12 Jan, 2021 00:00
2969
„Grădina copilăriei mele era un mic Paradis! Cu arbori fructiferi, în care ne cățăram după fructe, asta până am crescut și, mergând la plajă, am descoperit marea...
Am petrecut multe ceasuri din viața mea de atunci pe malul mării..
Am adorat marea totdeauna și o voi adora toată viața. Deși locuiesc cu plăcere, de mai multe ori pe an, cu prietena mea Ursula, la Crans-Montana, în Elveția, după o lună marea îmi lipsește, simt nevoia s-o văd, s-o pipăi. Fără mare nu mai pot trăi.
Sunteți dependent de ea... La țărmul mării v-ați născut și marea este cea care v-a inspirat încă de când erați copil... Am deslușit cum a intrat, treptat, muzica naturii și a apelor în sufletul dvs. Dar muzica, ea cum a intrat în viața dvs? Cât de devreme?
Cu toată sărăcia din timpul războiului, nu știu de unde și cum, tata a procurat un mic aparat de radio. Mi-aduc aminte și marca: Orion. La aparatul ăsta mic am prins, ca printr-un miracol, Radio... Monte Carlo, care transmitea încontinuu muzică, de operă, simfonică, de toate. Ascultam, mereu, tot. Acest lucru m-a impresionat enorm, m-a marcat definitiv.
Cântam uneori pentru părinții mei, pentru mine, pentru cei din jurul meu, cântecele care erau la modă, deși erau, toate, triste... Trebuie să vă spun că tata avea o voce foarte frumoasă și ne cânta, nouă, copiilor, seara, înainte de a adormi. Eu am învățat să cânt ascultându-l, apoi ascultând și Radio Monte Carlo, m-a impresionat așa de mult muzica, mi-am dat seama că pot să cânt, că am și eu o mică voce...
Dar cum v-ați hotărât să faceți această meserie, când a fost momentul acestei hotărâri?
Tatăl meu avea cinci frați. Fiica unuia dintre ei, verișoara mea, era prietenă cu o doamnă din corul Operei din Constanța. Eu trebuia să fac altă meserie, ai mei erau disperați, pe vremea aia părinții vroiau să-și vadă copiii ingineri sau medici... Eu nu aveam chemare nici pentru una, nici pentru alta.
Într-o zi, verișoara mea a venit cu prietena ei din corul Operei din Constanța, îndemnându-mă să cânt ceva. Doamna a rămas uimită de vocea mea și mi-a propus ca, a doua zi, s-o însoțesc la o întâlnire pe care urma s-o avem cu dl Constantin Daminescu, pe vremea aceea director al Operei din Constanța și totodată șef de orchestră, dirijor. A doua zi, la Operă, eram depășit de evenimente – nu știam nici pe ce lume sunt! – nu mă așteptasem la această cale a destinului, eram impresionat de tot ce vedeam în jurul meu – operă, teatru, scenă.
Domnul Daminescu m-a condus într-o sală, mi-a spus să fac câteva vocalize, să reproduc, după pian, câteva fragmente muzicale și m-a dus cu vocea până în registrul do natural – aveam o voce naturală, o voce tânără, foarte extinsă.
Mi-a spus că trebuie să mă gândesc bine dacă vreau să fac carieră și dacă mă hotărăsc, el mă va angaja de mâine în corul Operei din Constanța, «și pe urmă o să mai vedem».
M-am angajat imediat, am cântat în acel cor vreo doi ani, așa cred. Dirijorul corului era domnul Velea, din Baia Marea, un adevărat muzician pentru meseria pe care o făcea, era foarte exact și foarte sever, preda cursuri de teorie și solfegiu coriștilor care, cei mai mulți, printre care și eu, nu cunoșteau notele. Se făceau angajări și fără studii muzicale, fiindcă, întotdeauna în cor era lipsă de tenori sau de bași.
Într-o zi domnul Velea mi-a spus, uite ce e, tu nu ai ce căuta aici, trebuie să mergi să studiezi. Eu abia «mă învățasem cu binele», aveam un mic salariu din care mă descurcam... El a insistat, trebuie să pleci de aici, e prea puțin pentru dumneata, trebuie să pleci la București, la Conservator, și de acolo să te decizi, să iei o hotărâre și să fii angajat mai departe.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: