#DobrogeaDigitală: Preotul Dumitru Chirescu din Cernavodă - „Pentru credincioşi, el a adus liniştea, pentru români el a păstrat firea românească“

Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
 
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 
Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 


Așadar, după cum punctează autorul, „să mergem şi să cercetăm istoria spre a vedea trecutul acestei localităţi“. După expunerea primelor șase capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al șaptelea capitol, „Biserica“. Pe parcursul acestui capitol vom descoperi poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
 
După prezenatea celor două biserici creștin ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
 

Biografia preotului Dumitru Chirescu este preluată în volum dintr-un articol scris de preotul Nicolae Popescu, de altfel profesor universitar, din revista „Apostolul“, nr. 20 din 15 octombrie 1823, pag. 394. În preambulul prezentării este remarcată importanța preoților în spațiul dobrogean, căci „aşa cum ocroteşte creștinul făclia de Paşte să nu se stingă de vânt, așa au ocrotit preoţii viaţa românească din Dobrogea“ :
 
„Lucru stă aşa că noi n'am prea avut grije de preoţimea românească din Dobrogea. Cât a fost acolo stăpânire turcească ştim că voevozii români se îngrijeau de cinstea și podoaba bisericilor, zidindu-le și dărâmându-le cu bani şi cu poslujnic!: dar nu aflăm ca preoţii să se fi bucurat de vreo miluire din partea lor.
 
Dar dacă unii din ei fugiţi de răul păgânilor, erau îngăduiţi să se aşeze prin satele Ungro-Vlahiei, când s'a întors stăpânirea românească în Dobrogea, grija n'a fost mare. N'am întmeiat şcoală acolo; n'am dat preoţilor mai multe înlesniri de trai; ba încă am făcut lege că numai în Dobrogea pot păstori aceia cari au învăţat carte mai puţină; cei prinşi nehirotonisiţi de legea din 1863. Şi cu toate acestea, până în anul 1878, numai preoţii au apărat viaţa românească în Dobrogea.
 
Aşa cum ocroteşte creștinul făclia de Paşte să nu se stingă de vânt, au ocrotit preoţii viaţa românească din Dobrogea, când nu se aflau acolo nici stat român nici şcoală românească de stat şi nici ocrotire de vlădică român. Străjeri buni au fost preoţii Dobrogeni!
 

În scurta sa viață, căci la 48 de ani s-a stins, preotul Chirescu a ctitorit numeroase biserici, dar mai ales școli, întârind românismul pe pământul dobrogean. Nu numai că iubea cultura, școala și biserica, dar vorbea, potrivit autorului, cinci limbi: româneşte, turceşte, bulgăreşte, greceşte şi ruseşte. Mai toate slujbele importante din Dobrogea erau ținute de el, ba chiar „când s-a pus temelia podului de peste Dunăre, Popa Dumitru a slujit şi a vorbit aşa de frumos că Măria Sa Regele Carol I l-a îmbrăţişat - el, Regele, cel prea cumpănit la gest“. Redăm mai jos rândurile scrise de preotul Nicolae Popescu și integrate de Ioan Mușat în volum de față :
 
„Ca să vă încredinţaţi de aceasta, ascultaţi povestea vieţii unuia din ei, a preotului Dimitrie Chirescu din Cernavoda, cunoscut în toată Dobrogea cu numele Popa Dumitru: Acum un veac, un român din părţile Ialomiţei trece Dunărea şi se aşează în satul Rasova. Îi chema Chirea Iorga. Ştia carte românească şi cunoştea bine cântările bisericeşti, bănuesc că învăţase în vreuna din numeroasele şcoli întemeiate de vestitul călugăr care a fost Macarie cântăreţul. În Rasova, Chirea Iorga ajunse cântăreţ de biserică.
 
Şi cum românii dobrogeni au simţit nevoia de şcoli înainte decât cei din ţară, dascălul Chirea, ca şi dascălul Petrică din Silistra, deschide şcoală românească în Rasova. Voiciunea şi fălnicia chipului lui stăpânesc pe turci cari îl porecleau Chirea Deli - Iorga şi-l pun şi primar (ciorbagiu) în sat. Dascălul Chirea are un băiat, Dumitru, născut în anul 1842.
 
Băiatul întrece în virtuţi pe tatăl său, căci pe lângă învăţătura primită în şcoala tatălui, băiatul prinde repede și în vorbire şi în scriere toate limbile acestui colț de pământ: româneşte, turceşte, bulgăreşte, greceşte şi ruseşte. Şi după cum Costache, feciorul dascălului Petrică din Silistra, ajunge învăţător în locul tatălui şi prinde în braţele sale toată viaţa româneasca din Silistra şi din jur, - el este vestitul Costache Petrescu - tot aşa Dumitru, feciorul dascălului Chirea din Rasova, ajunge învăţător în locul tatălui său şi înpânzeşte malul Dunării cu şcoli româneşti - el este cunoscutul preot Dumitru Chirescu.
 
 Când era de 20 ani, în 1862, înfiinţează şcoală românească în satul Alimanu, din jurul Rasovei. După doi ani, lasă aici un alt învăţător inimos, pe Nicolae Barban şi vino la şcoala din Rasova, în locul tatălui său trecut dintre cei vii. Dar în această vreme încep frământările între greci şi bulgari pentru înfiițarea bisericii naţionale bulgare.
 
Frământarea este vie în Cernavoda unde neamurile sunt amestecate. Trebuia aici un preot deştept să împace toate cerinţele. Alegerea mitropolitului grec Dionisie, din Silistra, căzu asupra tânărului Dimitrie Chirescu, care astfel fu sfinţit preot în anul 1867, pe seama bisericii Sf. Nicolae din Cernavoda.
 
Pentru credincioşi, el a adus liniştea trebuitoare, pentru români el a păstrat firea românească a bisericei cinstind-o prin virtuţile recunoscute până  de păgâni. La slujbele lui veneau creştini de peste tot locul. Ba, la zile mari în pridvorul bisericei se vedeau turci aduşi de cuvântările preotului, unele în limba turcă, precum şi de vestea că maslele lui ridică şi pe musulmani din patul durerilor. La isvorul tămăduirei din Băltăgeşti, nu se slujea fără el, cu sobor numeros de preoţi. Până şi la hramurile mânăstirilor Cocoş şi Celic-Dere era poftit la slujbă.
 
Când s'a pus temelia podului de peste Dunăre, Popa Dumitru a slujit şi a vorbit aşa de frumos că Măria Sa Regele Carol I l-a îmbrăţişat - el, Regele, cel prea cumpănit la gest.
 
Ci patima lui a fost şcoiila româncască. După Rasnva dă fiintă şcoalei din Cochideni, mai sus de Cernavoda, unde pune învățător pe tânărul D. Niţescu cel care îi păstrează amintire; iar la Seimeni, mai jos de Cernavoda, tot el înfiinţează şcoală . Și la Topalu, mai jos de Dunăre, tot el este ctitorul şcoalei. Căci preotul Dimitrie Chirescu este membru fondator al Societăţii române de cultură şi de limbă din Silistra, înfiinţată de Costache Petrescu în anul 1870.
 
Preotul Dimitrie Chirescu este delegatul acestei societăţi cu cercetarea tuturor şcolilor româneşti de pe malul drept al Dunării. Dar toate acestea, înainte de a fi fost ostaş român în Dobrogea. Iubirea lui de neam i-a trecut de multe ori numele pe lista celor hotărîţi la moarte de comitetele secrete greceşti şi bulgăreşti. Scăparea îi venea dela turci, cari îl trecea Dunărea când simţeau aproape primejdia.
 
Când a intrat ostea română în Cernavoda, el a primit o cu pâine şi sare şi cu lacrămi în glas şi în ochi pe care i le da bucuria zilei fericite, pregătită şi de strădania lui. Cu drag a sprijinit pe arhiologul Grigore Tocilescu la săpăturile de la Axiopolis şi dela Adam Clisi, cu pricepere a lămurit pe revizorul român Ioan Bănescu, el fostul revizor român din vremea turcească, ca un cunoscător al locului a însoţit pe sublocotenentul Ioan Dragalina în măsurătorile militare din Dobrogea. Iar pentru Cernavoda lui a făcut multe fapte bune.
 
A înfiinţat şcoala românească; a zidit casa parohială pe care sta scris «Studiul Român 1875» - adică locuinţa lui slujea şi ca locaş de studiu, de şcolă românească. A ţinut loc de primar în vremuri anevoioase şi mai presus de toate, a întărit românismul în acest oraş cu neamuri diferite.
 
 Nu i-a fost dat ca să sfinţească biserica nouă Sf. Împăraţi pe care o clădise, căci nemiloasa boală a cancerului, care ne-a răpit atâtea vieţi alese înainte de vreme, îl răpuse în ziua de 13 Decembrie din anui 1890, când avea numai 48 de ani. Cu cinste mare a fost înmormântat în Cernavoda adus dela spitalul Brâncovenesc de Patria recunoscătoare pentru faptele lui.“
 
Va urma.
 
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
 
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța


Citește și:

#DobrogeaDigitală: Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Cernavodă - „Temelia i s-a pus în anul 1882“