#DobrogeaDigitală: Legende despre Insula lui Ovidiu – „Povestea spune că, în vremuri depărtate, Ovidiu…“

 

Analele Dobrogei, anul X, din 1929 ne prezintă printre multe altele și o serie de legende referitoare la Insula lui Ovidiu. Povestirile stârnesc imediat atenția, ținând captiv cititorul. Două dintre ele sunt redate mai jos, celelalte putând fi cititite AICI.
                                                    
„Povestea spune că, în vremuri depărtate, Ovidiu ar fi locuit într'un sat mare, unde el era căpetenia sătenilor, pe care îi conducea cu vorbe şi sfaturi, cu toate că venise aici din locuri depărtate.

Intr'o noapte, mâniindu-se Atotputernicul D-zeu, din cauza răutăţii oamenilor, ar fi scufundat satul în care trăia  şi Ovidiu, acoperindu-l cu apă, ca şi când de când lumea ar fi fost numai apă.

Dimineața, când s'a uitat Ovidiu prin fereastra casei lui, n'a mai văzut în jurul curții nimic decât apă, iar ograda lui a rămas ca o insulă. Văzând minunea aceasta, Ovidiu s'a înspăimântat atât de mult, încât a rămas pe loc stană de piatră, ca o statuie; apoi a fost luat din insulă şi dus de alţi oameni la Constanta de mai târziu, unde se vede şi astăzi, după cum spun bătrânii noştri din timpuri vechi.

Auzită dela Anton Munteanu din Sibioara“

„De mult de tot, la răsărit de Canaraua de azi, unde este astăzi lacul Mamaia (Siutghiol), era un sat cu oameni foarte răi, ce nu ar fi primit pe nimeni spre găzduire la ei, oricât de sărman ar fi fost călătorul ursit să treacă prin sâtul lor.

Intr' o zi de sărbătoare, când toți oamenii erau pe acasă, un om străin a intrat în satul lor, cerându-le găzduire pentru o noapte.

Văzând călătorul că într'un sat atât de mare nu se găseşte nici un om primitor, s' a îndreptat şi el mai spre marginea satului, urcându-se pe un tăpşan de loc, unde era o casă mică de piatră a unei femei sărmane, care s' a îndurat şi a primit pe călător. Dar femeia, fiind foarte săracă, se văita mereu că nu are cu ce-şi ospăta musafirul neaşteptat. Atunci călătorul spuse văduvei să pună un tezec proaspăt de vacă în cuptorul sobei, în cenuşe.

Care nu-i fu mirarea femeii, când după puţin timp, răscolind în vatră, găsi o pâine mare şi gustoasă, cu care îşi sătură călătorul şi care pâine nu se mai termina deloc, căci, decâteori rupea din ea, pâinea creştea la loc.

În sfârşit, a doua zi după plecarea oaspetelui minunat, satul cu oamenii aceia atât de răi se scufundă sub apă, prefăcându-se într'un lac mare şi adânc, rămânând numai un mic ostrov cu casa femeii celei bune.

Auzită dela Moş Seit Agi Ali din Taşaul“
 
Sursă foto: Fondul Documentar Dobrogea de Ieri și de Azi ZIUA de Constanța
 
Sursă de documentare: Analele Dobrogei, anul X, din 1929
 
Citește și:
 
Încercarea de furt a statuii lui Ovidiu - „Vroiau s-o ducă la Sofia, ca trofeu de război“