#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Depoziţiile prezumtivilor complici

 
 
  • Marian Moșneagu (n. 29 iunie 1961, Boroaia, Suceava, România) este un istoric român, specializat în istorie navală. A desfășurat și desfășoară o activitate publicistică intensă, focusat în general pe teme ale istoriei contemporane, cu precădere pe cele care privesc marina română. 


Volumul de faţă este dedicat amiralilor şi ofiţerilor de marină români angrenaţi în rezistenţa anticomunistă şi se constituie într-o încercare de rememorare a represaliilor şi a umilinţelor la care au fost supuşi, ei şi familiile lor, în timpul anchetelor şi a detenţiei, precum şi a tributului plătit pentru îndârjirea şi tenacitatea cu care s-au opus regimului totalitar instaurat în România după 1947.
 


Lucrarea pune în balanţă, cu argumentele veridice ale informaţiei arhivistice, strategia de impunere samavolnică a noii ideologii a dictaturii proletariatului cu abordarea brutală şi demoralizatoare a acţiunii de restructurare a organismului militar românesc, într-o perioadă de tranziţie de la instituţia tradiţională la armata populară, tranziţie dirijată şi controlată de consilerii sovietici şi ulterior de Partidul Comunist Român, prin Direcţia Superioară Politică a Armatei (D.S.P.A.) şi locţiitorii politici ai comandanţilor de la toate eşaloanele. În marea lor majoritate, mărturiile documentare provin din Arhivele C.N.S.A.S., fondul „P” („Penal”), excepţie făcând cele din Arhiva S.R.I., respectiv din Arhivele Militare Române.ă“, de Marian Moșneagu.
 
Depoziţiile prezumtivilor complici

La data de19 aprilie 1948, comandorului av. în rezervă Tănăsescu Constantin dădea declarații despre cazul Horia Macellariu.
„Subsemnatul comandor av. în rezervă Tănăsescu Constantin, asupra cazului Horia Macellariu, declar următoarele:

Comandor aviator Marin Anton, cumnat cu mine, m-a rugat să telefonez comandorului Toma şi să mă informez despre amiralul Macellariu. Am telefonat lui Toma şi ne-am văzut în oraş. îmi era figura cunoscută din vremea când mă ducea, cu generalul Teodorescu, la maşină sau mai repede din tramvaiul 5 şi de pe strada unde locuiesc şi pe unde trecea adesea.

Mi-a spus că va comunica amiralului. La câteva zile, comandorul Toma mi-a telefonat că amiralul vrea să mă vadă şi dacă accept să treacă pe la mine. Am acceptat şi într-o seară au venit doi inşi, unul prezentându-se amiralul Macellariu şi celălalt, tot un ofiţer, căruia nu i-am reţinut numele. Nu am cunoscut până atunci pe amiralul Macellariu şi nici nu ştiam nimic despre situaţia lui în spaţiu. Mi-a spus interesându-se şi el de soarta lui Marin Anton că ar vrea să-l vadă. Pe când discutam a venit şi Toma în urma unui telefon dat de Macellariu, după care au plecat împreună. Vizita a durat cred 10-15 minute.

În altă zi, am comunicat lui Marin Anton că am văzut pe Macellariu şi dorinţa iui de a se vedea. Mi-a răspuns că este riscant să se vadă şi să-i comunic numai că este sănătos. La câteva zile am fost chemat la telefon de amiralul Horia Macellariu şi i-am comunicat cele spuse de Marin.

După câteva zile, amiralul mi-a telefonat din nou şi mi-a spus că doreşte să mai treacă pe la mine. Eram bolnav şi a venit tot pe seară, de data aceasta cu altcineva, prezentându-l comandor de marină. Numele îmi scapă. M-a întrebat dacă Marin nu s-a hotărât să-l vadă. I-am răspuns că nu l-am văzut. A stat foarte puţin şi a plecat - unde a locuit Horia Macellariu nu ştiu. Singurele minute petrecute la mine în casă au fost cele din ocaziile de mai sus, când nici soţia mea şi nici fiica mea nu se găseau acasă.“
 
Descarcă gratuit volumul
„Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța!

 
Sursa foto: Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul căpitan-comandor Drimba Gheorghe
 
#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul Snaidero Romeo

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul locotenent-colonel Popovici Alexandru


 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

802
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Emanoil Koslinski, profesor și director al Școlii copiilor de marină

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Emanoil Koslinski, profesor și director al Școlii copiilor de marină

938
#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

#DobrogeaDigitală: Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

883
Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Orfeu

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Orfeu

1253
Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

Istoria Dobrogei - geografie - locuri: Insula antică Peuce din Delta Dunării

1433
#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

#DobrogeaDigitală: „Administraţia românească a luat în primire un sat turcesc în ruină, Kiustendje“

1303
#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

935
#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

1057
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

1482
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

1527
#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

1716
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1605
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1551
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1522
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1241
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1299
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1184
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1139
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1346
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1411