#DobrogeaDigitală: Portretul lui Ovid Densușianu - „Îşi face zilnic plimbările obişnuite între filologie şi literatură, purtând cu sfială haina unei melancolii“

 
Lucrarea „50 de figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.
 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 
Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 
La galeria de portrete se adaugă o personalitate emblematică a literaturii române, Ovid Densușianu. S-a remarcat ca filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet român, membru al Academiei Române și profesor la Universitatea din București. Creator al școlii lingvistice de la Bucureșt, Ovid Densușianu s-a născut pe 29 decembrei 1873. Cercetarea sa se evidențiază prin ampla documentare, claritatea expunerii și prin obiectivitatea științifică ieșită din comun. În domeniul literaturii, Densusianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuși publicând poezii sub pseudonimul Ervin.
 
„Mic, pomădat, cu cravata ireproşabil înodată, cu pasul iambic, d-l Ovid Densuşianu îşi face zilnic plimbările obişnuite între filologie şi literatură, purtând cu sfială haina unei melancolii ce pare că nu-i aparţine şi ascunzându-şi cu modestie încercările sale clandestine de poezie la umbra reputaţiei de savant.
 
D-l Ovid Densuşianu apare ca un dezorientat. De câte ori îl văd pe stradă ochii săi, măriţi de arcuirea sprâncenelor, par'că vor să întrebe pe trecători care e numele străzei pe care se află; iar în conturul oriental, pe care îi-l dau genele lungi, drepte, dispreţuitoare, ei lasă impresia că închid necazul plin de rezemnarede a se simţi tot atât de necunoscut pentru trecătorii drumurilor, caşi drumurile pentru d-sa.

De altfel, d-l Ovid Densuşianu confundă adesea străzile. Dovadă: d-sa de multe ori calcă pe calea literaturei, cu îndrăsneala şi încrederea în sine cu care literatura îi îngădue să umble pe strada filologiei.

Când citesc vreo poezie de d-l Densuşianu, se petrece în mine o metamorfoză ciudată. Parcă nasul mi se lungeşte de parapon, fruntea mi se încruntă, simt cum creşte subt coatele mele grave o catedră şi am impresia că devin profesor. Şi atunci mă simt ispitit să scriu pe colţul filei iscălite de d-l Densuşianu:

Elevul compune bine; când se va face mare, va fi un distins poet. Dar, ce zadarnică aşteptare ! De zece ani, d-l Ovid Densuşianu scrie poezii, cu scrupulozitatea inocentă cu care un şcolar ar face o bună compoziţie la limba română, şi poetul nu mai creşte, şcolarul nu devine nici măcar student. In schimb a ajuns... profesor universitar.

Dar, fiindcă veni vorba de şcolar şi copilărie, mi-aduc aminte că de mult de tot, părinţii mei aveau o sobă care, oricât de încălzită ar fi fost, nu răspândea de loc căldură în jurul ei; cărbunii mulţi pe cari-i înghiţia se topeau în cenuşe şi fum, iar casa rămânea rece. Nu ştiu dece, când răsfoesc volumul d-lui Densuşianu, am impresia că dârdâi de frig lângă acea sobă a copilăriei care n’a izbutit să încălzească niciodată şi care n'a putut să facă de cât., cenuşe şi fum.“

 

Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser