#DobrogeaDigitală: Despre „regionalism” și „Dobrogea dobrogenilor”


 
La sfârșitul anului 1934, ziarul constănțean „Dobrogea Jună”, care avea să rămână cea mai longevivă publicație apărută în ținutul pontic, împlinea trei decenii de existență – un prilej de evocare a bogatei și valoroasei activități jurnalistice a echipei conduse de Constantin Sarry, mentorul și finanțatorul cotidianului.

În ediția din 29 septembrie 1934 (an XXX, Nr. 177-182), sunt publicate o serie de materiale omagiale, printre care am descoperit și articolul scris de Ioan N.Roman, fostul primar al urbei tomitane, și intitulat „Regionalismul Dobrogei June”.

Este vorba de o pledoarie pentru un „regionalism” legitim şi sănătos, pentru patriotism și promovarea valorilor locale.

Articolul este antologat în volumul „Dobrogea Jună.Caleidoscop”.
 
„S-a adus Dobrogei June imputarea că e regionalistă. Faptul e adevărat şi nu se poate tăgădui. Deviza ei, de altfel, "Dobrogea Dobrogenilor" îl învederează îndeajuns.
Imputarea însă nu o înţeleg. Mă gândesc la cei cari o fac, cu bună credinţă şi nu mi-o pot explica decât admiţând în prealabil că ei iau cuvântul "regionalism" într-o accepţie improprie, confundându-l şi asimilându-l cu "separatismul". În acest caz, imputarea s-ar explica şi "regionalismul" însemnând "dezagregare", "centrifugare" etc., ar fi într-adevăr o ideie periculoasă şi o acţiune criminală. Dar "regionalism", în înţeles propriu, nu însemnează nimic din toate acestea. El implică chiar ideia contrară, de "consolidare", de "cimentare", de "întărire" a statului şi se confundă cu "însuşi patriotismul".
"Regionalism" în sens de "separatism", nu ştiu să fi făcut Dobrogea Jună vreodată. Ştiu numai tot ceea ce ştiu toţi cititorii ei, că directiva acţiunii sale se inspiră din cea mai caldă iubire de ţară şi de neam. Celălalt "regionalism", constând din apărarea intereselor locale dobrogeneşti, Dobrogea Jună l-a făcut şi-l face zilnic în ceea ce constituie însăşi raţiunea sa de a fi, meritul său de căpetenie, mândria sa şi secretul popularităţii sale.
În ce priveşte deviza sa "Dobrogea Dobrogenilor", cei cari n-au interes s-o răstălmăcească înţeleg că ea cuprinde, într-un nominativ şi un dativ, expresiunea energică şi unanimă a locuitorilor din această parte a ţării, că valorile locale să nu fie sacrificate, în hatârul naufragiaţilor politici şi nevoiaşilor de pretutindeni, de ale căror insistenţe, cei de la centru nu ştiu cum să mai scape.
E ceva legitim şi sănătos în această dorinţă. Aş putea spune chiar, ca norma cerută de Dobrogea Jună pentru Dobrogeni, ar trebui să fie generalizată şi aplicată pentru toate provinciile ţării, iar excepţiunile dela ea să fie cu adevărat excepţionale şi absolut justificate.”
 
 
#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: historia.ro
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Lobby pentru un intelectual dobrogean „merituos, dar oropsit”

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

720
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

850
#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

1361
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1519
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1470
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1429
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1197
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1242
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1137
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1082
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1296
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1366
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

2043
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1584
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1717
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1272
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1350
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1050
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1214
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1210