proprietatea lui Mihai Anghelescu care avea 8 angajați permanent. Una dintre cele mai importante fabrici de cărămizi refractare și tuburi de bazalt se afla la Medgidia. Aceată fabrică avea în anul 1928 un număr de 25 de angajați și 6 mașini care prelucrau materialul pentru producerea lor. După 10 ani, numărul salariaților ajunsese la 110 salariați, iar forța motrice era de 80 CP.
În comuna Murfalar exista o fabrica de cretă, materia primă provenind de pe dealul Tibișir. Fabrica se afla în proprietatea lui Tache Manticatide. Aceasta vea în 1928 un capital de peste 30 mii lei și 10 lucrători permanenți.
Aceste stabilimente asigurau necesarul populației locale, surplusul fiind îndreptat către județele din țară. Mai puțin erau îndreptate către export. În târgurile din județ și din țară antreprenorii mergeau pentru prezentarea produselor și pentru încheierea unor contracte.
Mulți antreprenori vor depăși efectele crizei social-economice, revenind la producția înregistrată anterior și angajând forță de muncă suplimentară.
Surse bibliografice:
S.J.A.N.C., fond I.M.C., dosar 34/1936
N. Năsturaș, Industria ceramică în Dobrogea, în "Dobrogea economică", an III, nr. 3-5,1924
Idem, Industria în Dobrogea, f.a.
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului din 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
Citește și:
#citeșteDobrogea - Funcționarea abatoarelor în județul Constanța în perioada 1945-1955
Ti-a placut articolul?
Din aceiași categorie
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: