#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul locotenent-comandor Tăutu Marcel


 
  • Marian Moșneagu (n. 29 iunie 1961, Boroaia, Suceava, România) este un istoric român, specializat în istorie navală. A desfășurat și desfășoară o activitate publicistică intensă, focusat în general pe teme ale istoriei contemporane, cu precădere pe cele care privesc marina română.
 
Volumul de faţă este dedicat amiralilor şi ofiţerilor de marină români angrenaţi în rezistenţa anticomunistă şi se constituie într-o încercare de rememorare a represaliilor şi a umilinţelor la care au fost supuşi, ei şi familiile lor, în timpul anchetelor şi a detenţiei, precum şi a tributului plătit pentru îndârjirea şi tenacitatea cu care s-au opus regimului totalitar instaurat în România după 1947.
 


Lucrarea pune în balanţă, cu argumentele veridice ale informaţiei arhivistice, strategia de impunere samavolnică a noii ideologii a dictaturii proletariatului cu abordarea brutală şi demoralizatoare a acţiunii de restructurare a organismului militar românesc, într-o perioadă de tranziţie de la instituţia tradiţională la armata populară, tranziţie dirijată şi controlată de consilerii sovietici şi ulterior de Partidul Comunist Român, prin Direcţia Superioară Politică a Armatei (D.S.P.A.) şi locţiitorii politici ai comandanţilor de la toate eşaloanele. În marea lor majoritate, mărturiile documentare provin din Arhivele C.N.S.A.S., fondul „P” („Penal”), excepţie făcând cele din Arhiva S.R.I., respectiv din Arhivele Militare Române.ă“, de Marian Moșneagu.
 
Coinculpatul locotenent-comandor Tăutu Marcel

La data de 24 august 1945, în adresa nr. 20190 S prin care Serviciul Lagărelor din Ministerul Afacerilor Interne se face cunoscut faptul că s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bucureşti, str. Legislatorului nr. 8, locotenent-comandorului rezervă Tăutu Marcel, căpitanul portului Brăila, fost internat în lagărul Slobozia, pentru atitudine fascistă.
 
„Astăzi anul una mie nouă sute patru zeci şi cinci, luna iunie, ziua douăzeci şi şase la Brăila.

Noi, I. Anastasiade, chestorul Poliţiei Municipiului Brăila, având în vedere reclamaţia făcută de un număr de muncitori ai portului care ne semnalează pe căpitanul de port  Tăutu Marcel, care a lucrat cu Agenția Germană D.D.S.G., a exploatat muncitorii din portul şi docul Brăila, trimiţându-i la muncă la moşia sa personală în comuna Piscu, judeţul Brăila, unde le aplica un tratament foarte rău, forţându-i la muncă, aplicând bătăi şi injurii, iar pentru cei care refuzau a se duce la moşia lui îi ameninţa cu excluderea din port.
Faţă de cele de mai sus am dispus cercetarea cazului şi interogarea martorilor după cum urmează:

Numitul Zaharia Gheorghe, muncitor de port domiciliat în Brăila, str. Vadul Olangeriei, nr. 345, ne dă una declaraţie aparte semnată propriu care vizată de noi se anexează la dosar, fila nr. 3, din care rezultă că ducându-se la căpitanul de port să i se dea drepturile pentru munca depusă la descărcarea unui şlep de cărbuni, a fost luat la bătaie de la uşă de către Tăutu Marcel şi căpitan Dumitrescu, care în prezent este plecat la Constanţa, până ce a căzutjos pe duşumea leşinat de bătaie.

Numitul Barbu Alexandru, muncitor de port domiciliatîn Brăila, str. Vadul Olangeriei nr. 217, ne dă una declaraţie aparte semnată propriu care vizată de noi se anexează la dosar, fila nr. 4, din care rezultă că în cursul lunii februarie 1945 lucrând la transportul unei cantităţi de cărbuni destinat armatei sovietice, la terminarea muncii ofiţerul sovietic care conducea munca i-a dat bonul de plată pentru cele 6 ore cât a muncit.

Ducându-se la căpitanul de port Tăutu pentru a încasa banii, acesta i-a spus că ofiţerul minte, că nu a muncit decât 3 ore şi nu 6, după care l-a dat afară. Numitul Mărgărit Dumitru, muncitor în port ne dă una declaraţie aparte semnată propriu care vizată de noi se anexează la dosar, fila nr. 5, din care rezultă că în anul 1943 a fost trimis de căpitanul de port Tăutu la un loc viran al său împreună cu Mihăilescu Vasile, Ciuclaru Tudor şi alţii pentru a astupa gropile de la proprietatea lui, pentru care le-a plătit numai câte 300 lei pe zi.

Numitul Mingiu Nicolae, domiciliat în Brăila, strada Carol nr. 69, corn. Suburbană Nedelcu Chercea, ne dă una declaraţie aparte, semnată propriu care văzută de noi se anexează la dosar, fila nr. 6, din care rezultă că în anul 1944 a fost trimis de către căpitanul de port Tăutu la ferma sa pentru a lucra la vie şi pentru care lucru nu i-a plătit nimic, spunându-i că dacă vrea bani îl exclude din port şi că dacă nu se duc în port sunt bolşevici.“
 
 
Descarcă gratuit volumul
„Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța!

 
 
Sursa foto: Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul locotenent-colonel Popovici Alexandru
 
#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul comandor Costin Constantin
 
#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul căpitan-comandor Eftimie Ştefan
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

422
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

704
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1018
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1154
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1202
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1089
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1031
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1248
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1323
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1993
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1547
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1674
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1233
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1314
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1015
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1177
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1183
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1580
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1774
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1649