#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul comandor Condeescu Dumitru

 
 
  • Marian Moșneagu (n. 29 iunie 1961, Boroaia, Suceava, România) este un istoric român, specializat în istorie navală. A desfășurat și desfășoară o activitate publicistică intensă, focusat în general pe teme ale istoriei contemporane, cu precădere pe cele care privesc marina română.
 
Volumul de faţă este dedicat amiralilor şi ofiţerilor de marină români angrenaţi în rezistenţa anticomunistă şi se constituie într-o încercare de rememorare a represaliilor şi a umilinţelor la care au fost supuşi, ei şi familiile lor, în timpul anchetelor şi a detenţiei, precum şi a tributului plătit pentru îndârjirea şi tenacitatea cu care s-au opus regimului totalitar instaurat în România după 1947.
 
Lucrarea pune în balanţă, cu argumentele veridice ale informaţiei arhivistice, strategia de impunere samavolnică a noii ideologii a dictaturii proletariatului cu abordarea brutală şi demoralizatoare a acţiunii de restructurare a organismului militar românesc, într-o perioadă de tranziţie de la instituţia tradiţională la armata populară, tranziţie dirijată şi controlată de consilerii sovietici şi ulterior de Partidul Comunist Român, prin Direcţia Superioară Politică a Armatei (D.S.P.A.) şi locţiitorii politici ai comandanţilor de la toate eşaloanele. În marea lor majoritate, mărturiile documentare provin din Arhivele C.N.S.A.S., fondul „P” („Penal”), excepţie făcând cele din Arhiva S.R.I., respectiv din Arhivele Militare Române.ă“, de Marian Moșneagu.
 


Coinculpatul comandor Condeescu Dumitru

La data de 17 aprilie 1948, comandorul (r) Condeescu Dumitru declara împrejurările în care a fost contactat de contraamiralul (r) Horia Macellariu.

„Subsemnatul Condeescu Dumitru, comandor (r), domiciliat în Bucureşti, str. Dr. Grigore Mora nr.21, declar următoarele:

În toamna anului 1947, prin luna noiembrie sau decembrie, camaradul meu, comandor (r) Toma Matei mi-a comunicat că amiralul Horia Macellariu ar dori să mă vadă. La început am rămas foarte contrariat, deoarece ştiam pe amiralul Macellariu plecat din ţari.

Am fost împreună cu c-dorul Toma (care în prealabil a aranjat întrevederea) şi m-am întâlnit cu amiralul Macellariu în dreptul squarului din dosul bisericii Popa Nan. Pe atunci, amiralul stătea în acel cartier. După această dată, la un interval de timp de vreo două săptămâni, m-am întâlmt din nou cu amiralul Macellariu, când a venit cu mine şi Romeo Snaidero (cu domiciliul în Bulev. Ferdinand 82).

Am mai avut două sau trei întrevederi cu amiralul Macellariu pe stradă şi anume în dreptul Bisericii Precupeţii Vechi — amiralul Macellariu mutându-se în acest cartier și anume pe str. Toamnei. Această adresă nu mi-a comunicat-o decât abia prin luna februarie 1948.

În strada Toamnei, după ce amiralul Macellariu mi-a dat adresa, am fost de mai multe ori, deoarece îmi cerea să-i fac diverse cumpărături prin oraş.

În tot acest timp am cunoscut prin amiralul Macellariu pe următorii:
- Ing. Cezar Niţescu, director la Soc. Româno-Americană
- Avocat Rene Policrat
- Puiu Polizu și
- încă un domn care mi se pare că se numea Balş.
Pe aceste persoane le-am văzut o singură dată în casă la amiralul Macellariu şi tot o singură dată în casă la mine în timpul când amiralul Macellariu a stat la mine (cu excepţia d-lui Balş care nu a venit la mine şi ing. Cezar Niţescu care a venit la mine acasă de două ori).

Relaţiunile dintre mine şi amiralul Macellariu se pot rezuma la cereri din partea sa pentru diferite cumpărături.“
 
Descarcă gratuit volumul
„Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța!

 
Sursa foto: Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul căpitan-comandor Eftimie Ştefan
 
#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul comandor Toma Matei
 
#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul ing. Antonescu G. Gheorghe
 
#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Delictele contraamiralului Macellariu Horia
 
#DobrogeaDigitală: „Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Epurarea personalului armatei româniei în primii ani postbelici
 
 #DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Grupul reacţionarilor din marină

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

736
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

794
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1103
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1164
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1206
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1090
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1037
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1257
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1324
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1995
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1549
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1676
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1235
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1317
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1016
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1178
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1186
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1586
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1775
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1651